„Trebuie să faci oasele să vorbească. Fiecare are ceva de spus”. Acest principiu a marcat cei 23 de ani de carieră ai profesorului Vlad Codrea, poreclit şi „vânătorul de dinozauri”. Cu două burse „National Geographic”, primite pentru cercetările sale, Codrea este un nume de referinţă în paleontologia românească.
Profesorul îşi pune salopeta, albastră, cu multe buzunare. Plus cizmele din cauciuc, negre. Când l-am cunoscut, mi-a întins mâna. Palma se vedea muncită, purtând încă „pecetea” argilei în care lucrase toată ziua. Parcă ar fi un muncitor. Cu faţa arsă de soare, mustaţa proeminentă. Şi o voce gravă. Altfel, jovial, plin de umor. Bun, am terminat cu salopeta, urmează restul echipamentului. Lista e foarte lungă. Iat-o : un hârleţ, un ciocan, o lopăţică, un şpaclu, câteva dălţi. Se adaugă, în mod obligatoriu, busola geologică şi lupa. Apoi tot felul de perii şi accesorii, să cureţi oasele. Plus adezivi, să pui cap la cap câteva bucăţi abia descoperite. Şi încă ceva – harta topografică. Mai punem la socoteală acidul clorhidric, necesar pentru a face diferenţa între argile. Într-un buzunărel al salopetei trebuie să păstrezi carnetul de teren. Acolo treci itinerariul pe care ţi l-ai propus în ziua respectivă. Şi un rucsac în spate. Iei o probă, un obiect, ceva, îl pui la „cutiuţă”.
Două burse „National Geographic”
Cel pe care l-am întâlnit zilele trecute, la Bârlad, este profesor universitar doctor, se numeşte Vlad Codrea, activează la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi este unul dintre paleontologii de renume ai României. Valoarea sa a fost recunoscută până dincolo de Atlantic, de unde a primit două burse „National Geographic”. Pentru cercetări efectuate pe teritoriul ţării noastre. Prima, în valoare de 10.000 de dolari, a vizat zona Jibou, iar a doua, de 15.000 de dolari, a permis extinderea investigaţiilor spre alte destinaţii din ţară. Interlocutorul nostru a venit în Moldova, pentru câteva zile, după ce doi colegi de breaslă au făcut cele mai mari descoperiri de până acum din judeţul Vaslui – oase de mamut şi de rinocer. Nu departe de malul Prutului.
„Vânător de dinozauri” specializat în mamifere
Paleontologia înseamnă studiul dezvoltării vieţii pe pământ. Se reconstituie trecutul planetei, pe baza fosilelor animale şi vegetale. Dar avem o definiţie mai plastică din partea profesorului Codrea, aşa cum îşi înţelege el meseria pe care o practică din 1986 – „rostul acestei meserii este de a face oasele să vorbească. Fiecare poate spune ceva. Trebuie doar să ştii să citeşti”. Tot anul universitar este la facultate, printre studenţii săi. Când vine vara, exploratorul pleacă în ţară, pentru cel puţin două luni, să scoată la suprafaţă milioane de ani ascunse sub pământul României. Unii l-au poreclit „vănătorul de dinozauri”. Dar el se defineşte ca specialist în mamifere. „Căutând mamifere, am început să găsesc şi dinozauri”, ne explică simbioza.
