Liderii Uniunii Europene au condamnat, sâmbătă, atacurile de vineri seara, din Paris și au transmis că Europa va fi unită în fața amenințării reprezentate de terorism, informează Mediafax.
Uniunea Europeană s-a declarat „profund şocată” de atentatele comise la Paris și a făcut apel la solidaritate, pentru a combate terorismul cu ”cu toate mijloacele necesare şi cu determinare”.
Citește și: Primele reacții ale liderilor europeni, după atentatele din Paris
„Uniunea Europeană este profund şocată şi în doliu după atentatele de la Paris. Este vorba de un atac împotriva noastră, a tuturor”, anunţă liderii europeni într-un comunicat difuzat de Comisia Europeană.
Mai mult, liderii UE au subliniat că Franța este o națiune măreață și puternică, iar valorile ei vor continua să trimufe și să inspire întreaga Europă.
„Franţa este o naţiune măreaţă şi puternică. Valorile de libertate, egalitate şi fraternitate au inspirat şi vor continua să inspire Uniunea Europeană”, precizează CE.
Citește și: Unul din teroriștii din Paris avea bilet la amicalul Franța-Germania
O serie de șapte atentate teroriste au avut loc vineri seară în mai multe zone din Paris, bilanţul fiind de 129 de morţi și 352 răniți. În urma atacurilor, doi cetățeni români și-au pierdut viața, iar alți doi au fost răniți, a precizat MAE. Președintele Fracois Hollande a decretat stare de urgență în toata Franța și a declanșat „Planul Alb” în spitale, pentru a reuși să salveze toate victimele din atentate.
Sâmbătă după-amiaza, cinci persoane au fost arestate în Bruxelles. Oficialitățile belgiene au confirmat că există o legătură între arestările din Bruxelles și atentatele de vineri, din Paris.