Au încercat să-i ademenească familia, să-i compromită fratele și să o atragă pe ea în diferite curse. A ajuns, poate, prea devreme în fotoliul de procuror general al României, la doar 33 de ani, dar în 2006 era nevoie ca de aer de schimbarea generațiilor la vârful Justiției. Atunci când a fost selecționată i-au fost testate rezistența la presiune, anduranța, capacitatea de a face față situațiilor neașteptate.
A încercat să se țină tare, să-și facă aliați acolo unde credea că sunt oameni care o pot ajuta să păstreze pe linia de plutire instituțiile pe care le-a condus. Deciziile ei n-au fost mereu cele mai bune, tovarășii ei de drum n-au fost întotdeauna cei mai nimeriți, gesturile ei n-au fost tot timpul adecvate. A lucrat cu ce a avut la îndemână, poate că uneori a improvizat, dar a fost mereu de partea bună a lucrurilor, altfel n-ar fi avut susținerea totală a Bruxelles-ului și a Washington-ului.
Direcția Națională Anticorupție a continuat să-și urmărească obiectivele, toate rapoartele Comisiei Europene i-au lăudat munca, rezultatele sunt incredibile pentru o țară în care cei aflați la putere s-au obișnuit să se îmbogățească de pe urma funcțiilor deținute.
Frica de DNA a crescut în rândul politicienilor proporțional cu eficiența procurorilor anticorupție. Parlamentarii au vrut de mai multe ori să dărâme această instituție, să o reducă la ceea ce era pe vremea guvernării lui Adrian Năstase, un parchet care le făcea dosare penale nașilor de tren, controlorilor de pe autobuze și altor funcționari mărunți. Bătălia nu e câștigată, fiindcă de ani de zile grupuri de presiune impresionante se luptă să-i mânjească reputația Codruței Kövesi, să o șantajeze, să o facă să cedeze, să o determine să treacă de partea lor sau să plece obosită de atâta hărțuială.
Profesioniști pensionați ai serviciilor secrete din diferite colțuri ale lumii (Black Cube, spre exemplu), binevoitori ai structurilor autohtone, televiziuni ale mogulilor decapitați de procurorii anticorupție și chiar prieteni ai acestora din interiorul DNA au pus umărul la destabilizarea șefei Direcției Naționale Anticorupție.
Mail-urile personale ale Codruței Kövesi au fost date publicității de hackeri care lucrează împotriva ei, discuții profesionale din interiorul DNA au fost înregistrate pe furiș și scurse către televiziunea unui inculpat fugar. Instituțiile care ar trebui să o apere pe procuroarea-șefă anticorupție par să se fi coalizat împotriva ei.
România se transformă treptat într-un stat mafiot, în care rețele politice dornice de îmbogățire ilegală și de putere fac tot ce pot pentru a anihila prin pârghii politice și prin amenințări Direcția Națională Anticorupție. Mai este doar un pas până ce aceste rețele coalizate vor trece de la agresiunile indirecte la cele fizice. Cine o apără pe șefa DNA de statul mafiot? Nu există nicio instituție responsabilă cu securizarea informațiilor din interiorul Direcției Naționale Anticorupție, cu securizarea mail-urilor și comunicațiilor procuroarei-șefe anticorupție? E singură împotriva acestor rețele mafiote, care, pare-se, au preluat guvernarea și majoritatea parlamentară?