7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCandidatul fara nume

Candidatul fara nume

Nu mai este cazul sa simuleze, nu mai trebuie sa faca pe seful in partid. Cat timp greii PSD stau in capul mesei, dorind sa li se recunoasca pozitia de lideri pe viata, niciodata cuvantul lui Mircea Geoana nu va fi litera de lege in fostul partid de guvernamant.

 

Cine nu a inteles pana acum de ce actualul presedinte social-democrat nu se poate impune in fata unuia ca Iliescu, Vacaroiu, Nastase sau Mitrea a primit raspuns zilele acestea, cand vechea garda a respins candidatura lui Vanghelie la Primaria Generala. Apoi, cine a mai avut inca rezerve referitoare la impartirea PSD in doua tabere cu interese diferite s-a putut convinge, cred ca de data asta definitiv, o data cu lansarea formulei electorale "un partid, doua candidaturi". Formula ramasa pe rol cel putin pana la prima sedinta a CEx, programata sa aiba loc dupa Summitul NATO, cand se va decide cine ii va reprezenta pe pesedisti in competitia electorala. Este un paradox pentru un lider ca Mircea Geoana, care vede cum propunerea sa si a Filialei PSD Bucuresti, in persoana lui Marian Vanghelie, nu poate sa se impuna in fata sustinatorilor lui Sorin Oprescu. A vrut sa arate ca poate lua o decizie in numele partidului, crezand ca nimeni nu va indrazni sa se puna de-a curmezisul in fata unei hotarari apartinand celei mai mari organizatii pesediste din tara, din care fac parte inclusiv greii partidului. Pe de alta parte, ar fi fost un act de recunoastere, dar si o clarificare a statutului de presedinte al lui Mircea Geoana atunci cand trebuie luate hotarari in numele PSD. S-a vazut ca toate merg impotriva liderului social-democrat. Nici unul dintre politicienii reactivati in ultima vreme nu si-a dat insa acordul pentru alegerea facuta de Geoana.

 

Ceea ce ma socheaza nu este insa ca grupul lui Iliescu il respinge pe Vanghelie sa candideze, ci faptul ca Mircea Geoana inca mai crede ca un naiv ca el conduce partidul si ca toti din jurul sau il respecta ca sef. Nici pomeneala. Veti vedea ce nota de plata va avea de achitat primul om al celui mai mare partid intr-un viitor foarte apropiat. Va fi taxat inclusiv de Organizatia Bucuresti daca Sorin Oprescu sau alt politician de referinta – unul dintre ei ar putea fi Cristian Diaconescu – ar deveni omul PSD pentru Primaria Generala. Cum o fi Geoana atat de orb sa nu vada ca intra pe un drum desfundat daca va continua sa-l tina alaturi pe primarul de la 5? Un personaj care, dintr-un anumit punct de vedere, pare mai puternic decat liderul pesedist atat timp cat are curajul sa-l infrunte dur pe Ion Iliescu de fata cu membrii Biroului Permanent. A facut-o in stilul sau original, fara sa poata fi oprit de nimeni, reprosandu-i principalului sau contestatar influenta pe care o exercita asupra taberei pro Oprescu.

 

Mica vangheliada a cuprins si acuzatii de natura doctrinara, fostului sef de stat fiindu-i imputat faptul ca nu mai este om de stanga cata vreme ii sprijina pe Tariceanu si pe liberali. Cum putea sa raspunda Iliescu? Evident cu argumentul ca Vanghelie nu poate sa se considere social-democrat intrucat are averi prea mari si nejustificate. Ca atare, l-a sfatuit pe candidatul lui Geoana sa termine cu vangheliadele si pomenile electorale deoarece fac rau partidului. Il vedeti dumneavoastra pe presedintele PSD capabil sa-i dea cu liberalii in cap lui Iliescu? Sau sa-i strige ca partidul risca din nou sa fie condus din umbra de interlopi? Nu prea cred. Daca ar fi fost in stare sa puna piciorul in prag si sa sustina reformarea partidului, pesedistii cu dosar penal nu mai figurau astazi in prima linie a PSD. si nu s-ar fi ajuns la acest dezechilibru decizional datorat aripilor prezente la nivelul conducerii. Ma indoiesc ca Mircea Geoana a planuit din timp un razboi cu Ion Iliescu folosindu-l pe Vanghelie pe post de cal troian in tabara liderilor traditionali. Pe astfel de scenarii nu ne putem baza. Ce banuia insa toata lumea s-a intamplat. PSD a pierdut batalia cu Primaria Generala inainte de a incepe. Exista lupte interne acerbe pentru desemnarea candidatului, fiecare tabara avand omul ei. Unii merg cu Vanghelie, altii il vor pe Oprescu. Sunt sanse insa sa apara si a treia propunere mai credibila. Va fi inca o dovada, poate cea mai clara, ca in interiorul partidului se tinteste stadiul unei noi ordini. PSD a revenit la Iliescu si Nastase.

Eliade Balan
Eliade Balan
Eliade Balan, redactor-sef adjunct coordonator
Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Microsoft își extinde soluțiile de AI: Modele interne și externe pentru reducerea dependenței de OpenAI

Microsoft lucrează intens la integrarea unor modele de inteligență artificială dezvoltate intern și de alte terțe părți în platforma sa Microsoft 365 Copilot. Potrivit surselor...
Ultima oră
Pe aceeași temă