Prima zi a Convenţiei Naţionale a PDL a avut trei elemente-cheie: discursul lui Traian Băsescu, discursul lui Vasile Blaga şi mesajul insistent de unitate a partidului.
Traian Băsescu a avut un discurs foarte bine articulat şi dozat în care a reuşit să pună accentele acolo unde trebuiau puse. Aparent, Băsescu nu a ieşit din constrângerile de şef al statului care nu îi permiteau să îşi ofere în mod deschis susţinerea unuia sau altuia dintre candidaţi, şi a ales acel mesaj simplu care să fie relevant atât pentru politica de partid cât şi pentru interesul naţional: „continuaţi reformele, nu vă opriţi”.
Pe de o parte, Băsescu le-a amintit pedelilştilor de ce sunt la guvernare, pe de alta le-a lansat o predicţie-avertisment cu dramatismul bine cunoscut: „Dacă vă opriţi, pierdeţi!”. Totul culminând cu apelul sentimental, dar de efect, adresat celor doi candidaţi: „nu vă întoarceţi spatele unul altuia”.
Discursul lui Traian Băsescu, în care mulţi au citit o susţinere voalată pentru Emil Boc – a demostrat încă o dată că preşedintele este un politician de calibru, cu câteva clase peste tot ceea ce poate oferi PDL în acest moment. Dar în felul acesta a scos în evidenţă şi cea mai mare slăbiciune a principalului partid de guvernământ – faptul că îi lipseşte enorm un lider care să se apropie cât de cât de forţa politică şi electorală a lui Băsescu. Boc şi Blaga nu sunt decăt epigoni palizi.
Discursul lui Blaga a surprins, în comparaţie cu triumfalismul uşor deplasat şi găunos al lui Boc, printr-o lectură realistă a situaţiei din PDL. Atent la datele pe care le primeşte din teritoriu, Blaga a făcut o radiografie exactă organismului disfuncţional al PDL şi a identificat corect pericolele care ameninţă partidul dacă nu se trece rapid la restructurarea şi reorganizarea interne înainte de alegerile locale din iunie 2012.
Cel mai mare dintre aceste pericole – din nou identificat corect – nu este în primul rând scăderea dramatică a procentelor partidului – ci imposibilitatea de a apăra, în cazul unui scor slab, reformele care s-au făcut în aceşti ani în faţa unui USL revanşard. Printre măsurile propuse de Blaga, ideea unei comisii de strategie care să formuleze politici pentru guvern este demnă de reţinut atât pentru că ar elimina mesajele contradictorii care vin de la o vreme dinspre PDL, cât şi pentru faptul că ar oferi mai multă coerenţă guvernării, o calitate de care actualul Executiv are disperată nevoie.
Din păcate, înspă, Blaga este prizonierul unei mentalităţi politicianiste caracteristică anilor ’90, potrivit căreia orice problemă naţională se rezolvă la partid. N-am auzit nici de la el nici de la susţinătorii săi nici o referire la situaţia economică, nici o idee despre reluarea unei creşteri sustenabile, nici o propoziţie despre taxe şi impozite şi nici un răspuns la provocarea lansată de Traian Băsescu privind reforma în economia de stat.
În schimb, am auzit de la Sorin Frunzăverde că moţiunea Blaga este singura explicit… creştină, de parcă Boc şi Paleologu ar fi fost păgâni. De altfel, mesajul pragmatic, sincer îngrijorat şi pasional al lui Blaga a fost înecat pe nedrept în prestaţiile susţinătorilor săi, dintre care, evoluţia penibilă a lui Cristian Boureanu i-a adus deservicii serioase.
Pe fond, Vasile Blaga a avut însa dreptate. PDL are nevoie urgentă de reorganizare internă, are nevoie să strângă rândurile în jurul unei conduceri recredibilizate şi el este cel mai potrivit om să facă acest lucru în perioada următoare. Numai că nu trebuie să o facă neappărat din poziţia de preşedinte al partidului.
