Pentru multi oameni politici alegerile pentru autoritatile publice sunt un fel de razboi. Miza acestui razboi este, dupa caz, cucerirea unor teritorii sau pastrarea acestora. Iar teritoriile sunt comunele, judetele si tara intreaga. Castigatorii acestor razboaie se stabilesc in cetatile administrative – primarii, consilii judetene, Palatul Victoria si Palatul Cotroceni. Pentru cei mai multi castigatori ai acestor razboaie electorale, cetatile cucerite devin feude personale sau de grup. Curand, ei nu se mai comporta ca reprezentanti ai celor care i-au votat si mandatat. Legatura cu acestia este rupta. Daca vreunul dintre cetatenii-alegatori doreste sa-l vada pe noul stapan al cetatii, el trebuie sa astepte la usa acestuia, in speranta ca vreunul dintre servitorii curtii se va indura sa-l primeasca.
Noii stapani ai cetatilor administratiei se baricadeaza in spatele unor legi si regulamente proprii. Prima lor grija este sa puna oameni de incredere in posturile din care sunt gestionati banii publici. Apoi, trag perdelele si incep cheltuirea acestora. Dar nu pe proiecte de interes general, ci pe proiecte care sa aduca castiguri cat mai mari clientelei politice. Iar clientela politica este interesata ca lucrarile executate din bani publici sa aiba o existenta cat mai scurta pentru a fi nevoie sa le refaca cat mai des. Sa luam, de exemplu, lucrarile de asfaltare a marilor bulevarde ale capitalei Romaniei. Fiecare primar, la terminarea mandatului, a raportat cu mandrie ca le-a asfaltat. Dar noul primar, ca un adevarat Sisif, o ia de la capat, dupa ce constata ca gropile din asfalt s-au adancit. In acelasi timp, rudele apropiate ale noilor feudali – matusi, soacre, mame, copii, frati – devin tot mai bogate. Preferate sunt matusile in varsta pentru ca pot fi mostenite mai curand.
La nivelul Guvernului, din cheltuirea banului public se pot da veritabile „tunuri”. Contractele incheiate de guvernul Nastase pentru securizarea frontierelor si pentru autostrada Transilvaniei sunt doua exemple de frauda sau neglijenta crasa in gestionarea banului public. Pana la dovada contrara, toti cei ce au aprobat, negociat si semnat aceste contracte sunt oameni cinstiti. Insa, in perceptia publica, toti acesti demnitari si functionari sunt sau corupti, sau incompetenti. Acum, vine si actualul Guvern si ne spune ca a incheiat cu un stat strain un acord continand clauze prin care ar fi putut fi prejudiciate interesele publice. Bine ca si-a dat seama inainte de a fi prea tarziu.
Opacitatea actului administrativ este principala metoda folosita de cei ce gestioneaza banul public pentru a trage foloase personale, ei si clientela lor politica. Aceasta constatare este indeosebi valabila la nivelul administratiei locale, unde o buna parte din bugete ar trebui sa fie cheltuita pentru lucrari publice, in special de infrastructura. Cei care finanteaza, din bani publici, aceste lucrari de infrastructura ar fi trebuit, atunci cand acestea sunt de calitate necorespunzatoare, sa ia masuri pentru a cere despagubiri de la constructorii vinovati. Dar nu au facut-o pentru ca acesti constructori fie fac parte din clientela politica, care a cotizat la bugetele de campanie electorala, fie sunt rude apropiate sau colegi de partid. Recent, s-a aflat ca lucrarile de asfaltare a unor mari bulevarde din Capitala sunt efectuate de o firma a unui deputat in Parlament, membru al Partidului Democrat. Intrebat, in fata telespectatorilor, daca mai sunt si alti membri ai partidului sau care au incheiat asemenea contracte cu Primaria, domnul Adriean Videanu a declarat cu nonsalanta ca nu stie.
Opacitatea actului administrativ este perdeaua in dosul careia sunt tocati, si de multe ori furati sau risipiti, banii publici. Domnul Videanu imi poate replica ca pe site-ul de Internet sau in Monitorul Oficial putem gasi toate informatiile de interes public referitoare la activitatea Primariei. S-ar putea sa aiba dreptate. Dar cati din cetatenii acestei tari au acces la Internet sau la Monitorul Oficial? De ce nu foloseste Primaria si alte metode pentru a-i informa pe cetateni, asa cum sunt conferintele de presa sau comunicatele scrise?
Pentru a risipi opacitatea din jurul activitatii oricarei institutii publice, ar trebui sa fie legiferat principiul publicitatii tuturor actelor de executie care comporta cheltuieli din buget. Contractele de furnizari de servicii sau achizitii publice, costurile aferente, contractele de lucrari publice, salariile, diurnele, alte cheltuieli de deplasare in interes de serviciu – toate acestea trebuie sa fie informatii publice si usor accesibile, mai ales pentru presa. Daca ar fi fost asa, n-ar mai exista motiv de controversa publica, de exemplu, in ceea ce priveste sumele incasate de domnul Mircea Geoana pe perioada cat a fost ambasador la Washington. Iar Ministerul Afacerilor Externe are in arhiva toate documentele doveditoare. Desigur, ramane ca domnul ministru Mihai Ungureanu sa desecretizeze acest gen de informatii in interesul asanarii vietii publice.
Pentru ca redutele Administratiei sa devina Forumuri ale Cetatenilor mai este mult de facut. Legile si regulamentele le putem schimba, dar naravurile mai greu.
Pentru aceasta, trebuie sa evolueze si mentalitatea cetatenilor-alegatori, care sa nu mai accepte doar postura de votanti obedienti, ci sa se comporte ca adevaratii stapani ai institutiilor administrative.
