Acum vreo două săptămâni, preşedintele Băsescu a făcut o afirmaţie care ar putea fi deosebit de gravă: că (cel puţin) unul dintre prezumptivii candidaţi la funcţia supremă ar fi ofiţer acoperit al unui serviciu secret român. A mai spus că-l va deconspira dacă acesta nu se va retrage din cursa electorală.
Am spus că “ar putea fi” gravă pentru că, de fapt, nu mă aştept ca ea să se materializeze. Dacă, în timpul campaniei, Traian Băsescu ar face o afirmaţie de genul “X este ofiţer acoperit al serviciului Y”, ea nu va putea fi dovedită, pentru că, presupunând că domnia-sa ar deţine documente doveditoare, nu le va putea face publice – sau va intra sub incidenţa Codului Penal pentru deconspirarea unor secrete de stat. De fapt, într-o intervenţie ulterioară a făcut precizarea că nu are nicio informaţie de la serviciile secrete. În niciun caz, un serviciu secret nu va putea nici infirma, nici confirma o asemenea acuzaţie. Desigur, preşedintele ar putea pretinde că s-a referit la o persoană care, de frică, nu şi-a mai depus candidatura, dar s-ar acoperi de ridicol.
Singurul efect previzibil al unei asemenea dezvăluiri ar fi crearea unui imens scandal, în plină campanie electorală, care ar deturna agenda normală a dezbaterii şi ar conferi preşedintelui în funcţie un rol principal. De fapt, acest efect a fost deja produs, căci de două săptămâni nu se mai discută despre altceva. De ce ar fi nevoie de o asemenea fumigenă, ce anume ar fi de acoperit cu ea, mi-e greu să spun. O ipoteză ar putea pleca de la coincidenţa cu momentul în care procuroarea care se pare că se apropia de finalizarea dosarului “Gala Bute” s-a hotărât brusc să se pensioneze, subiect care a suscitat, datorită contextului, mult mai puţine discuţii decât ar fi fost de aşteptat – dar e doar o ipoteză.
Ca un făcut, când atenţia publicului părea să se îndrepte către alte subiecte, a apărut o altă bombă (sau fumigenă?) de fabricaţie înrudită: Robert Turcescu, unul dintre cei mai proeminenţi jurnalişti ai momentului, scrie pe blogul personal că el însuşi este (a fost?) ofiţer acoperit, şi că pentru asta este pregătit să îndure “oprobiul” (sic!) public – de parcă ar putea exista şi altfel de oprobriu decât public. Astfel, discuţia despre ofiţerii acoperiţi este relansată. Ce-i drept, afirmaţia este susţinută de nişte “dovezi” subţiri de tot: un livret militar cum am şi eu unul (e drept, pe al meu scrie doar “sublocotenent” – după merit) şi nişte fluturaşi de salariu (soldă) anonimi. Ştirea în sine nici nu există, căci era notoriu faptul că în România se împart grade militare cui vrea şi cui nu vrea, se ştia şi că Turcescu beneficiase de asta.
Încununarea acestor aventuri cu şi fără ofiţeri acoperiţi şi servicii secrete este apariţia candidaturii-surpriză a domnului Meleşcanu, şeful spionilor români, la funcţia de preşedinte. Zic că e surpriză, deşi zvonul circulase prin diverse medii “de informare”. Pe mine mă surprinde faptul că 400.000, adică unul din 40 de români adulţi, au semnat pentru candidatura unuia care nu spusese deloc de ce ar dori să deţină funcţia supremă, şi la ce ar vrea să o folosească. Şi că toate astea s-au putut face fără ca cineva din presă să afle. Un secret atât de bine păstrat mă face să cred că toţi cei 400.000 sunt ofiţeri acoperiţi.
Meleşcanu, diplomat din 1966, doctor în drept la Geneva (1973 !), ex-FSN, ex-ApR, ex-PNL, fusese numit director al SIE de către Băsescu; a declarat la depunerea candidaturii: “Fac acest pas cu multă încredere, este un pas de maturitate după o viaţă pe care mi-am dedicat-o ţării mele”. A uitat că mai făcuse acest pas în 2000, pas care se soldase cu rezultatul spectaculos de 1,9%. Este susţinut de Partidul Dreptăţii Sociale, partid creat în 2011 de către Octav Cozmâncă şi alţi ex-comunişti, votat la europarlamentarele din primăvară de 0,2% din electorat. Probabil că mai importantă este susţinerea din partea vocalului Sindicat al Cadrelor Militare Disponibilizate, condus de către ex-politrucii (la propriu, nu în sensul prost folosit de Iohannis) Dogaru şi Pricină, care s-a remarcat în vara lui 2012 prin semnarea unui fel de pact cu PSD, în care se convenea desfiinţarea CCR, a DNA, a CNSAS şi a ANI.
În sine, candidatura lui Meleşcanu nu ar trebui să aducă în cursa electorală nimic semnificativ – probabil, un scor comparabil cu cele amintite mai sus. În economia agendei publice pe timpul campaniei, gestul fostului şef al SIE se constituie ca un argument pentru centrarea discuţiilor asupra falsei teme a ofiţerilor acoperiţi. În folosul cui? – vom afla în săptămânile următoare.
P.S. Preocupate să descopere ofiţerii acoperiţi, mediile de comunicare şi candidaţii la preşedinţie nu au observat că în apropierea centrului Capitalei, pe strada Vulturilor, câteva zeci de familii sunt nevoite să doarmă în stradă, sub ploaia rece de toamnă.
Mircea Kivu este sociolog.