În sfârşit, cel de-al treilea element cheie al zilei a fost apelul insistent de unitate a partidului. Primul semnal l-a dat Băsescu – „nu vă întoarceţi spatele” – urmat de cei trei candidaţi şi de majoritatea vorbitorilor din toate taberele, deşi cu anumite nuanţe de frondă din partea oamenilor lui Blaga. De altfel, aceeaşi tabără a lui Blaga a lansat – în premieră în ultimii şase ani – atacuri transparente la adresa lui Băsescu, deşi n-au avut îndrăzneala să îi spună ţintei pe nume.
Mesajul de unitate a revenit cu mult prea multă insistenţă în dezbatere ca să nu ne facă evident tuturor faptul că pericolul sciziunii a fost şi rămâne încă unul foarte real. Dacă sciziunea a fost evocată sau nu în discuţiile avute de cei doi combatanţi vineri seara cu Traian Băsescu nu se poate şti sigur, dar ceva s-a întâmplat. Nimeni, şi Băsescu cu atât mai puţin, nu se apucă să facă apeluri emoţionale la unitate dacă unitatea nu este ameninţată.
În principiu, pericolul a fost evitat când Blaga şi-a mărturisit dragostea pentru partid şi i-a garantat lui Boc că nu va părăsi partidul. Cu toate acestea „întoarcerea spatelui” încă se poate produce de facto dacă oamenii lui Blaga îşi retrag azi candidaturile la funcţiile din Biroul Politic, în aşteptarea unei înfrangeri foarte probabile la alegerile de anul viitor pentru a prelua puterea. Boc are nevoie de Blaga să facă exact ceea ce Blaga a afirmat că vrea să facă din funcţia de preşedinte. Dacă refuză să îşi ofere serviciile echipei Boc, aceasta echivalează cu o dezertare şi ruptura ar fi inevitabilă.
Emil Boc are foarte mult de lucru pentru a reorganiza acest partid disfuncţional şi primul pas pe care trebuie să îl facă este să îi întindă o mână cu onestitate şi de pe poziţii de egalitate lui Vasile Blaga. Din acest punct de vedere, victoria categorică a lui Boc – 62% la 34% – ar putea fi un obstacol neprevăzut în calea unei reconcilieri rapide. Boc nu avea nevoie să îl umilească pe Blaga, care ştie că este mai popular la baza partidului decât premierul, şi nu are nevoie să o facă nici acum, după ce a câştigat.
Al doilea lucru pe care trebuie să îl facă Boc de urgenţă – şi acesta să fie preţul pe care să îl plătească Blaga pentru înfrângere – este să îşi respecte promisiunea făcută ieri de a introduce criteriile de integritate ale Monicăi Macovei în statutul partidului. Acesta va fi un mesaj puternic de înnoire trasmis de data aceasta atât în interior, către membrii partidului, cât, mai important, în afară, către alegători. Dacă unii se vor revolta şi vor părăsi corabia pentru ţărmurile mai primitoare ale USL, Blaga va trebui să fie acolo pentru a opri hemoragia şi a coagula partidul.
E mult de lucru la PDL, dacă acest partid doreşte să îşi ia în serios aspiraţiile şi pentru Emil Boc trebuie să fie o slujba full time. Proaspătul preşedinte confirmat al PDL ar trebui să renunţe la şefia guvernului imediat după respingerea moţiunii de cenzură de luna viitoare în favoarea unui premier cu recomandări economice impecabile, care să fie investit cu autoritatea deplină de a conduce un guvern politic care să ducă la capăt reformele până la alegeri şi poate după ele.
Nici Boc nici Blaga nu au forţa şi calibrul politice ale lui Băsescu să conducă PDL spre un scor bun în alegerile viitoare. Un premier nou înarmat cu competenţă şi seriozitate, susţinut de o echipă Boc-Blaga ar putea. însă. să suplinească această lipsă şi să asigure tranziţia spre epoca post-Băsescu. Pentru ca un asemenea demers să reuşească cei doi trebuie să treacă însă rapid peste ziua de ieri şi să îşi amintească faptul că miza adevarată a guvernării este dincolo de ei şi dincolo de PDL. Miza este viitorul României. Dacă vor reuşi să o facă va fi încă o premieră în viaţa politică românească.
