Cenaclul literar vasluian „Ion Iancu Lefter” a surprins placut, in ultima perioada, prin valoarea membrilor sai, prin consecventa si deschidere. Membrii cenaclului au fost invitati sa participe la diverse actiuni culturale petrecute in judetul Vaslui. Cea mai reprezentativa a fost cea de la Albesti, de la 1 martie, prilejuita de comemorarea a 15 ani de la moartea poetului Ion Iancu Lefter. De asemenea, stralucita a fost manifestarea culturala „Pe Prut la Vetrisoaia”, gazduita, la 10 iulie, de poetul Ioan Machnea, presedintele cenaclului vasluian. „Vor urma si alte actiuni. Pe 15 august, de Sfanta Maria, suntem invitati in comuna Valeni, cum se intampla de cativa ani incoace la hramul acestui sat care, chiar daca isi trage numele de la Valea Rea, pentru poezia vasluiana se dovedeste a fi una foarte buna. De asemenea, poetul Mihai Apostu, vicepresedintele cenaclului vasluian, isi va lansa ultima carte de poezie in comuna sa natala, Dodesti, iar acolo vom merge cu totii. Pana atunci insa, pe 29 iulie, vom merge pana in satucul Chitoc, in apropierea Vasluiului, la poetul Vasile Vecinu, sa-i spunem „La multi ani!” cu ocazia zilei sale de nastere. Poetul s-a retras de cativa ani la casa natala pentru a se dedica in exclusivitate scrisului, si de atunci foarte rar mai ajunge la Vaslui. Si apropo de timiditatea acestuia, de pomina este epigrama pe care i-a dedicat-o regretatul Ioan Emil Andriesanu: „Camera lui Vasile Vecinu este un templu / cu onoarea nepatata / daca intra, de exemplu, o femeie, / iese fata.” In toamna, membrii cenaclului literar vasluian au mai primit invitatii sa participe la cateva evenimente culturale deosebite”, a spus Constantin Tintea, secretarul cenaclului „Ion Iancu Lefter”. De mentionat ca, alaturi de deja consacratii scriitori Ioan Machnea, Mihai Apostu, Constantin Tintea, Daniel Grosu, Ioan Toderascu, Vali Andriescu, la cenaclu au venit tineri promitatori ca Dorin Cozan, Andrei Dumitrascu, Simona Radu, Mihaela Cucos, Stefan Petre etc.