20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024

Breviar

Fara politica

Sambata, in cadrul natural al statiunii Lacu Sarat, mai multi consilieri judeteni si municipali ai PNL Braila si-au sarbatorit onomastica sau ziua de nastere. Au participat, ca invitati, circa 40 de persoane, prieteni ai celor pentru care luna aprilie are o conotatie in plus. Cei prezenti au inchinat un pahar de vin in cinstea sarbatoritilor.
Dorindu-se o reluare a unei traditii, intalnirea a fost o reusita, mai ales pentru ca politica nu a reprezentat un subiect principal de discutie, iar bunatatile de pe mese i-au apropiat pe cei prezenti.

Compensate pentru sapte zile

Cele 30 de miliarde de lei alocate pentru eliberarea medicamentelor pe retete gratuite si compensate au ajuns la Galati numai pentru primele sapte zile ale lunii. In martie, unele dintre farmaciile galatene au „rezistat” pana pe data de 15 martie. Sute de pensionari din Galati au fost supusi, in primele sapte zile ale lui aprilie, la adevarate teste de supravietuire, ei fiind nevoiti sa stea ore in sir la cozile din fata farmaciilor, ca sa isi procure medicamentele.

Expozitie de caricatura poloneza la Galati

Cu prilejul „Zilei Mondiale a Caricaturistilor”, la Muzeul de Arte Vizuale din Galati a avut loc vernisajul expozitiei „Caricatura poloneza contemporana – Noua generatie si cei trei maestri”. La vernisaj au participat Marek Wojciech Chmurzynski, director al „Muzeului Caricaturii” de la Varsovia, Roland Chojnacki, director al Institutului Cultural Polonez din Bucuresti, si Jaroslaw Godun, coordonator de programe in cadrul institutului. Expozitia cuprinde 182 de lucrari, semnate de 21 dintre cei mai cunoscuti caricaturisti din Polonia la acest moment, in cea mai mare parte caricaturisti editorialisti la principalele cotidiane poloneze, dar si lucrari ale celor trei maestri ai caricaturii poloneze, Henryk Tomaszewski, Andrej Czeczot si Andrej Mleczko. O nota inedita da acestei expozitii si arta lui Tomasz Broda, care, in afara de grafica, prezinta in expozitie si lucrari de arta obiectuala. Expozitia de la Muzeul de Arte Vizuale din Galati va fi deschisa pana la sfarsitul lunii aprilie.

Galati, locul trei pe tara la talharii

In primul trimestru al lui 2006, numarul cazurilor de talharie comise la Galati este mai mare decat cel al cazurilor inregistrate in perioada similara a anului trecut, municipiul Galati fiind in continuare pe locul trei pe tara in statistica talhariilor. Comisarul-sef Camel Domniteanu, adjunct al sefului Politiei Municipiului Galati, sustine ca, in primle trei luni din acest an, numarul cazurilor de talharie a scazut de la o luna la alta, daca in ianuarie au fost comise 22 de talharii, in martie au fost inregistrate numai patru. Politistii galateni se confrunta cu dificultati in cazurile in care autorii talhariilor sunt minori sau fara antecedente penale, pentru ca reusesc cu greu sa convinga procurorii ca este necesara arestarea preventiva a infractorilor, iar talharii, odata lasati in libertate, recidiveaza.

Specializare in farmacie la Galati

Decanul Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii „Dunarea de Jos” din Galati, dr. Aurel Nechita, deputat PSD si membru al Comisiei de sanatate de la Camera Deputatilor, a declarat ca dosarele pentru acreditarea specializarii de farmacie si pentru cea de moase sunt pregatite pentru a fi inaintate pentru obtinerea aprobarilor: „Sper ca pana in toamna vom avea 60 de locuri pentru specializarea de farmacie si 40 pentru cea de moase”. Aurel Nechita sustine ca, prin infiintarea specializarii de farmacie, se rezolva si unele aspecte financiare ale specializarii de chimie alimentara care functioneaza in cadrul universitatii din Galati.

Primarie cu cinematograf

Primaria Piatra Neamt a preluat imobilul in care a functionat Cinematograful „Cozla”, situat in cartierul Darmanesti. Preluarea a fost facuta din proprietatea publica a statului si administrarea Ministerului Culturii si Cultelor in domeniul public al municipiului Piatra Neamt si in administrarea Consiliului Local. Reprezentantii municipalitatii sustin acum ca ii vor pastra destinatia de cinematograf si ca, in plus, vor dota imobilul cu un centru cultural, unul de informare pentru cetateni si un altul de conferinte. Institutia care a pierdut batalia pentru acest cinematograf este Consiliul Judetean Neamt, care il dorea in folosul institutiei subordonate, Centrul pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare” Piatra Neamt, centru condus de vechiul activist pe taramul culturii de mase Constantin Alupului-Rus. Demersurile acestuia au avut ca tinta obtinerea unei sali de spectacole pentru taraful si formatia de dansuri populare pe care le pastoreste. Disputa a avut si conotatii politice si nu este de mirare ca liberalul om de fotbal Gheorghe Stefan, primar al municipiului, a castigat in defavoarea pesedistului Dan Vasile Constantin, fost sef al CJ Neamt. Insa, intre timp, culoarea politica a conducerii CJ Neamt a devenit liberala, iar Gheorghe Stefan continua demersurile pentru cinematografele care au mai ramas in Piatra Neamt, si anume „Dacia” si „Pietricica”. Pentru toate are in vedere afaceri foarte atractive si, desigur, profitabile.

