17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialCasa familiei Sturdza, la judecata Inaltei Curti

Casa familiei Sturdza, la judecata Inaltei Curti

Instanta Suprema a ramas in pronuntare in procesul dintre urmasii familiei Sturdza si Serviciul de Informatii Externe (SIE).
Serviciul secret a oferit familiei Sturdza 3 milioane de euro, adica de sase ori mai putin, pentru un imobil confiscat abuziv. Oferta a fost refuzata, urmasii proprietarilor solicitand restituirea in natura a acestuia. „Cei de la SIE nu au facut o oferta, au facut o estimare a unei despagubiri, fara ca noi sa fim convocati, este o hotarare unilaterala prin care, in fapt, se respinge restituirea in natura, asupra careia noi staruim. Cuantumul, in orice caz, este de cel putin 6-7 ori mai mic decat valoarea reala pe piata a acestui imobil”, a declarat Serban Dimitrie Sturdza, la iesirea din sala de judecata. SIE a oferit o despagubire de 117 miliarde de lei vechi, aproximativ 3 milioane de euro. „Nu sunt de acord cu aceasta suma oferita ca despagubire. Valoarea reala a imobilului este de aproximativ 18 milioane de euro. In plus, aceasta suma nu a fost stabilita printr-o expertiza, ci doar printr-o evaluare estimativa”, a mai spus Sturdza. In prezent, vila situata pe bulevardul Mihalache este ocupata de Serviciul de Informatii Externe (SIE). Familia Sturdza revendica imobilul confiscat abuziv de comunisti, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca nu poate fi restituit in natura deoarece face parte din domeniul public.

Sase ani prin tribunale

Actiunea pentru recuperarea imobilului de pe bulevardul Ion Mihalache a fost inceputa in urma cu sase ani de catre Serban Dimitrie Sturdza. Dosarul a ajuns in faza de recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a hotarat ca, desi a fost preluat abuziv si SIE nu poate demonstra cu acte ca este proprietarul imobilului, acesta nu poate fi restituit in natura pe motiv ca ar fi in domeniul public. Serban Dimitrie Sturdza sustine ca se afla in posesia actului de proprietate al imobilului inca din 1912, documentul fiind autentificat de notariatul Tribunalului Ilfov. Reprezentantii SIE au solicitat respingerea acestui recurs, instanta ramanand in pronuntare pe acest dosar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă