Premierul britanic a suferit miercuri prima mare infrangere a carierei sale politice, cand Parlamentul a respins, cu 322 de voturi contra 291, planul guvernului de a extinde la 90 de zile perioada in care politia poate detine suspectii de terorism, fara a le aduce o acuzatie formala. 49 de parlamentari laburisti au votat impotriva proiectului alaturi de conservatori si de liberal-democrati. Mai tarziu, in cursul aceleiasi zile, Parlamentul a votat extinderea detentiei preventive la 28 de zile. Daca cineva are impresia ca votul de miercuri s-ar explica prin preocuparea oamenilor politici britanici fata de libertatile civile ale detinutilor, trebuie sa il dezamagim: nu este decat o impresie. Miercuri, numele jocului a fost: “Cum sa il umilim pe Tony Blair?”. Fara nici o legatura cu securitatea Regatului, fara nici o legatura cu drepturile omului si, mai grav, fara nici o legatura cu “common sense”, bunul simt britanic, cel care a salvat de atatea ori insula de ridicol. Sa ne explicam. Este de bun-simt ca, in afara cazului cand avem de-a face cu un lup singuratic, majoritatea cazurilor de terorism implica existenta unui complot. Un grup de oameni conspira sa faca un numar cat mai mare de victime in randul civililor, elaboreaza planuri si distribuie roluri in vederea atingerii acestui scop. Unii se ocupa de explozibili, altii de rute de acces spre tinta, altii de analiza tactica, altii de atacul propriu-zis etc. Orice ancheta intr-un caz de terorism presupune, asadar, o investigatie complexa in care coroborarea datelor care sa confirme existenta unui complot este cruciala. Acest lucru necesita timp. In al doilea rand, islamistii nu sunt tocmai niste oameni care sa tina prea mult la vietile lor, astfel incat, atunci cand exista suspiciunea ca e vorba de un terorist sinucigas, este de bun-simt ca politia sa il retina suficient timp incat sa se asigure de una sau de alta. Mai bine inauntru decat afara. In al treilea rand, amenintarea terorista este cat se poate de reala si grava. Este de bun-simt, asadar, ca la vremuri exceptionale se impun masuri exceptionale. Majoritatea parlamentarilor britanici nu contesta aceasta evidenta pentru ca au fost de acord cu extinderea detentiei preventive. De ce s-au oprit, atunci, la 28 de zile? De ce nu la 21, 29 sau, ca sa fie cifra rotunda, la 30? De ce nu au lasat totusi 90, cat a solicitat Home Office? Motivele sunt diferite. Mai intai, in tabara laburista. Exista acolo o aripa rebela condusa de fostul ministru Clare Short, care a abdicat de mult de la “common sense” si ar face orice sa ii provoace cat mai multa durere lui Blair. Pentru aceasta aripa, orice vine de la premier poarta atingerea raului si trebuie combatut. Este micuta cruciada a stangii britanice. In cazul conservatorilor vorbim de oportunism. Orice e bun atat timp cat laburistii au de suferit si se discrediteaza. Se intampla insa ca unele din politicile cabinetului Blair sa fie exact ceea ce ar trebui sa promoveze un guvern tory, mai ales in domeniul reformelor sociale. Conservatorii ar trebui sa il sprijine pe primul ministru pentru ca este cel mai bun agent electoral pe care il au.
Parlamentarii au respins legea antiterorista desi guvernul avea o sustinere populara masiva pentru aceste masuri. The Sun i-a numit “tradatori”. Desi n-am merge pana acolo, trebuie sa le recunoastem un soi de orbire…