Doar 5 persoane angajate in judetul Vrancea

Doar 5 persoane au fost angajate la ultima bursa a locurilor de munca organizata de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Vrancea. Pentru a gasi un job s-au inscris 177 de persoane, 110 dintre acestea fiind selectate in vederea sustinerii unui interviu. Din cei peste 100 de agenti economici contactati, doar 19 au fost prezenti la bursa, oferind peste 200 de locuri de munca, majoritatea pentru absolventi cu studii medii.
Reprezentantii AJOFM s-au declarat multumiti de numarul participantilor, dat fiind faptul ca rata somajului este de numai 4,4% in Vrancea.

Milioane de puieti plantati in Bacau

In padurile statului din judetul Bacau vor fi plantati in aceasta primavara,aproape 1,7 milioane de puieti. Directia Silvica Bacau a decis sa faca reimpaduriri pe 300 de hectare, acolo unde au fost facute taieri in ultimii ani. In zonele judetului unde temperatura este mai calda, cum ar fi la ocoalele silvice Zeletin, Traian, Fantanele, Livezi sau Targu Ocna, a inceput deja scoaterea puietilor din pepiniere. „Suprafetele pe care se vor face impaduririle sunt cele de pe care s-au facut taieri de arbori, iar acum se completeaza plantatiile. In mod cert, plantarile se vor finaliza mai tarziu decat in anii anteriori, din cauza intarzierii vremii”, spune inginerul Neculai Popa, sef al Serviciului Impaduriri Investitii de la Directia Silvica Bacau. Ca sa impadureasca un hectar de teren, statul cheltuieste intre 30 si 40 de milioane de lei vechi, iar despre reusita plantatiei se poate vorbi doar dupa aproximativ cinci ani. In tot acest timp, plantatiile trebuie supravegheate de silvicultori.

Baza de instructie navala NATO la Braila

Ministrul Apararii Teodor Atanasiu, sosit ieri in vizita la Braila, a declarat ca, daca avem baza fluviala si este dotata corespunzator, unitatea militara poate raspunde cerintelor unor baze de instructie din cadrul Aliantei Nord-Atlantice, iar solicitarile au venit nu numai de la americani, care au fost primii, ci si de la alti parteneri din coalitie, chiar daca pe perioade de timp mai scurte. Atanasiu a fost intrebat in legatura cu acest subiect de senatorul liberal de Braila Dan Sabau, prezent pe tot parcursul vizitei. Ministrul Atanasiu a tinut sa precizeze ca nu este vorba numai de un sprijin favorabil politic, ci si de posibilitatile reale deschiderii unei baze de instructie NATO. El a obtinut informatii favorabile de la autoritatile militare competente, care au declarat ca batalionul naval brailean din cadrul Compartimentului Fluvial-Comandamentul Operational poate sa devina, cu succes, o baza de instruire NATO.
Batalionul Nave Treceri Militare Fluviale Braila, sub comanda colonelului Petrica Coman, a trecut cu bine de verificarile anterioare ale unor comisii de specialitate din cadrul Aliantei Nord-Atlantice.

Strangere de semnaturi pentru Legea lustratiei

Liderii bacauani ai Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD) au initiat, in aceste zile, o campanie de strangere de semnaturi in favoarea Legii lustratiei. „In doar trei zile am strans peste 1.000 de semnaturi de la bacauanii care vor cu adevarat democratie. Nu se poate ca de 16 ani tara sa fie condusa prin sfere de influenta in care se regasesc fosti activisti de partid si ofiterii de securitate care au facut politie politica. In Bacau traiesc oameni care pe timpul lui Ceausescu au fost condamnati la moarte sau la munca silnica pe viata. Asta doar pentru aspiratiile lor de libertate. Altii au murit prin inchisori sau la Canal si nu au mai apucat climatul democratic de acum. Poate, in memoria acestor oameni, este bine ca Legea lustratiei sa fie promulgata ca o lege reparatorie”, a precizat liderul organizatiei municipale a PPCD, Ioan Balan.
„Exista un proiect de Lege a lustratiei, care are radacini in Proclamatia de la Timiosara din 1989. Acest proiect legislativ a fost finalizat si depus la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor in urma cu sapte ani. Tot de atunci a fost pur si simplu lasat de izbeliste”, a declarat Balan. „Tocmai de aceea, in temeiul articolului 90 din Constitutia Romaniei, ii cerem presedintelui Traian Basescu sa organizeze un referendum daca Parlamentul refuza sa promoveze o astfel de lege”, a concluzionat liderul bacauan al PPCD.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă