Da, “Rusia. Un mileniu de istorie“ a lui Martin Sixsmith. Îți vei aminti, spre exemplu, că disputa dintre Gorbaciov și Elțin privind reformele economice din 1990, menite să pună bazele unei economii moderne de piață (privatizare, prețuri libere, anularea subvențiilor), a fost urmată de scandalul dintre Iliescu și Petre Roman. Rezultatul: puci în Rusia, mineriadă în România. La fel: în 1992, Egor Gaidar și Anatol Ciubais împărțeau rușilor certificate de acționariat la industriile de stat – copy paste Ion Iliescu și Nicolae Văcăroiu, prin cuponiadele din 1992 și 1995. Sixsmith, corespondent BBC la Moscova în acea vreme, scrie despre „comercianții ambulanți de la fiecare colț de stradă, cu pancarte care spuneau «Cumpărăm certificate – prețuri bune»“. Vi‑i amintiți? Erau și la noi pline piețele de ei. Marii șmecherași ai tranziției au pornit la fel în ambele țări.
În 2000, Putin lansează „Rusia, la cumpăna dintre milenii“, documentul care statuează că voința statului e deasupra aspirațiilor cetățenilor și pune semnul egalității între autocrație și ordinea clamată de mujicul naționale. Mai mult, în aplauzele acelorași mujici, găsește vinovați confortabili: ONG‑urile străine (Soros în primul rând). Sebastian Ghiță cere și el, e drept, cu o întârziere (retard?) de 16 ani, același lucru. Că Putin are în mânecă Partidul Rusia Unită și că satelitul pesedist se numește Partidul România Unită? E… democrație.
Norocul cel mare al nostru e apartenența, așa cum o fi, la NATO și la Uniunea Europeană – fără ele, am fi acum varianta dunăreană a Belarusului. Euro-atlantismul ăsta ar fi trebuit să ducă la o rupere de trecut, dar marile partide ale României nu par să fie deranjate de sistemul pe care tot ele promit mereu să-l schimbe.
Un exemplu care va bubui în mai puțin de o lună: tovarășii parlamentari au pus în legea partidelor că sunt suficienți trei oameni ca să faci un partid, în paralel cu bariera celor 200.000 de semnături pe care trebuie să le strângi ca să poți participa în alegeri. Adică 1% din populația totală a României și 2% din totalul celor care merg de obicei la vot. Precedenta lege cerea 25.000 de semnături pentru înființarea unui partid și CCR zice că încalcă dreptul la asociere – legea nouă nu încalcă dreptul de a fi ales? L-ai auzit pe Avocatul Poporului să pună problema public?
Conceptul de „democrație dirijată“, lansat de Putin în 2000, îi fascinează pe ai noștri. Dacă există un mare vinovat pentru asta, el se numește Ion Iliescu: omul care și-a bătut joc de cei șapte ani de-acasă ai democrației românești. Și Năstase, și Ponta, și Blaga, și noul Băsescu sunt creațiile lui Iliescu, o pepinieră contaminată de confortul primelor definiții post-decembriste: “democrație înseamnă să faci ce vrei tu“. Rezultatul? În acest moment, eu, contribuabilul, nu văd un român aflat în politica mare care să își asume apartenența la valorile euro-atlantice dincolo de aspirațiile sau temerile personale.
De fapt, democrația la români seamănă tot mai mult cu magazinele speciale din vremea lui Ceaușescu, magazinele alea semisecrete în care intrau doar cetățenii de succes, prim-secretarii, securiștii și amantele lor. Exiști dacă intri în sistem, nu contează ce competențe ai – ieri, la TV, Iohannis: „Dacă vrea să își continue proiectele guvernamentale, domnul Cioloș ar face bine să facă un pas către un partid, să-și exprime adeziunea sau măcar simpatia“; adică, ai văzut, dom’ președinte, un om onest și era păcat să nu‑l arunci în zoaia partidelor, nu-i așa? Așa-i că e convenabil pentru voi să credem noi, mujicii, că toți fură și toți mint?
Nu aștept absolut nimic de la alegeri. Infractorul dovedit Dragnea va rămâne tot în fruntea PSD, Alinuța se va juca și ea de-a marele partid, Ponta&Ghiță vor juca în dramoleta spaimelor naționale, aștept vacanța de iarnă să văd unde-și face vacanța Iohannis și cam atât.
Mujicii stau cuminți pe raft, în magazinul special.
