Vă mai amintiți glasurile de copilaşi care, pe la serbările de sfârşit de an şcolar, recitau acest text rozaliu? La un moment dat, se răspundea la întrebarea mereu reluată că „e Munții Apuseni”. Munții Apuseni mai sunt încă prezenți în patrie, dar nu ştiu pentru
cât timp, căci Proiectul „Roșia Montană Gold Corporation” stă la pândă.
Şi îmi aminteşte că, pe vremea lui Ceauşescu, un banc spunea: de ce nu încercați cu cianură? Nu mai încearcă el, se găsesc alții să o facă.
Aşadar, ce mai e azi patria?
Păi, ce să fie? Foarte simplu: țara unde profesorilor li se promite prin lege că li se măresc salariile cu 50%, după care li se mai ia şi din ce aveau. O descoperire a democrației originale româneşti: promisiunea prin lege, lăsată baltă imediat după alegeri pe motiv că e criză, una care funcționa şi când se dădea legea. Dar şi: țara unde unii primari sunt arestați pentru luare de mită, stau în arest ca să se sperie, după care li se dă drumul. Dar ce zic eu primarii? Că doar dl Gigi Becali nu era primar când îl păştea un Paşte în
arest preventiv.
Patria e acea țară în care un condamnat poate fi procla-mat, aşa condamnat cum e pentru mită, cetățean de onoare al oraşului pe care l-a păstorit. Iar ştirea trece aproape neobservată, deşi ea întăreşte ceea ce se întrezărea de mult, şi anume că onoa-rea şi cinstea nu mai au nici un preț pe-aici, prin lumea noastră. Patria e acea țară în care adevărul despre crimele comise la Revoluție este ținut sub cheie de Parchet şi de alte organisme de stat care nici nu se sinchisesc de faptul că un om e gata să moară pentru a obține ceea ce legea îi dădea dreptul să obțină fără nici un alt efort decât o cerere expresă. Patria e locul unde un torționar îşi poate aştepta liniştit sfârşitul, încasându‑şi marea pensie, sigur că nimeni nu-l va deranja, pentru că se fac numai simpozioane despre crimele lui, nu şi procese. Dar câte şi mai câte nu e patria? Suma aceasta de minciuni perpetuate prin decenii, victimele acuzate de către vinovații de suferința lor, vânzarea pe nimic a activelor statului în favoarea unor sume subterane, ca de la om la om. Sau, cum se zice că i-ar fi spus Arghezi unui primar poreclit Porcul, ca de la porc la porc. Patria e imensul jaf care se săvârşeşte la vedere, iar justiția, cu ochii mai legați decât propria statuie, nu le vede. E suma de nedreptăți care se revarsă asupra cetățeanului de rând, sărăcia rezervată tot pentru el, căci bogăția şi-o împart ei acolo sus. E Munții Apuseni feşteliți cu cianura de la „Roşia Montană Gold Corporation” şi platoul continental concesionat, ca şi muntele aurifer, pe 5 sau 10 la sută.
Patria e gunoiul care ne invadează, nu numai din vina edililor, ci şi din aceea
aproastei educații a majorității, patria e tot acest tsunami de vulgaritate agresivă care nu mai conteneşte, e şi învățământul hâțânat din răsputeri de „reforme” anuale sau bianuale, astfel încât nimeni să nu mai ştie, de fapt, cum va fi peste o lună sau două la examen. Patria e nesimțirea care se întinde de jos de tot, de la cei mai tineri needucați şi până la cei mai de sus, educați să fie aşa, ca să câştige. Aş spune că patria e această nesfârşită plecăciune în fața vițelului de aur, dar ea e, de fapt, plecăciune în fața mormanelor de hârtii tipărite de banca națională şi, mai ales, de alte bănci internaționale. În fine, patria e confiscarea patriotismului de către nişte profitori ordinari
şi mincinoşi. Patria e locul unde cultura devine de uz intern, numai pentru cei
care o produc.
Dar poate că n-am formulat bine răspunsul. Poate am răspunde mai bine cu stilul copilăresc al lui „patria e atuncea când…”, dar cu o mică modificare: verbul pus la optativ condițional. Aşadar, patria ar fi atuncea când toți cetățenii care au plecat să-şi găsească norocul prin alte părți ale globului s-ar întoarce şi şi-ar găsi locuri de muncă pe măsura pregătirii lor, când cei superspecializați în străinătate ar putea să fie utili. Patria ar fi atunci când partidele şi-ar finanța transparent campaniile electorale, când promisiunile electorale nu ar depăşi de mai mult de zece ori posibilitățile de aplicare a lor de către cei care le fac. Patria ar fi atunci când contractele de lucrări de stat ar fi câştigate în cadrul unor competiții corecte, judecate onest. Patria ar fi atunci când cei puşi să o administreze n-ar jupui-o, patria ar fi atunci când oamenii s-ar ține de cuvânt şi când vedetele n-ar mai fi cele care şi-au câştigat faima dând din corp sau din gură, ci şi mişcându-şi mintea pentru binele public, patria ar fi atunci când toată lumea, inclusiv preşedintele, miniştrii şi ceilalți demnitari ar respecta patrimoniul ei natural, dar şi pe cel construit de strămoşii lor, când nimeni nu s-ar mai teme de politizarea tuturor domeniilor vieții publice. Când toți ar fi egali în fața legii, de la primul cetățean la ultimul preşedinte… Aici puteți adăuga şi dvs. tot ce vă stă pe inimă.
Până atunci patria e o groapă de gunoaie, în care sunt siliți să se chinuiască foarte mulți oameni nevinovați, prea legați de teritoriul unde s-au născut sau prea bătrâni sau fără înzestrările speciale care i-ar recomanda unei grabnice şi definitive emigrări. Asta e patria, dacă mă întrebați pe mine şi pe încă nu ştiu câte mili-oane de colegi de suferință.
Nicolae Prelipceanu este scriitor și publicit