Monstrul din Sălaj
Pe lista „intervievaţilor” milenari ai clujeanului se află, la loc de cinste, rinocerii cu trompă, ale căror oase au fost identificate în apropiere de Huedin. Animalele acelea, cât un elefant de mari, au trăit în urmă cu 35 de milioane de ani. Ne arată şi desenele făcute pe calculator, să ne dăm seama cum arătau în realitate. A mai dat, nu departe de Cluj, chiar în vara asta, şi peste Titanopter, care semăna cu un rinocer. „Un ierbivor”, auzim. Ceva cu totul special a apărut însă în judeţul Sălaj – Indricother. Un rinocer de peste cinci metri înălţime. „Cel mai mare mamifer terestru, după dispariţia dinozaurilor”, spune cel care ne este ghid prin tainele istoriei. Pe calculator apare imaginea gigantului. Lângă el a fost pus un om. Abia se vede omul. Ca furnica pe lângă elefant. Vorbim mai departe de un crocodil. Un craniu, mai precis, descoperit în Oarda de Jos, judeţul Alba. Ceva unic, până acum, în ţara noastră, fiind o piesă întreagă.
Scheletul lui „Zalmoxes”
Trecem la „capitolul” dinozauri. Cariera profesorului Vlad Codrea marchează o premieră mondială. Primul schelet, aproape întreg, de Zalmoxes. Un dinozaur ierbivor, scos la lumina zilei cu zece ani în urmă, în zona Haţegului. Pe baza scheletului s-a făcut un mulaj, creatura fiind prezentată în cadrul Institutului Regal de Ştiinţele Naturii din Bruxelles. „Belgienii ne-au trimis şi nouă, la Cluj, un set complet de mulaje”, completează paleontologul, vorbindu-ne apoi despre resturile de vertebrate, „în principal dinozauri”, găsite la Nălaţ Vad şi Toteşti, în Haţeg, dar şi la Poiana Ruscă şi pe Valea Sebeşului. Revenim la mamifere, specialistul spunându-ne că a scos din adâncul pământului „cele mai complete resturi craniene de multiberculate, în momentul de faţă colecţia din Cluj fiind cea mai bogată din Europa”. Dar şi păsări – „prima semnalare a enantiornithelor, exemplare primitive”. Şi continuă cu zece cuiburi de dinozauri, în Haţeg. „Cele mai multe ouă de dinozaur am găsit la Toteşti”, conchide expertul.
Mamut prins cu undiţa
Ziua de muncă a unui paleontolog începe la răsăritul soarelui. După ce îşi pune la punct echipamentul, omul pleacă pe teren. Se întoarce seara, marcând pe hartă „recolta” din acea zi. Abia după aceea are timp de mâncare şi somn, pentru ca a doua zi s-o ia de la capăt. „Cel mai greu e să găseşti locul în care te vei duce. Asta depinde şi de cunoştinţele teoretice pe care le-ai dobândit în timp”, comentează Vlad. Dar, nu de puţine ori, intervine şi norocul. Cum a fost în apropierea Prutului, cu câteva săptămâni în urmă. Un pescar din comuna Fălciu – un oarecare Marcel, de 52 de ani, din câte ni s-a povestit – a prins în undiţă ceea ce mai târziu s-a dovedit a fi un os de mamut. Bărbatul a anunţat imediat autorităţile, vestea ajungând în cele din urmă la specialiştii Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. Muzeul are o secţie de ştiinţele naturii. Aşa au început ample cercetări în acel perimetru. Au ieşit la suprafaţă „amprente” noi ale trecutului.
Fără recompense
Intrăm într-un mic birou al muzeului. Camera e plină cu oase, aşezate în cutii, pe categorii. Pentru un amator par mai degrabă nişte pietre, multe din ele înnegrite, altele cu forme bizare. Ne întâmpină un bărbat tânăr – are doar 31 de ani – Daniel Bejan pe numele său. E îmbrăcat în trening şi cu o şapcă verde pe cap. Doctorand în paleontologie la Universitatea „A.I. Cuza” din Iaşi. Se ocupă de geologia unei perimetru care cuprinde Huşiul, Vasluiul şi Bârladul, până la Fălciu. Ne prezintă câteva dintre rămăşiţele proaspăt curăţate de clisă. Oasele de rinocer au o vechime estimată la 11 milioane de ani. Cele de mamut sunt mai „tinere” – doar 15.000 de ani. Şi un corn de elan, pe care se observă câteva crestături. „Sunt fie semne de prelucrare, fie de vânătoare”, opinează gazda. Relicvele intră sub incidenţa patrimoniului naţional. Vreau să ştiu dacă un om simplu, care găseşte din întâmplare asemenea lucruri, e recompensat într-un fel. „Legal nu pot fi recompensaţi. Oamenii îşi fac totuşi datoria, ne anunţă, iar noi ne ducem la faţa locului”, zice Daniel. Discuţia e „prinsă” şi de profesorul Codrea, care adaugă faptul că „marile muzee ale lumii au fonduri speciale pentru astfel de situaţii”, recuperând valori ştiinţifice inestimabile de la persoanele fizice.
