Universitatea Cluj are în lot şapte jucători care au evoluat în trecutul nu foarte îndepărtat la Dinamo Bucureşti, un patron care a fost, până acum un an, chiar acţionar al „câinilor roşii” şi o galerie înfrăţită de ani buni cu cea a bucureştenilor. Destule premise pentru ca un meci între cele două echipe să fie suspectat de blat, în special de către rivale. Mult aşteptata întâlnire va avea loc vineri, de la ora 20:30, iar reprezentanţii ambelor echipe s-au grăbit să infirme zvonurile apărute în jurul acestui meci. Cei mai vehemenţi au fost cei de la „U” Cluj, arătaţi cu degetul pentru că ar lăsa-o mai moale cu Dinamo, echipă ce se luptă pentru titlul de campioană.
„Clau-gol” vrea să joace
„Am înţeles că Claudiu Niculescu a spus că nu se va bucura dacă va marca, eu mă voi bucura, în schimb, pentru că el are legături mult mai strânse cu Dinamo decât mine. Eu sunt plătit acum de „U” Cluj şi vreau să-mi fac datoria. Dacă cineva mi-ar spune că trebuie să o las mai moale într-un meci voi pleca imediat. Dinamo are cel mai bun lot, va fi cel mai greu meci pentru noi din acest sezon, dar vrem să avem 10 puncte după meciul de la Bucureşti. Nu mă interesează dacă voi fi huiduit de galeria lui Dinamo, nu ar fi prima dată când aş avea parte de un asemenea tratament în carieră”, a spus Boştină, fotbalist care a evoluat şi pentru rivala dinamoviştilor, Steaua Bucureşti. Antrenorul ardelenilor, Marian Pană, este la rândul lui deranjat de speculaţiile apărute şi îi asigură pe suporteri că va pregăti meciul la victorie. „Nu va fi o partidă între Dinamo şi Dinamo II, cum se tot zice, vom merge la victorie, dar evident că ne vom mulţumi şi cu un egal. E urât că se fac atâtea speculaţii pentru că, dacă noi vom câştiga, va fi rău pentru Dinamo, iar dacă ei vor câştiga va fi rău pentru noi. Nu va fi bine pentru nimeni, indiferent de rezultat. Niculescu, chiar dacă este ataşat de Dinamo, va juca în acest meci, mai ales că îşi doreşte foarte mult acest lucru”, a spus şi antrenorul „şepcilor roşii”.