Expertul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Joao Breda a expus un studiu din care reiese că dieta zilnică trebuie să conţină în proporţie de 70-80% alimente de origine vegetală şi numai 60 de grame de carne.
„Alimentele de origine vegetală trebuie să aibă partea cea mai mare în dietă. Nu trebuie să fim vegetarieni, dar trebuie să fim aproape vegetarieni”, a susținut Breda la conferinţa Mediafax dedicată “Coşului Naţional de Alimentaţie Sănătoasă”. La rândul său, şeful biroului OMS din România, Victor Olsavszky, a precizat că este recomandat consumul zilnic a 400 de grame de legume, care, pe lângă faptul că au vitamine, au şi fibre, care contribuie la reglarea tranzitului şi prevenirea multor afecţiuni digestive, inclusiv a cancerului de colon.
Mai puține grăsimi
În schimb, cantitatea de carne şi peşte trebuie să fie relativ mică, a spus Joao Breda, precizând că nu ar trebui consumat mai mult de o bucăţică de 60 de grame de carne pe zi, aceasta având grăsimi saturate, în timp ce peştele, care are probabil grăsimi mai bune, poate fi consumat în cantităţi mai mari. “Grăsimile în general trebuie reduse”, a concluzionat expertul OMS, adăugând că grăsimile vegetale sunt mai bune decât cele animale. De asemenea, el a atras atenţia că trebuie ţinută şi evidenţa grăsimilor folosite la gătit şi că alimentele procesate conţin grăsimi trans periculoase. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut o analiză a posibilităţii de introducere în alimentaţia zilnică a românilor a alimentelor sănătoase şi care să se încadreze într-un buget minim pe care să şi-l permită fiecare familie. Analiza s-a desfăşurat în lunile februarie-martie 2014, în magazine, pieţe, hypermarketuri din patru regiuni ale ţării.
Specialiştii OMS au concluzionat că valoarea coşului minim zilnic şi care să şi asigure tot necesarul de nutrienţi pentru o familie de patru persoane ar putea fi în valoare de minim 19,41 lei. Acest coş zilnic poate include: făină integrală, pâine cu tărâţe, varză, ficat de porc, macrou, telemea, ceapă, morcovi, cartofi, sfeclă, mălai. Coşul zilnic poate fi diversificat la un cost cuprins între 20 şi 26 de lei, în componenţa acestuia mai putând fi introduse merele, orezul, prazul, alte organe animale şi o varietate mai mare de peşte.