Paleontologul – mecanic
Plecăm spre satul Mănăstirea. Avem de mers cam 30 de kilometri, spre Prut. Acolo au fost găsite recent urme care păreau a fi de struţi, însă după ce câteva bucăţi de oase au fost puse cap la cap, reconstituindu-se o tibie, a rezultat cu totul altceva – o felină, cel mai probabil un linx. „Sunt cercetători inimoşi la Bârlad. Datorită lor putem vorbi acum despre relicvele de la Fălciu şi de la Mănăstirea”, îşi recomandă Vlad Codrea colegii moldoveni. Pe primul l-am cunoscut deja – doctorandul Daniel Bejan. Cel de-al doilea – Laurenţiu Ursachi – este angajat al Muzeului „Vasile Pârvan”, la Secţia de Ştiinţe ale Naturii. Daniel s-a urcat, alături de Laurenţiu, într-o Dacie „milenară”, căreia nu-i mai merg stopurile, după o bucată de drum, aşa că ne oprim în mijlocul câmpului, pentru refacerea contactelor. O maşină care a cunoscut deja nenumărate hârtoape. Tânărul îşi dovedeşte măiestria, problema tehnică fiind rezolvată imediat.
Ştiinţa – cu trenul sau pe jos
Din vorbă-n vorbă, Laurenţiu îşi aminteşte de lungile sale „excursii” prin locurile astea, pe care le ştie ca-n palmă. Dealuri line, aproape lipsite de vegetaţie, râpe adânci, nisipoase, unde ploile muşcă tot mai adânc din pământ. „Pentru noi sunt bune ploile. Apa scoate la suprafaţă lucruri fascinante”, se referă inginerul geolog inclusiv la restrânsele alunecări de teren care mai „sapă” la baza unei coline. Când nu avea maşină, bărbatul mergea pe jos, din Bârlad. Mai prindea uneori o cursă feroviară. „Apoi o luam pe jos, de la Tuluceşti, peste dealuri, până aici, la Mănăstirea”, continuă cel care face munca asta din 1997. Dai peste oase vechi, într-un loc anume, te întorci periodic acolo, poate apar, în urma ploilor, noi indicii. Dacă locul dovedeşte o importanţă deosebită, se deschide un şantier arheologic. Investiţia se ridică la 1.000 sau 2.000 de lei. Depinde şi de amploarea cercetărilor. Ai nevoie de forţă de muncă – angajezi localnici, să sape, plătiţi cu ziua. „Suntem finanţaţi de Consiliul Judeţean”, precizează bârlădeanul.
