Romania a inceput sa semene din ce in ce mai mult cu o imensa colonie de detentie pentru 20 de milioane de oameni ai ei, condamnati fara de vina. Casa fiecaruia dintre noi s-a transformat in celula, iar aleile, strazile si soselele patriei – in zidurile inchisorii. sirurile lungi de masini claxonand dement in timp ce sunt prizoniere in ambuteiaje fara noima reprezinta gardurile electrice care impiedica locuitorul-detinut sa se miste liber in tara sa.
Aceasta puscarie nu are nevoie de gardieni. Locuitorul-detinut nu are cum sa fuga pe soselele blocate. De fapt, statul-director de penitenciar a reusit sa ingradeasca drastic dreptul la libera circulatie al locuitorilor sai printr-o metoda diabolica: drumuri subdimensionate, degradate, pe care pot sa incapa doar o parte a vehiculelor menite sa-i transporte pe romani. Ca in orice puscarie respectabila, detinutii se urasc si se razboiesc intre ei. Isi dau cu batele in cap in blocajele din intersectii, se injura si se scuipa la fiecare minut de asteptare la semafor, se tamponeaza fara mila, strivind familii intregi si spulbera pe trecerile de pietoni insi grabiti, pensionari si copii. Din cand in cand, in intersectii este "comprimat" si cate un agent de circulatie, trimis la sacrificiu de sefii sai, prea constienti ca nimeni nu mai poate face ordine pe drumurile sufocate ale Romaniei.
Ipocrizia autoritatilor merge insa pana departe. Tot felul de voci sugereaza inocent ca, de fapt, cauza blocajului perpetuu de pe sosele este indisciplina soferilor, generata de Codul Rutier prea bland sau de amenzile prea mici. Din cand in cand, cate un un primar dornic de glumite rautacioase le sugereaza romanilor isterizati de ambuteiaje sa apeleze la mijloacele de transport
in comun. Evident, glumetul oficial uita de fiecare data ca infrastructura de transport in comun a oraselor patriei este anacronica, cu insuficiente linii, cu un transport electric a carui dezvoltare a fost practic stopata timp de doua decenii.
Putinele autobuze sunt blocate si ele cu orele in ambuteiaje, iar calatorii sunt obligati sa indure chinuri inimaginabile in inghesuiala transpirata. Transportul feroviar reprezinta, la randul sau, o alta ironie trista. O calatorie de 200 de kilometri pe unul dintre traseele cele mai solicitate dureaza cam tot atat cat traversarea unei jumatati de Europa pe o cale ferata din lumea civilizata. Culmea rautatii, diverse personaje le mai recomanda romanilor sa evite blocajele din trafic apeland la mersul pe bicicleta, pe "trasee speciale". Adica pe trasee ori inexistente, ori proiectate gresit.
In isteria generala, aproape nici o oficialitate nu are curajul sa recunoasca ca infrastructura de transport a tarii este depasita de ani buni, iar proiectele aflate acum abia in faza de studiu ar fi trebuit finalizate de mai bine de un deceniu.
