Banul face lumea sa se invarta. Viteza cu care ea se invarte nu poate fi constanta. Nu exista miscare rectilinie uniforma in viata. Daca pornesti, cresti sau scazi. Viteza cu care se invarte lumea a tot crescut, asadar. Pentru ca energia mecanica are randament mai mic decat cel scontat, mecanismul se mai gripeaza, se face la loc comanda, se porneste iar la drum si se vrea iar o viteza cat mai mare. Mersul lumii are multe ite, puncte oarbe, dar si o parte vizibila. In principiu, tot ceea ce e important in lumea care merge se vede la televizor. Viteza, mai ales, se vede cel mai bine la televizor. Altminteri, trebuie sa fii foarte atent sa mai distingi ceva. Televiziunea iti da ce vrei, dar mai degraba iti da de vrut. Omul televiziunii trebuie sa aiba un libidou mare si o minte mica: acesta este profilul omului comun, cel care plateste pentru ca lumea sa mearga si sa mearga tot mai repede.
Omul televiziunii trebuie sa nu aiba prea multe optiuni personale, sa faca "ce face toata lumea" sau macar sa viseze la asta. Omul televiziunii trebuie sa fie suficient de complexat incat sa vrea mai mult decat poate si sa simta mai mult decat intelege. Odata invatat sa vrea si sa simta, omul televiziunii e tinta oricarei tactici de castig. Lui i se adreseaza aproape toate produsele, culturale sau nu, de pe piata. si, intr-un tarziu, el este cel pe care-l cauta partidele in campaniile electorale. Se bazeaza pe ura si pe admiratia lui, pe vrerea lui si pe faptul ca nu e lucid decat cand doarme fara vise. Din punctul de vedere al sistemelor care functioneaza cu banii lui, omul acesta e pacalit ceva mai mult de politicieni decat de comercianti. Ultimii, de pilda, nu pretind niciodata ca nu-i cer bani si pot demonstra de cele mai multe ori ca ii ofera, in afara de imagine, si obiecte materiale: un iaurt, o masina, un avion.
Sa nu ne facem iluzii: tot noi platim si imaginile iaurtului, masinii, avionului la televizor, dar nimeni nu vine sa ne condamne daca nu cumparam decat paine, legume si fructe – obiecte pentru care platim atat cat fac, fara imaginea lor la televizor. Pe sportivi e clar ca-i platim, ne place chiar, nimeni nu se supara. Dar plasa cea mai mare ne-o luam de la politicieni. Ei ne cheama la vot, de pilda, spunand ca nu costa. Mergem la vot si o votam, sa zicem, pe Monica Iacob-Ridzi. Nu ne costa. Apoi o vedem la televizor, pentru ca am votat-o. Aparent, iar nu ne costa, pentru ca se presupune ca imaginea ei e platita tot din banii celor care cumpara iaurt, masini si avioane. Dar femeia se apuca sa-si bage nasul in bani pe care i-am dat pentru cu totul altceva decat imagine televizata. Ia si-si plateste din banii astia imaginea televizata, basca pe cea a prietenei ei Elena B., fara sa ne intrebe si fara sa spuna ca e vorba de publicitate.
Asta-i ca si cum as vedea la televizor un avion de vanzare la un pret de nimic, m-as duce sa-l iau si as constata ca trebuie sa mai platesc si o Dacie ca sa-l am, dupa care, la pachet, acasa, mi-ar sosi un colet cu un iaurt si cu o scrisoare de multumire din partea firmei. Televiziunea nu e astazi doar o fereastra catre o realitate manipulata, ci locul in care afli pe ce se duc banii tai, indife-rent cine ii cheltuieste in numele tau.
