3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialChina dă undă verde celui mai mare experiment al său

China dă undă verde celui mai mare experiment al său

Guvernul chinez a deschis ieri zona comercială liberă Shanghai, o platformă industrială de 29 kilometri pătraţi fără restricţii asupra investiţiilor străine şi cu un sistem birocratic permisiv, cel mai important experiment economic al Chinei din ultimii 30 de ani.

Pentru început, 25 de companii chineze şi străine au obţinut licenţe pentru a derula operaţiuni în zona liberă Shanghai, potrivit presei chineze, citată de Associated Press, preluată de CNBC.

Regulile de funcţionare ale zonei comerciale au fost anunţate vineri, fiind focusate pe reducerea birocraţiei şi eliminarea restricţiilor asupra investiţiilor străine în sectorul serviciilor.

Autorităţile intenţionează, de asemenea, să utilizeze zona liberă Shanghai pentru a experimenta în ceea ce priveşte reforma sistemului financiar, inclusiv convertibilitatea monedei naţionale. De asemenea, dobânzile din zona comercială liberă vor fluctua liber pe piaţă, fără intervenţia statului, potrivit proiectelor de viitor pentru această zonă. Proiectul-pilot va avea rolul de “laborator” pentru diverse experimente financiare, înainte ca acestea să fie aplicate în China.

Zona Shanghai este considerată cel mai important pas spre reforma economică din ultimii 30 de ani. În 1980, guvernul chinez a deschis prima zonă economică specială, în Shenzhen, în apropiere de Hong Kong. Zona economică Shenzhen a facilitat investiţii străine menite să dezvolte o industrie prelucrătoare cu acces la forţă de muncă ieftină.

Cele mai citite

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...
Ultima oră
Pe aceeași temă