Bunica

Moare la 15 iulie 2007. Nu mai manca nimic de cinci saptamani, avea cancer, dar n-a apucat s-o doara nimic. 5 saptamani in balon, dupa care ramai in cer. E pisaloaga, voluntara. In 2002 vine la Bucuresti cu 4.000 de dolari cusuti in buzunar ca sa te-ajute sa-ti iei o garsoniera. Se duce la crematoriu sa vada unde e si daca, dupa ce mori, se sta la coada pentru incinerare. In 1993 ramane doar cu fiica ei intr-o casa nationalizata, de unde trebuie sa plece. In 1989 plange de bucurie, dar ii condamna pe cei care l-au omorat pe Ceasca de Craciun. In 1986 face vreo 15 kilometri cu bicicleta, impreuna cu nepotul. In 1983 ramane vaduva. In 1980 e lasata sa plece in Germania sa-si vada fratele. In 1975 devine bunica, face naveta intre Bucuresti si Targu-Mures. In 1971 se pensioneaza si se muta alaturi de una dintre fiice, care o va ingriji pana la capat. Fusese profesoara de educatie fizica. Scapa cu bine din razboi, desi sotul se imbolnaveste de TBC pe front. Tatal ei avea o carciuma in Arad, unde rusii isi faceau de cap. In 1941 devine mama, in 1940 sotie. Campioana la inot, sarmanta, poate nu cea mai rafinata femeie de pe pamant, absolva in 1937 Academia de Educatie Fizica "Regele Carol al II-lea", iar in 1933 isi ia bacalaureatul in Arad. Un frate se sinucide la 23 de ani, o sora, bolnava psihic, se arunca in fata trenului. Un alt frate traieste in RFG din 1975. In anii 1920 tatal ei, plutonier lasat la vatra dupa razboi, pleaca din Braila sa faca afaceri in Arad. In 1916 se naste in Braila.