750 de lei salariu
Vrem să ştim cât mai câştigă un cercetător în ziua de azi. Laurenţiu nu se fereşte de subiect. Salariul unui muzeograf cu 15 ani vechime este de 750 de lei, după tăierea generală cu 25% din sistemul bugetar. Mult mai tranşant a fost, la capitolul acesta, Daniel. Ne-a spus din capul locului că mai caută oase preistorice încă doi ani de zile, până îşi va lua doctoratul în paleontologie. După care vrea să se angajeze, ca geolog, în industria petrolului. „Am o bursă de 600 de lei”, ne anunţă, completând cu faptul că profesorul său de la Iaşi, coordonatorul tezei de doctorat, îl susţine din când în când cu bani de benzină, pentru drumurile sale spre destinaţii ştiinţifice. E drept că pasiunea pentru paleontologie nu poate fi negată, „dar mă gândesc şi la familia mea, am şi un copil”, zice tânărul. Singura posibilitate de-a rămâne în acest domeniu e să prindă o bursă postdoctorală, care poate ajunge până la 4.000 de lei pe lună. Bani plătiţi de Ministerul Educaţiei. „Dacă aduc informaţii cu totul noi pentru domeniul meu, atunci pot primi o bursă de cercetare”, adaugă Daniel, absolvent de Geologie, încă din 2004. Dintre cei 24 de colegi ai săi de grupă, el şi cu încă unul lucrează în paleontologie. Alţii au plecat în străinătate. Cei rămaşi în ţară sunt geologi prospectori, la diverse companii. „Multe din cunoştinţele mele nici nu ştiu ce înseamnă paleontologia. Unii îmi spun că sunt cu capul în noi. Eu îi contrazic – sunt cu capul în pământ, după oase”, râde băiatul.
Oase de maimuţă în judeţul Vaslui
Coborâm într-o răpă cu „maluri” abrupte, făcându-ne loc printre ciulini şi câteva pâlcuri de copaci care înfruntă cu eroism peisajul sterp. „Ne aflăm pe fundul lacului Pliocen. O perioadă cuprinsă între două şi cinci milioane de ani în urmă. Un depozit fluviatil, un vechi curs de apă. Se vede după structura nisipului”, suntem anunţaţi de profesorul Codrea, făcându-ne apoi un tablou al zonei, după cum era într-un trecut parcă mai glorios decât prezentul. „Aici era o savană, acum trei milioane de ani, cu rinoceri, mamuţi, tapiri, ţestoase, maimuţe”, ne ţine dascălul o scurtă lecţie, în timp ce pune sub lupă câteva obiecte, de mici dimensiuni, care i-au atras atenţia. Pe aceste locuri au fost descoperite, între 1915 şi 1930, oase de maimuţă. Un învăţător, pasionat de geologie, Ion Ursu pe numele său, din satul Măluşteni, le-a depistat, azi fiind expuse la muzeele de specialitate din Bucureşti şi Iaşi. Picioarele ni se afundă în „nisipul pliocenic”, în timp ce ni se dau câteva informaţii despre zestrea geologică a României. „Fiecare loc are particularităţile sale – Haţegul şi Alba cu dinozaurii, Clujul cu brontozauri şi rinoceri giganţi”, vorbeşte scurt şi la obiect Vlad Codrea. Un mic efort de imaginaţie te poate întoarce, măcar pentru o secundă, cu milenii în urmă.
Pasiune de pe băncile şcolii
Aşa se explică pasiunea acestui om, încă de pe băncile şcolii generale. „Am fost surprins să găsesc la Beiuş, când eram copil, o scoică. Atunci nu mi-am explicat ce căuta acolo. Am decis să descopăr tainele adâncurilor”, povesteşte Vlad. A urmat facultatea de Geologie, pe urmă a lucrat câţiva ani în domeniul petrolier, după care, în 1986, a venit schimbarea bruscă de „macaz”, preferând să intre într-un colectiv de cercetare de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Asta a însemnat şi o reducere substanţială de salariu. „În petrol câştigam 5.230 de lei, la mijlocul anilor ’80, pe când în cercetare ajungeam la numai 2.800 de lei”, dar asta a contat mai puţin pentru cel care străbătea de pe atunci ţara, făcând cunoştinţă cu primele oase de mamut. A spălat, după un calcul al său, 25 de tone de sedimente, din 1997 până în 2001. Folosea tifonul, trecând colbul prin sită, ca să păstreze mici vertebrate sau dinţi de rechin, pe care le studia la microscop. „Am învăţat să spăl sedimente de la un coleg francez. Sunt câteva secrete în treaba asta”, devine misterios românul.
