12.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialCFR Cluj l-a achiziţionat pe "tricolorul" Gabriel Tamaş

CFR Cluj l-a achiziţionat pe „tricolorul” Gabriel Tamaş

Fundaşul Gabriel Tamaş, care şi-a reziliat în această vară înţelegerea cu echipa engleză West Bromwich Albion, va evolua la formaţia CFR Cluj, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al grupării ardelene, citat de Mediafax.

Tamaş va purta tricoul cu numărul 3 la CFR Cluj.

Fundaşul în vârstă de 29 de ani a semnat un contract până la finalul sezonului, dar are o clauză prin care va putea pleca în iarnă dacă primeşte o ofertă mai bună.

Gabriel Tamaş a revenit săptămâna aceasta în România, după ce presa belgiană îl prezentau ca pe o opţiune pentru Mircea Rednic, antrenorul lui Gent.

Tamaş, 29 ani, a mai evoluat în trecut în Liga I, la FC Braşov, iar apoi la Dinamo Bucureşti. Printre echipele sale de club din străinătate se numără: Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre şi West Bromwich Albion, ultima sa echipă. La echipa naţională a debutat în 2003 şi a adunat până acum 63 de prezenţe, la care a marcat 3 goluri.

Cele mai citite

Septembrie, a treia cea mai slabă lună din 2024 pe segmentul de acțiuni, cu tranzacții de 1,2 miliarde lei

Bursa de Valori București a încheiat luna septembrie cu una dintre cele mai slabe performanțe ale anului, tranzacțiile pe segmentul de acțiuni totalizând 1,2...

Parlamentul se reuneşte pentru numiri la conducerea BNR, ASF şi CNA. Mugur Isărescu îşi continuă mandatul

Parlamentul României se va reuni marţi, de la ora 15:00, într-o şedinţă comună pentru a numi noii membri ai consiliilor de administraţie ale Băncii...

Premierul calmează temerile: România nu va intra în criză, avem depozite la BNR

Marcel Ciolacu afirmă că este în legătură permanentă cu guvernatorul BNR și analizează indicatorii economici Întrebat dacă există riscul unor turbulențe economice în viitor, premierul...
Ultima oră
Pe aceeași temă