25.3 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialCereri pentru bonurile la incalzire anulate

Cereri pentru bonurile la incalzire anulate

Trei sferturi din cererile care au fost depuse deja de botosaneni pentru acordarea ajutorului la incalzire sunt completate gresit. Potrivit inspectorului de specialitate al Directiei pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala Botosani, Daniela Baboi, pana acum s-au inregistrat peste 100 de cereri din partea botosanenilor care doresc sa beneficieze iarna aceasta de subventii la incalzire sub forma cupoanelor si majoritatea sunt in prezent nule. Aceasta deoarece cei mai multi botosaneni au omis la completarea cererii sa treaca numarul contractului incheiat cu Distrigaz pentru persoanele care se incalzesc pe baza de gaz metan, iar o parte au completat gresit codul numeric personal din actul de identitate. „Persoanele care au trimis prin posta cererile pentru ajutorul la incalzire pentru centrale sau soba sa vina cu numarul chitantei sau numarul facturii fiscale pentru cei care nu si-au reinnoit contractele sau numarul contractelor pentru cei care au contracte noi”, a declarat Daniela Baboi, inspectorul de specialitate al DDFSS Botoani. Altfel, acestia risca sa nu-si primeasca cupoanele pentru ajutorul la incalzire, in cazul in care nu se prezinta la sediul directiei in cel mai scurt timp pentru a aduce modificari in cererile depuse. Cererile pentru persoanele care doresc sa beneficieze de toate cele cinci bonuri pentru perioada sezonului rece se depun pana la mijlocul lunii octombrie.

Cele mai citite

Fonduri suplimentare pentru familiile tinere: Programul FamilyStart primește 45 milioane de lei în plus

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat o suplimentare de 45 milioane de lei pentru programul guvernamental FamilyStart, destinat sprijinirii familiilor tinere...

Nicușor Dan: Peste 150 de clădiri cu risc seismic vor fi consolidate

Municipalitatea face demersuri pentru consolidarea a peste 150 de clădiri cu risc seismic, iar finanţarea pe care a obţinut-o este de 300 de milioane...

Sebastian Burduja: Am atras peste 13 miliarde de euro, fonduri nerambursabile

Ministrul Energiei transmite că România este în plină revoluție energetică Ministrul Sebastian Burduja a afirmat, în cadrul unei conferințe, că până la sfârșitul anului, vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă