20.6 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSpecialCentenar la muzeu

Centenar la muzeu

Lucrări de colecţie pot fi vizionate la Muzeul Naţional de Artă până pe 30 aprilie.

Muzeul Naţional de Artă lansea­ză un program de valorificare a patrimoniului propriu, prin care va fi prezentată publicului opera unor artişti reprezentativi în arta românească şi universală sau vor fi semnalate mişcări artistice semnificative consemnate de istoria artei. Expoziţia de pictură Constantin Dinu Ilea, artistul care a pictat în frescă Catedrala ortodoxă din Cluj, prezintă 16 lucrări pe teme istorice, motive din lumea satului sau mari personalităţi. Expoziţia „Semne în floare” conţine lucrări ale unor artişti de prestigiu, cum sunt Bela Abodi Nagy, Petre Abrudan, Alexandru Ciucurencu, Aurel Ciupe, Teodor Harşia, Anton Lazăr, Tasso Marchini, Alexandru Mohi, Sabin Popp, Ion Sălişteanu, Ion Sima, Sandor Szolnay şi alţii. „Colecţia Mircea Pinte-I” este rezultatul unui parteneriat realizat de institu­ţia clujeană cu colecţionarul Mir­cea Pinte şi Galeria de artă Plan B. Proiectul  îşi propune să atragă atenţia şi asupra fenome­nului colecţio­nării operelor de artă şi cuprinde 42 de lucrări ale unui fenomen artistic românesc.

 

 

Cele mai citite

După criticile venite din partea mediului de afaceri, Boloș anunță modificări la e-TV

Mediul de afaceri și contabilii au privit cu îngrijorare cum Guvernul a anunțat introducerea unei noi sarcini administrative pentru companii, care trebuie implementată foarte...

Primul Consiliu UE după alegeri: Agenda strategică, locuri de muncă de top și Zelensky, pe masa discuțiilor

Liderii UE s-au adunat la Bruxelles joi și vineri pentru primul summit după scrutinul de alegeri în care să numească oficiali de rang înalt...

După Portugalia – Georgia, Kovesi are ce ancheta la EURO

Ilustrație: Marian Avramescu Procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi, a stârnit emoțiile echipelor puse pe blaturi, prin prezența sa în tribune la Turneul Final...
Ultima oră
Pe aceeași temă