12.5 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăSpecialCombustibilul "NICIODATA" - consumat

Combustibilul „NICIODATA” – consumat

Nici nu s-a consumat bine ultima etapa a dezmembrarii fostei Iugoslavii si au aparut mintile incinse, inflamarile despre false tensiuni etnice, efect de domino, apetitul minoritatilor spre independenta, indemnuri la cruciada ortodoxa, butoi cu pulbere s.a.m.d. Libertatile colective sunt inlocuite de fricile colective.
Afirmatia ca guvernul basc vede in microstatul Kosovo un exemplu este exagerata. Cu si fara Kosovo, bascii s-ar fi comportat in acelasi fel, cum i-au obisnuit pe spanioli: cu bombe aruncate de ETA. Conceptul "natiune fara stat" va fi vehiculat in continuare de nationalistii basci si catalani. Kosovo este un caz unic, sui generis, are o natura personala, nu se aseamana cu Abhazia, Osetia de Sud, Catalonia, Transnistria sau Tinutul Secuiesc. Noroc ca in Tinutul Secuiesc instigarea Unuia impotriva Altuia (sa nu zicem a lui Ion impotriva lui Istvan, oameni obisnuiti) nu mai tine. Isi vad de familii, de munca, de afaceri, demersurile separatiste apartin altora (identificati poate si cu cei care ne tot spun ca romanii trebuie sa se teama de unguri, care vor sa importe modelul kosovar).

UE nu se va supara pe noi ca n-am recunoscut independenta Kosovo. Inteleg ca suntem vecini cu Serbia (principiul bunului vecin), ca ne aflam in an electoral. Politicienii ar trebui insa sa se fereasca de acel "niciodata". "Consecventa" si "fermitatea" Romaniei ar putea sa sfarseasca prin a recunoaste independenta Kosovo. Bulgarii si slovenii au fost mai rezervati, mai precauti si n-au exclus din dictionar verbul "a reevalua". N-au pomenit de o "actiune ilegala", fiindu-le mai aproape testul de unitate al UE, unde nu mai este posibila o evolutie marca Kosovo.

Teama fata de un nou val de miscari separatiste, de "tavalug", de reactiile in lant, de faptul ca un stat si-a proclamat unilateral independenta este exagerata. Cum exagerata a fost mediatizarea demonstratiei "spontane" a celor 30 de maghiari din Cluj.
Regiunea autonoma maghiara a fost doar propaganda bolsevica. Ce-au obtinut ungurii cat a functionat "regiunea"? Numai abuzuri. Comparatia dintre Kosovo si Tinutul Secuiesc este fortata. In acesta din urma n-au existat experimente etnice. Romanii n-au pornit razboi impotriva secuilor. Kosovo era o regiune autonoma, dar din cauza lui Milosevici a indurat in anii ‘90 un conflict sangeros. Daca nu se dorea sa se ajunga la acest "stat fals", trebuia oprit Milosevici sa intre cu tancurile si sa-i macelareasca pe kosovari. Este principalul vinovat de pierderea ultimului teritoriu de catre Serbia (dupa Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Muntenegru). Nu noua ordine mondiala a ciuntit Serbia, ci Milosevici. La putin timp dupa ce a venit la putere a revocat gradul mare de autonomie acordat provinciei Kosovo in 1974.

Belgradul se departeaza de UE daca isi va rechema ambasadorii din tarile care au recunoscut independenta Kosovo. Presata de grijile imediate, Serbia va accepta noua realitate si va suporta frustrarea. Incendierea frontierelor se va dovedi in curand un incident izolat. si sarbii s-au saturat de razboaie. Tadici a si declarat ieri la Bucuresti ca Serbia nu se va mai angaja in operatiuni militare. Emotiile se domolesc.

Lucid sau, mai bine zis, neutru a fost si secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care a sintetizat ca un blocaj prelungit in privinta viitorului Kosovo ar putea destabiliza Balcanii. Adica n-ar fi benefica tergiversarea.
Focarul Kosovo se va sterge repede. Se va uita si de sintagama "precedent". Tarisoara noastra a fost inflamata degeaba cu "precedentul Kosovo" si am trait o atmosfera isterica, in Tinutul Secuiesc neexistand o situatie exceptionala.
Curand-curand vom uita de Kosovo si ne vom intoarce la taxa auto, CNSAS, dosare, la coruptie, meciul Basescu-Tariceanu, candidaturi, uninominal. Resentimentele se vor topi intr-o Europa toleranta (nu "scarnava"), care pune stavila urii rasiale. Balcanii, care au trecut prin vreo opt stadii de purificare etnica, se vor linisti si poate nu se va adeveri previziunea lui Nostradamus, ca un conflict din Balcani va provoca al treilea razboi mondial. Nu degeaba oficialii UE tot repeta ca zona Balcanilor de Vest apartine Europei. Timpul va decide daca proiectul Kosovo independent a fost sau n-a fost unul precar, daca UE va stabiliza Balcanii sau daca vom asista la feudalizare in Europa, cum tot prorocesc unii. Evolutiile hartii europene tind spre una singura: UE. Mare minune daca peste ceva timp nu vom asista la o colaborare intre sarbi si kosovari, intre granitele UE. La o integrare, prin politica usilor deschise si nu dupa faptul ca in Kosovo toate platile se fac in euro. Pana si Serbia a renuntat subit la blocada economica.

Cele mai citite

Tezaurul României, o datorie neîmplinită: Aurul pierdut în Rusia, readus în atenția Americii

O expoziție istorică la Washington aduce în prim-plan povestea aurului românesc din Moscova, năzuințele de recuperare și apelul României la sprijin internațional. În timpul Primului...

Sabalenka și Swiatek se duelează pentru locul 1

Aryna Sabalenka sau Iga Swiatek? Cine va termina pe primul loc la final de an? Cele două se pregătesc să se dueleze, iar această...

Energie verde pentru cimentul românesc: în premieră, Romcim inaugurează un parc eolian de 30 MW la Medgidia

Pentru prima dată, o fabrică de ciment este alimentată direct de un parc eolian în România Romcim, companie a Grupului CRH, a finalizat construcţia parcului...
Ultima oră
Pe aceeași temă