Sute de hectare de teren acoperit cu stufăriş şi o pădure de pin ard, marţi seară, în comuna Sic, din judeţul Cluj, incendiul fiind provocat, cel mai probabil, de unii localnici care au aprins miriştile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul comunei Sic, Sallai Ioan, a declarat, marţi seară, corespondentului MEDIAFAX că sute de hectare de teren cu stufăriş şi o pădure de pin s-au aprins în urma unui incendiu izbucnit în comună.
„Bănuiesc că focul a pornit de la oameni din sat care au început să îşi aprindă miriştile, deşi este interzis acest lucru. Sunt trei – patru focare şi e o zonă unde se ajunge foarte greu. Pe lângă pompieri sunt şi zeci de săteni care participă la acţiunea de stingere a incendiului. Focul nu este, din fericire, aproape de casele din comună”, a spus Sallai.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX că la operaţiunile de stingere a focului participă echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Dej.
„Avem circa 50 de pompieri care se luptă cu focul pentru stingerea celor patru focare şi sunt şanse să lichidăm incendiul în cursul nopţii. Sunt afectate sute de hectare de stufăriş”, a spus Biriş.
El a precizat că nu s-a solicitat trimiterea de echipaje suplimentare de pompieri de la Cluj-Napoca.