23.2 C
București
marți, 2 iulie 2024
AcasăSpecialCei 120 de şerifi ai aerului de la SRI

Cei 120 de şerifi ai aerului de la SRI

Serviciul Român de Informaţii a primit bani în plus la buget pentru a putea angaja însoţitori de zbor, care vor asigura securitatea avioanelor de pasageri.

Pasagerii curselor comerciale ar trebui să se simtă mai în siguranţă începând din 2012, când vor intra în pâine însoţitorii de zbor de la SRI. Instituţia a cerut o suplimentare de buget pentru a putea acoperi cheltuielile de personal suplimentare.

„Însoţitorii de zbor vor acţiona pe acele zboruri considerate de risc din perspectiva securităţii. Ei vor fi o prezenţă discretă pentru a putea fi eficienţi,” a declarat Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt al SRI, pentru România liberă. „Baza legală pentru această măsură este Tratatul de la Priün din 2005 pe care România l-a ratificat în 2008″, a mai spus Bercaru.

Reprezentanţii instituţiei nu au putut estima numărul de zboruri pe care vor fi trimişi însoţitori de bord de la SRI, acesta urmând să fie stabilit în funcţie de evaluările de risc care se vor face în timp real. Anul viitor va fi pentru prima dată când vor fi prezenţi însoţitori SRI în cursele comerciale, după cum a precizat instituţia.

Buget majorat cu 17 milioane lei

Bugetul alocat SRI pentru 2012 a fost majorat cu 17,9 milioane de lei faţă de anul trecut, când suma alocată serviciului s-a ridicat la 971,4 milioane de lei. „Ei au cerut majorarea pentru plata unor credite, a unor contribuţii la pensii şi angajarea a 120 de oameni ca însoţitori de bord. Aceasta a fost o cerinţă pentru aderarea la Schengen”, a declarat Daniel Savu, membru în comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senat pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.

Premierul Boc a afirmat, la un post TV, că majorarea bugetului SRI este impusă de finalizarea unor proiecte de investiţii şi plata însoţitorilor de zbor. „La SRI… nu ştiu dacă e bine să spun sau nu, cred că n-o să mă condamne. Am adoptat o nouă lege care spune că trebuie să ai însoţitor de bord pe avioane, care trebuie să fie plătit de SRI”, a explicat premierul.

Acord cu SUA

Despre însoţitorii de bord ai SRI pe cursele comerciale s-a mai vorbit în 2010, după încheierea memorandumului între SRI şi Federal Air Marshal, care prevedea prezenţa unor ofiţeri de securitate la bordul avioanelor care vor efectua curse între România şi SUA, pentru a preveni şi interveni în cazul unor atacuri teroriste. „Prin dislocarea acestor ofiţeri de securitate de către autorităţile americane şi cele române putem preveni şi contracara într-un mod adecvat riscul unor atentate teroriste, a unor incidente de amploare la bordul avioanelor şi putem diminua vulnerabilităţile de securitate pentru aeronavele aviaţiei civile aflate în zbor”, spunea atunci, directorul SRI, George Maior.

Iniţial, SRI urma să beneficieze pentru anul viitor de 986,9 milioane lei. Pentru Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază a fost menţinută decizia de creştere a bugetelor din proiectul iniţial, de la 187,5 milioane lei la 193,9 milioane lei în cazul SIE şi de la 129 milioane lei la 132,3 milioane lei în cazul SPP.   Text Box:  

Cele mai citite

Ca să nu mai aibă ei emoții decât legate de meci, politicienii de pe Dâmbovița au pus mână de la mână să-i ia lui...

Ilustrație: Marian Avramescu Ca să nu mai existe emoții pentru figurile politice importante de pe Dâmbovița că pot pleca și cu un dosar ca...

După dezbaterea Trump – Trămpălău, democrații caută un candidat surpriză. Șansa PSD – PNL să-l reșapeze pe Cîrstoiu

Ilustrație: Marian Avramescu După disputa electorală televizată la CNN între Donald Trump și ceea ce s-a dovedit un trămpălău, democrații se gândesc să-și retragă...

EURO 2024: Portugalia-Slovenia(0-0) s-a decis la penalty-uri 3-0

Portugalia s-a calificat dramatic în sferturile de finală de la Euro 2024. A fost 0-0 cu Slovenia la finalul reprizelor de prelungire, 3-0 la...
Ultima oră
Pe aceeași temă