3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialBraila, gazda Olimpiadei "Stiintele Pamantului"

Braila, gazda Olimpiadei „Stiintele Pamantului”

Faza nationala a Olimpiadei Interdisciplinare „Stiintele Pamantului” se desfasoara anul acesta la Braila, in perioada 20-24 iulie. Deschiderea festiva a olimpiadei, la care sunt inscrisi 123 de elevi din toate judetele, a avut loc miercuri, 20 iulie, in sala mare a Prefecturii Braila.

„Stiintele Pamantului” este un concurs scolar interdisciplinar constand in sustinerea a doua probe, una teoretica si cealalta practica, din cunostintele de geografie, fizica, chimie si biologie. Presedintele olimpiadei, prof. univ. dr. Ionel Muntele, a precizat ca aceasta competitie permitea abordarea interdisciplinara a Pamantului cu ajutorul celor patru stiinte. „Vorbim despre un Pamant pe care adesea avem impresia ca il cunoastem si ca nimic nu ne mai poate surprinde. Aceasta competitie ne ofera un mod de gandire avansat pentru ca, daca privim Pamantul dintr-un singur unghi, scapam din vedere multe dintre manifestarile sale”, a declarat Ionel Muntele. Lucrarile elevilor vor fi notate de o comisie nationala de evaluare, iar festivitatea de premiere va avea loc sambata, 24 iulie a.c.

Cele mai citite

INS: Salariul mediu brut a crescut în septembrie, cu variații în sectoarele economiei

Câștigul salarial mediu brut din România a ajuns în septembrie 2024 la 8.553 lei, cu 1,3% mai mult față de luna anterioară, conform datelor...

Victoria lui Trump aduce un boom de vânzări pentru producătorii chinezi de mărfuri comerciale

Deși al doilea mandat al președintelui Donald Trump este privit ca o provocare pentru economia bazată pe exporturi a Chinei, un sector beneficiază de...

Mircea Lucescu, dat în judecată de CSA Steaua. Motivul este halucinant

Conducerea clubului CSA Steaua a decis să îl acționeze în judecată pe selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, după declarațiile acestuia despre FCSB, care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă