Una dintre scornelile regimului Ceausescu a fost asa-zisul “centralism democratic”. Specialisti in pleonasme precum “republica populara”, servitorii ideologici ai regimului gasisera si aceasta ciudata intalnire de vorbe, un fel de oximoron, pentru a desemna concentrarea puterii intr-o singura manusa, de fier. Adica, vezi Doamne, era, totusi, democratie!
Intre timp, centralismul democratic a cazut in desuetudine si a inceput sa se vorbeasca insistent despre descentralizare. Entuziasmul descentralizarii a fost mare si in zona culturala. Teatre, filarmonici, opere si operete s-au bucurat ca nu mai depind de centru, adica de Ministerul Culturii. Bucuria unora a fost scurta, pentru ca administratiile locale se dovedeau, pe alocuri, mai obtuze si mai neintelegatoare decat aceea centrala, de bine, de rau obisnuita cu ideea ca trebuie sa existe si institutii culturale.
Consiliile locale sau judetene au, insa, nu o data, idei stranii despre administrarea institutiilor de cultura. Unii primari au facut presiuni asupra unor oameni de teatru care conduceau – ce ciudat! – chiar teatre, pentru a-i inlocui cu clienti locali, profesori de romana sau istorie, care aveau ambitii.
Dar, precum altadata, o stafie pluteste deasupra Europei, ba chiar a lumii intregi. Aceasta e stafia managerului. Acest personaj e un inlocuitor al activistului de partid de altadata, un fel de jolly-jocker care-ti pune pe picioare, cat ai bate din palme, orice institutie, fie ea teatru sau filarmonica, fie fabrica de confectii ori de alte cele. Sau cel putin asa inteleg noii alesi locali un concept lansat in zone mai avansate.
Si, cum nu sunt prea multi manageri, ce s-au gandit alesii locali? Nu-i mai bine sa comasam teatre cu filarmonici, cu case de cultura, pentru un “management performant”? Ca nu doar managementul e o obsesie, ci si performanta. Cuvintele, fireste.
Nu de mult, a inceput sa pluteasca deasupra Aradului stafia managementului performant in cultura. Si, desi Filarmonica din localitate are in spate 115 ani de muzica din cea pe care, in general, rar manager s-o asculte, consilierii locali s-au gandit sa o comaseze cu Teatrul “Ioan Slavici”, cu Teatrul de Marionete si cu Casa de Cultura.
N-a trecut, cred, nici un an de cand a disparut la Constanta, tot prin absorbtie de acest tip, o institutie care reusise sa se afirme pe plan international, Teatrul de Balet “Oleg Danovski”, si care facea mai mult pentru imaginea Romaniei decat cei care au desfiintat-o.
S-a trecut, cu alte cuvinte, de la centralismul democratic la centralismul judetean sau chiar municipal. La Arad, ultimul oras amenintat cu “managementul performant”, teatrul are, de asemenea, o traditie si un nivel foarte bun. Daca va fi comasat cu te miri ce Casa de Cultura, se va alege praful si de unul, si de cealalta. Stim cat de competenti sunt consilierii alesi din comisiile culturale ale consiliilor locale sau judetene. Rare sunt cazurile cand vreunul dintre acestia chiar stie despre ce e vorba. De obicei, isi imagineaza ca e totuna sa administrezi o intreprindere economica oarecare cu una artistica si ca e mai simplu sa faci o asociatie sau o ferma artistica mare, dupa modelul din agricultura. Doar ca aici lipseste prima parte a cuvantului de mai sus si exista, in plus, ceva ce lor le e cu neputinta sa inteleaga.
Pe vremea centralismului democratic se vorbea, tot asa, de unificari si comasari si atunci Gr. C. Moisil ar fi spus ca e de acord sa se unifice geologia cu geografia cu geometria cu geodezia, iar sef sa fie pus… Geo Bogza. Logica acelei comasari e, nu o data, aceeasi si azi.
