Dupa starea de cvasiiobagie impusa de comunism, romanul poate visa la o societate a bunastarii. Acest vis le pare multora dintre noi pe deplin realizabil. Vitrinele societatii de consum ne incurajeaza sa fim optimisti. Multi cred ca, daca muncesc din rasputeri, daca sunt cumpatati in toate si dau dovada de cinste, bunastarea si fericirea vor veni de la sine. Asa sa fie oare? Frigiderele pline, autoturismele moderne si un loc de munca stabil sunt dovezi convingatoare ale bunastarii si fericirii? Si chiar daca ar fi asa, oare toti romanii, sau macar majoritatea dintre ei, pot spune ca au o sursa de venituri indestulatoare sau un loc de munca sigur?
Adevarul este ca majoritatea concetatenilor nostri nu au nimic de-a face cu societatea bunastarii. Categoria celor din clasa de mijloc se subtiaza si se anemiaza. Tot mai multi dintre ei sunt respinsi de societatea de consum pentru ca nu mai gasesc un loc de munca pe masura calificarii. Milioane de pensionari, de fosti ceapisti si alti asistati sociali formeaza grosul clasei saracimii. Multi dintre ei au intrat deja pe panta marginalizarii, a degradarii si a autodistrugerii. Subalimentatia cronica, bolile, alcoolul si tutunul le deterioreaza sanatatea si le scurteaza viata. Refugiul in alcool este metoda cea mai uzitata pentru a evada din realitatea sordida.
Exista si categoria oamenilor optimisti, destul de numeroasa, in special oamenii maturi, inca tineri, care sunt convinsi ca economia de piata le poate asigura bunastarea si – de ce nu? – imbogatirea. Unii iau calea liberei initiative, altii presteaza munca salariata in sectorul privat. Muncesc la patroni de dimineata pana seara si creeaza profit din care primesc si ei o infima parte. Iau credite pentru cumpararea de automobile, mobilier, aparatura electrocasnica sau pentru o locuinta. Dar sunt terorizati de gandul ca ar putea pierde locul de munca si nu ar mai putea achita ratele. In timpul petrecut in aglomeratiile din trafic, in pendularea lor zilnica intre locuinta si locul de munca, gandurile lor sunt la problemele de serviciu, la bani si, eventual, la copiii care cresc si cer tot mai mult si mai multe. Curgerea timpului si schimbarea anotimpurilor nu le mai provoaca nici o emotie. Profesia, patronul, contractele de credit si plata facturilor lunare le absorb toate energiile.
De avantajele economiei de piata au profitat numai cei din clasa politico-administrativa si afaceristii. Ei traiesc intr-o simbioza perfecta si sunt intersanjabili. Azi – om de afaceri, maine – ministru sau parlamentar. In ultimii 16 ani, ei au adunat proprietati, bani si bogatie profitand de naivitatea, lacomia si credulitatea tuturor celorlalti. Principala sursa de imbogatire a fost si mai este averea lasata de statul comunist, adica a celor care au asudat pe santierele socialismului, in fabrici si pe ogoare. Ocazia si pretexul au fost privatizarea in numele unei ideologii obscure. Metodele au fost cele folosite la jocurile de noroc: barbut, ruleta, pocker sau fondurile piramidale, totul reducandu-se la un joc de „alba-neagra” unde sansele sunt de doi la unu in favoarea celui ce tine „banca” si care mizeaza pe neatentia victimei. Au castigat vanzatorii si cumparatorii, dar au pierdut imens adevaratii proprietari.
Acum sursa marilor afaceri sunt banii din bugetul de stat si alte fonduri publice. Pentru o felie cat mai consistenta din aceste fonduri, marii rechini ai licitatiilor duc o lupta nemiloasa, dar mai cad si la pace impartindu-si prada, asa cum fac, in Bucuresti, in cazul asfaltarilor. Dar si veniturile modeste ale consumatorului sunt o sursa importanta de castig pentru intreprinzatorii inventivi si fara scrupule. Acestia au facut din Romania un imens cazino in care isi atrag victimele folosind tot felul de tertipuri. De la credite ieftine la dobanzi atragatoare, la lozuri pretins castigatoare. Deviza lor este „joaca si vei castiga”, „cumpara si vei castiga” sau „telefoneaza si vei castiga”. La mai toate produsele si serviciile pentru care se face publicitate in mass-media sau altfel, cumparatorului i se vantura prin fata ochilor imaginea sau perspectiva unor castiguri. Pana si Televiziunea Nationala, careia fiecare dintre noi ii platim lunar obolul, ne ofera in miezul zilei publicitate desantata pentru tot felul de „produse” ale imaginatiei unor facatori de reclama.
Cazinoul Romania functioneaza in trei schimburi, la turatie maxima. La el lucreaza, pentru a-l face credibil, tot felul de scamatori, bufoni si alti mascarici, ipochimeni buni la ghidusii, glume nesarate sau asa-zise talk-show-uri. Divertismentul oferit de posturile de televiziune, la orice ora din zi si noapte, este doar anestezicul ce permite Cazinoului Romania sa-si jumoale mai bine victimele naive si credule carora reclama mincinoasa le ofera ocazii de castiguri fara munca. Tot ceea ce are de facut telespectatorul este sa joace, adica sa dea banul. Sigur ca va veni si castigul, dar in contul altora: ofertantii de produse si servicii, producatorii de iluzii si laudatorii lor.
Un reprezentant al Comisiei Europene remarca recent ca Romania, viitor membru al Uniunii, nu ar avea nici un produs competitiv pentru piata comuna. Cred ca se insala. Avem Cazinoul Romania la care se vor repezi sa joace, sau pentru a-l exploata, milioane de cetateni comunitari. Cu asemenea jucatori, castigurile vor creste, la fel si distractia. Pana cand?
