Nici nu s-a terminat bine campania electorala, ca a si inceput una noua. Sa nu radeti: sambata, intr-o binecunoscuta piata din Bucuresti, doua femei, pesemne cucernice, ofereau trecatorilor foi tiparite care chemau insistent la o "campanie de rugaciuni".
si piata aceea, ca si atatea altele din Capitala, era strajuita de prezenta martiala a lui Oprescu si cea incruntata a lui V. Blaga. Unul spunea minciuna pioasa ca votul nostru ar fi mai tare decat interesele lor, cand noi vedem de 18 ani de zile ca, dimpotriva, interesele lor sunt mai puternice decat votul nostru, iar celalalt ca prefera faptele vorbelor. Tot o vorba, in ultima analiza, si asta. Altul, actualmente presedinte al tarii, ne anuntase ca vine la primarie. Sau ma insel eu? A venit si a plecat repede, cel putin a doua oara, ca prima data a ramas, dar n-a putut face nimic pentru ca i-au stat consilierii alesi ai PSD in coaste, cam tot asa cum ii punea, in anii ’90, Coposu sula-n coaste dlui Iliescu.
Acum ca alegerile, de bine, de rau, s-au terminat, putem si noi sa ne intrebam ce, oare, din programul alesului va trece de pe hartie pe teren. Putem sa ne si raspundem. Autostrazile zburatoare care urmau sa defileze pe la capul bucuresteanului, imaginate sefist de dl Videanu, au trecut si s-au dus. Acum e randul altor proiecte, unele mai realiste, altele la fel de sefiste. (De la SF, adica.) De ce nu se fac oamenii astia scriitori de fictiune, ma intreb de mai multa vreme. Pentru ca n-au talent? As, au imaginatie, sau, ma rog, staff-urile lor au asa ceva, daca ne gandim la cate si mai cate ne-au trecut pe sub ochi din 1990 incoace. Dar si inainte, ca de proiecte marete nu duceau lipsa nici Ceausescu si ai lui. Toata ideologia comunista nu era curata literatura SF? Cred ca una dintre cele mai bune sinteze ale acesteia era bancul rusesc despre cum o sa fie in comunism. Se spunea ca, in socialism, va avea toata lumea cate o Volga (ma rog, sa presupunem), dar in comunism toata lumea va avea elicopter. De ce? – intreba interlocutorul imaginar, fara de care bancurile nu au sarea si piperul lor. Pai, simplu: afli ca se da carne la Vladivostok, te sui in elicopter si te duci la Vladivostok; afli ca se da unt la Soci, te sui in elicopter si te duci la Soci si asa mai departe.
Nu sunt departe de proiectele asa-zis reale ale conducatorilor comunisti nici cele ale democratilor nostri de stil nou. Ca, se pare, staff-urile au de toate, doar umor nu prea au. De ce nu se fac oamenii astia scriitori de fictiune? Pai, daca asa, cu fictiunile politice, castiga de zeci de ori mai bine decat cu cele literare, de ce sa faca efortul? Aici scrii putin si castigi mult, dincolo scrii mult si castigi proportional putin, oricat de Cartarescu ai fi. Aici, in campaniile electorale, pui doua-trei fraze pe peretii blocurilor: mari, sa le vada toata lumea, plus alte cateva zeci pe la televiziuni, si le-ai luat piuitul alegatorilor, care erau oricum pregatiti sa si-l piarda. Nu-i vorba ca si-l regasesc ei imediat dupa, cand vad ce s-a ales din splendida fictiune de alaltaieri, ca si cum n-ar fi fost siguri dinainte, n-ar fi stiut. Cand isi regasesc alegatorii piuitul incep sa injure. Or, cele doua femei, cucernice presupun, poate tocmai asta propuneau: o alternativa la injuratura. Rugaciunea. Ca efectele sunt aceleasi, in ambele cazuri.
Bine fac cele doua femei cucernice: dupa campania electorala si dupa votul care, chipurile, bate interesele lor (sic), chiar de o campanie de rugaciuni avem nevoie. si daca aia electorala tine o luna, doua sau trei, astalalta, cea de rugaciuni, poate sa ocupe tot restul intervalului dintre doua alegeri. Locale, parlamentare, prezidentiale, fara deosebire de… si de… cu vot uninominal sau fara.