170 de paleontologi
Puţini tineri mai ascultă azi „glasul” preistoriei din pământul românesc, recunoaşte Vlad Codrea. Câţiva dintre doctoranzii pe care îi coordonează, la Cluj, rămân în mediul academic, dar numai în perioada studiilor, pentru că, după aceea, „constată că nu au posturi”, în muzee sau în institute de cercetare. La muzeul din Bârlad, de exemplu, ultima angajare a unui specialist a fost în 2004. „La mine, la catedra din Cluj, am angajat un singur om, după mulţi ani”, zice profesorul. Vrem să ştim câţi paleontologi are România la ora actuală. Vlad ştie destul de bine răspunsul – cam 170. „Cel mult 20 sunt pe studiul vertebratelor”, apoi face un scurt „recensământ” prin ţară, legat de specialiştii în vertebrate – „în Moldova sunt patru, la Cluj sunt doi, în Arad şi în Timişoara nu e nimeni, la Craiova e unul”.
Pe cont propriu
Sumbra imagine e completată de relatările lui Laurenţiu despre cum cei din branşa lui îşi cumpără singuri uneltele de lucru, dintre cele mai simple – un şpaclu, o perie, un ciocan. „Sau te duci la un meşter, dacă ai nevoie de ceva mai complex, care nu se găseşte în comerţ”, spune el. Profesorul clujean are un târnăcop profesional – tehnologie americană – care costă 1.000 de lei. Fierul se autoascute, după ce loveşte piatra, în loc să se tocească. Ceva care nu se mai poate „încropi” în particular, şi de care ai neapărată nevoie – busola geologică – te costă vreo 300 de euro. Nu mai vorbim de faptul că drumurile prin ţară le plăteşti uneori din propriul buzunar. „Mulţumirea sufletească e cea mai importantă pentru noi”, e gata muzeograful bârlădean să dea la o parte toate neajunsurile.
Piaţa neagră
Dacă tot se vorbeşte, în mod oficial, despre „grădinile Carpaţilor”, ca o posibilitate de-a atrage turişti străini spre ţara noastră, atunci în munţi şi-n depresiuni ar putea exista „situri arheologice de ordinul sutelor”, deschise pentru orice tip de vizitator, de la specialişti la amatori, opinează Vlad Codrea. Se face de ani buni, la nivel mondial, turism ştiinţific. Plăteşti o taxă, ca turist, şi poţi deveni arheolog pentru o zi, săpând într-un anume perimetru, încărcat de istorie. La noi, din păcate, astfel de idei sunt încă în faşă. Avem, în schimb, de 20 de ani încoace, un alt gen de „turism” – piaţa neagră. „Sunt străini care merg prin ţară, în căutare de fosile”, ni se spune.
„Fosils for sale”
După ce sunt scoase din pământ sau din peşteri, relicvele iau calea Budapestei şi a Vienei, pentru ca apoi să fie transferate în Olanda şi SUA, la târguri, unde colecţionarii particulari îşi fac cumpărăturile. Se ajunge până la zeci de mii de euro, plătite pentru o bucată dintr-un craniu de dinozaur – iată una dintre cele mai scumpe mărfuri. „Este o adevărată hemoragie de fosile în România”, afirmă profesorul clujean, adaugând că se trafichează dinţi, cranii, nevertebrate, oase ale ursului de peşteră, flori de mină. „Vânătorii” par mai mulţi, mai bine dotaţi cu echipamente, mai motivaţi financiar, în comparaţie cu cercetătorii români. Vestigiile care părăsesc România nu mai ajung într-o lucrare de specialitate, conchide profesorul Codrea, circulând doar „la negru”. Le putem vedea totuşi pe Internet, dacă dăm căutare la secţiunea „fosils for sale”…
