22.8 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialCăsătoriile gay, autorizate în al 33-lea stat american

Căsătoriile gay, autorizate în al 33-lea stat american

Kansas a devenit cel de-al 33-lea stat american care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a autorizat miercuri acest lucru.

Potrivit Mediafax, într-o scurtă decizie, foarte aşteptată, şapte dintre cei nouă judecători au refuzat cererea statului Kansas de a bloca acest tip de căsătorie. Decizia se aplică imediat.

Înalta Curte a confirmat astfel hotărârea unui judecător federal de a invalida interdicţia acestor căsătorii în legislaţia din Kansas. Doar doi judecători ultraconservatori – Antonin Scalia şi Clarence Thomas – s-au pronunţat împotrivă, potrivit documentului Curţii.

Guvernul Obama a anunţat luna trecută că acest tip de căsătorie, între persoane de acelaşi sex, era recunoscut în 32 dintre cele 50 de state şi în capitala federală.

Kansasul mai are o cale de recurs în faţa unei curţi de apel, dar este puţin probabil să fie primit, deoarece această curte a respins deja cereri identice din partea altor două state, Oklahoma şi Utah.

Al 34-lea stat ar putea să fie South Carolina, după ce un judecător federal a hotărât miercuri că interdicţia căsătoriilor între persoane de acelaşi sex este neconstituţională. Însă cazul urmează să ajungă în apel.

Tendinţa generală este legalizarea căsătoriei gay de către tribunale, dar o curte de apel s-a opus săptămâna trecută, confirmând pentru prima dată interdicţia căsătoriei gay în patru state, şi anume Michigan, Ohio, Tennessee şi Kentucky. Cazul urmează să ajungă în faţa Curţii Supreme, mai arată sursa citată.

Cei nouă judecători ai Curţii Supreme au luat o decizie istorică pe 26 iunie 2013, invalidând Legea federală privind apărarea căsătoriei, potrivit căreia căsătoria este rezervată unui cuplu format dintr-un bărbat şi o femeie. Ei au autorizat prin aceeaşi decizie ca toate cuplurile homosexuale căsătorite în mod legal la nivelul unui stat să beneficieze de aceleaşi ajutoare naţionale ca toate cuplurile heterosexuale. Însă Înalta Curte a lăsat fiecărui stat, aşa cum prevede legea, grija de a legaliza sau nu căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă