21.4 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialCare este poziția Inspectoratului Școlar Cluj vizavi de refugiații care ar urma...

Care este poziția Inspectoratului Școlar Cluj vizavi de refugiații care ar urma să vină în județ

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a declarat, marți, că în cămine nu există locuri de cazare disponibile pentru imigranţi, dar că în cazul în care se va ajunge ca România să găzduiască mai mulţi refugiați decât numărul stabilit se vor căuta soluții, informează Mediafax.

”La ora actuală nu avem locuri disponibile, tot ce am avut disponibil a fost ocupat în urma protocoalelor cu universităţile clujene. În cazul în care se va ajunge în situaţia ca România să găzduiască mai mulţi imigranţi, ne vom adapta, vom vedea cum putem să îi ajutăm, pe partea de translatori”, a spus șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, Paul Fărcaş, a declarat că există deschidere din partea instituţiei pentru un dialog pe acest subiect.

”Dacă ni se solicită, putem căuta nişte variante de cazare. O decizie în acest sens se poate lua doar de Consiliul de Administraţie al UBB”, a spus Fărcaş.

Marți, inspectoratele județene din țară și universitățile au primit de la Ministerul Educației solicitarea de a transmite o situație a locurilor de cazare disponibile în căminele liceelor și în campusurile universitare, care ar putea fi puse la dispoziția refugiaților ce ar ajunge în România, în cazul în care numărul acestora ar fi mai mare decât capacitatea de cazare din cele șase centre prntru imigranți.

”Ministerul Educației răspunde la toate solicitările Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. (…) Ministerul Educației poate acorda sprijin, de exemplu, pentru cazare și consiliere psihologică”, au declarat reprezentanți ai Ministerului Educației.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul şedinţei de coaliţie, că poziţia expimată de preşedintele Klaus Iohannis legată de primirea refugiaţilor în România este foarte „clară”, respectiv statul român poate primi maximum 1.780 de imigranţi.

„Ne pregătim şi informăm CSAT cu toate datele” a răspuns premierul întrebat fiind de jurnalişti despre existenţa unui ordin dat de ministerului Educaţiei pentru a fi căutate locuri de cazare în cămine studenţeşti pentru refugiaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, luni, că spune că România nu poate primi mai mult de 1.785 de refugiaţi, cifrele prezentate de ”diverse gazete” fiind ”speculaţii jurnalistice”.

Cele mai citite

Un arbitru italian a fost suspendat de către Federația Italiană și FIFA! Motivul e uluitor

Arbitrul italian Fabio Maresca a fost suspendat atât de Federația Italiană de Fotbal, cât și de UEFA, după ce a fost implicat într-un incident...

Scorul serii în Liga Campionilor la fotbal: Borussia Dortmund-Celtic Glasgow 7-1

Borussia Dortmund a realizat scorul serii de marţi în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, 7-1 cu Celtic Glasgow, pe teren propriu. MVP-ul...

Numărul contractelor pe salariul minim a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani

Numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim pe economie a scăzut semnificativ în luna septembrie 2024, ajungând la 1,09 milioane, cea mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă