Cele mai mari nereguli în organizarea licitaţiilor se înregistrează la spitale, care derulează fonduri de zeci de milioane de euro, spune Cristina Trăilă, şefa Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Cea mai mare amendă a fost dată tot unui spital, Alexandru Obregia din Bucureşti, dar ANRMAP are doar 16 agenţi constatatori pe o piaţă în care 13 mii de instituţii publice derulează licitaţii pentru contracte de 19 miliarde de euro.
Nereguli multe şi mari se înregistrează şi la primării sau ministere, dar sunt greu de depistat, explică Trăilă, care a constatat că „o mână spală pe alta” fiindcă nici primarii, nici miniştrii nu-şi reclamă predecesorii. Şefa ANRMAP anunţă însă o breşă în acest sistem închis: Anca Boagiu a cerut justiţiei să cerceteze ce s-a întâmplat în perioada predecesorului ei, Radu Berceanu. Şpăgile ajungeau până la 2 la sută din contracte, spune preşedinta ANRMAP, care crede că acum lucrurile s-au mai schimbat,
fiindcă politicul nu mai are aceeaşi influenţă în zona licitaţiilor. Totuşi, Cristina Trăilă este membră PDL şi aspiră la o funcţie de secretar executiv la alegerile de sâmbătă.
Câte contracte de achiziţii au fost anulate de când aţi preluat şefia Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP)?
C.T.: Dacă ne referim la acţiunile în constatarea nulităţii acestor contracte, am avut o campanie împotriva radarelor fixe în 2009.
Campanie care a pornit de la un articol publicat în România liberă.
C.T.: Da. Au fost 90 de acţiuni, mai sunt câteva în recurs, dar pe fond toate contractele încheiate atunci de autorităţile publice cu anumite firme au fost lovite de nulitate. În 2010 au fost promovate alte 60 de acţiuni, iar în acest moment avem în instanţă 290 de dosare în care contestăm licitaţii organizate de instituţii publice. Sunt destul de multe dacă ne raportăm la forţele noastre, dar relativ puţine dacă ne gândim la numărul total de contracte. Lucrăm cu doar trei consilieri juridici.
Aveţi 290 de dosare în instanţe. Câte soluţii aveţi?
C.T.: 115 soluţii finalizate, majoritatea favorabile ANRMAP.
Ce valoare au contractele pe care le-aţi contestat în instanţă?
C.T.: N-aş putea să vă dau o sumă.
Atunci când o instituţie publică este penalizată, cine plăteşte amenda: instituţia sau persoanele vinovate?
C.T.: Din păcate, instituţia publică, fiindcă de semnat, semnează mulţi. Decizia, atunci când se face o achiziţie publică, o ia o comisie de evaluare, formată din şapte-opt membri. Mai departe contractul este semnat, de pildă, în cazul unei primării, de primar, de directorul juridic şi de alţi funcţionari.
Deci o instituţie publică încearcă să păcălească statul printr-o licitaţie cu dedicaţie, iar amenda se plăteşte tot din banii statului.
C.T.: În mod normal, cel care a făcut neregulile ar trebui să şi plătească. Din păcate, eu nu am văzut nici o acţiune în regres din partea unui şef de instituţie împotriva cuiva din interiorul instituţiei. Statul plăteşte într-adevăr de două ori, iar noi suportăm din buzunar. O singură dată am dată o amendă unei persoane fizice, fiindcă era o încălcare din care reieşea clar culpa acelei persoane.
Un primar.
C.T.: Membrul unei comisii de evaluare din sectorul 4. Era vorba despre 70 de mii de lei, sumă care, dacă o plătea în 48 de ore, se reducea la jumătate. Acel funcţionar al primăriei a plătit în 48 ore 35 de mii de lei, din leafa de la stat.
Nu demult spuneaţi că aveţi prea puţină putere şi prea puţini oameni pentru a ţine în frâu o piaţă de 19 miliarde de euro. Ce-ar trebui să se schimbe pentru ca ANRMAP să poată controla cu adevărat tot ceea ce înseamnă licitaţiile pe care le fac instituţiile publice?
C.T.: Nu am spus în sensul că ANRMAP nu poate, ci că, spre exemplu, există prea multe instituţii care se calcă pe picioare în acest domeniu: ANRMAP; UCVAP – Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, o direcţie în cadrul Finanţelor Publice, care furnizează observatori ce participă pe parcursul licitaţiilor în teritoriu, dar trimit tot către ANRMAP sesizări; CNSC – Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, subordonat Parlamentului, se ocupă de soluţionarea contestaţiilor pe parcursul licitaţiilor.
Ar trebui centralizate?
C.T.: Da. Peste tot în celelalte state UE există maximum două instituţii, dar România şi-a negociat aceste trei instituţii prin tratatul de aderare la UE.
Statul este cel mai prolific cumpărător din România: piaţa achiziţiilor este de 15 la sută din PIB. Care sunt instituţiile care înregistrează cele mai multe nereguli?
C.T.: Din păcate, spitalele sunt pe primul loc. Vom finaliza în curând o statistică în acest sens. Din cele 453 de spitale existente, am verificat 63, ţinând cont că cea mai mare amendă a fost dată tot unui spital: Spitalul Alexandru Obregia din Bucureşti, cu 205.000 lei. Deocamdată, nu am găsit spital fără încălcare, iar principala neregulă este divizarea contractelor. Adică, în loc să faci o procedură transparentă pentru un contract mare, împarţi contractul în altele mai mici, sub 15.000 de euro, în aşa fel încât să nu mai facă licitaţie.
Această metodă este folosită pe scară largă şi de alte instituţii.
C.T.: Niciunde nu e folosită atât de intens ca în spitale.
Cât de mare e piaţa spitalelor?
C.T.: Milioane, poate zeci de milioane de euro.
Potrivit ultimului Raport al Curţii de Conturi, administraţiile locale fac în proporţie de aproape 50 la sută achiziţii frauduloase. Când şi cum află ANRMAP despre aceste nereguli?
C.T.: Din 2006, de când funcţionează ANRMAP, Curtea de Conturi nu are atribuţii în calificarea licitaţilor, ci doar pe felul cum se cheltuie banii publici. Curtea ne trimite sesizări şi noi verificăm, dar numărul sesizărilor , 64, nu a fost prea mare, dacă ţinem seama că suntem singura instituţie care poate pedepsi cu amenzi neregulile.
Puteţi da amenzile în timp real sau doar după un proces?
C.T.: Da. Trimitem agenţii constatatori la faţa locului şi, după ce se constată neregula aplicăm amenda.
Câţi agenţi constatatori aveţi?
C.T.: 16.
Şi cum se împart aceşti 16 oameni în cele 41 de judeţe şi miile de contracte care se fac săptămânal?
C.T.: Doar în SEAP – sistemul electronic al achiziţiilor publice sunt înregistrate 13 mii de autorităţi contractante, dar există încă destule instituţii neînregistrate în acest sistem, de exemplu Primăria din Otopeni, care de doi ani face licitaţii publice fără nici un fel de proceduri.
Şi ce veţi face cu licitaţiile de la Otopeni?
C.T.: Vom anula toate contractele. Sunt contracte de 44 milioane de euro.
Cine va plăti?
C.T.: Primăria Otopeni probabil.
Anul trecut câte licitaţii aţi anulat şi în ce valoare?
C.T.: Zeci de milioane de euro. Anul trecut am avut, cred, 60 de acţiuni în constatarea nulităţii.
Pare foarte puţin comparativ cu cele 13 mii de autorităţi publice care fac achiziţii.
C.T.: Raportaţi la numărul de agenţi constatatori. Pe hârtie, instituţia are în total 96 de angajaţi, practic, 70 lucrează efectiv. Suntem foarte puţini.
De câţi oameni aţi avea nevoie?
C.T.: Curtea de Conturi are 3.000 de consilieri şi abia face faţă. Dacă am avea măcar încă 50 de agenţi constatatori lucrurile ar sta mult mai bine.
Care suma totală a amenzilor pe care le-aţi dat anul trecut.
C.T.: Peste cinci milioane de lei.
E destul de puţin la o piaţă a achiziţiilor de 19 miliarde de euro.
C.T.: Este, cum am spus, în raport cu numărul oamenilor care lucrează la ANRMAP.
Ce puteţi face ca amenzile să nu le mai plătească instituţia publică, adică statul să-şi mute banii dintr-un buzunar în altul, ci vinovaţii – persoane fizice?
C.T.: Cred că este vorba despre o decizie politică.
De ce?
C.T.: De exemplu, atunci când un primar preia un nou mandat, poate constata cu uşurinţă neregulile predecesorului său. Dar, de obicei, nu o face: o mână spală pe cealaltă, este ceea ce se întâmplă de 20 de ani încoace. Cred că singurul ministru care a promovat acţiuni în instanţă cu privire la ce s-a întâmplat în minister înainte este Anca Boagiu.
Şi va răspunde predecesorul ei, Radu Berceanu?
C.T.: Instanţa va decide cine va răspunde.
Ce fel de plângeri primiţi?
C.T.: Tot soiul, conflictul de interese este o temă a plângerilor.
Contracte date în familie: instituţia publică organizează licitaţia şi o firmă a unui frate, verişor, cumnat câştigă licitaţia.
C.T.: Da, deşi în Legea achiziţiilor publice conflictul de interese este specificat până la gradul al patrulea. Problema cea mai mare este că e foarte greu de dovedit. Avem deja un protocol cu ANI.
Câte cazuri aveţi în curs de investigare pe această temă?
C.T.: Două, fiindcă nu poţi depista decât în urma unei sesizări.
Există investitori care se plâng că li s-a cerut şpagă?
C.T.: Există investitori care se plâng de şantajul pe care alţi operatori economici îl încearcă asupra lor prin metoda contestaţiilor. Se depuneau contestaţii pentru a încerca obţinerea unei subcontractări. Sperăm că am eliminat această tendinţă de şantaj prin impunerea deja a garanţiei de participare şi prin standardizarea caietelor de sarcini, prevăzută pentru luna septembrie. Lucrăm de un an la aceste lucruri împreună cu experţi europeni.
Cei care s-au plâns v-au spus vreodată cât e şpaga cerută de autorităţile publice?
C.T.: Nu am avut plângeri de felul acesta, dar pe vremuri Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se numea Consiliul 2 la sută, pornind de la şpaga care se spune că se cerea şi se dădea. Eu sper că lucrurile s-au schimbat între timp.
Când spuneţi pe vremuri, spuneţi 2009?
C.T.: Spun 2007, 2008, chiar 2009. În 2010 s-a schimbat conducerea acestei instituţii, care nu mai
este sub control politic.
Dvs. faceţi însă parte din PDL.
C.T.: Instituţia nu suferă însă de nici un fel de influenţe politice.
Opoziţia vă acuză totuşi că actuala clientelă a PDL este favorizată la licitaţii.
C.T.: Nu-i favorizăm noi, fiindcă nu noi dăm contractele. Noi facem controalele doar şi pe aceste controale se poate vedea că nu am făcut diferenţe între culori.
Atunci cum se explică faptul că există firme care au câştigat în ultimii ani peste 90 la sută din licitaţiile la care au participat?
C.T.: E o chestiune care ţine mai mult de piaţă şi de Consiliul Concurenţei. Nu poţi interzice unei firme să participe la licitaţii. Ştiu că există anumite societăţi care câştigă licitaţiile făcute de aceleaşi autorităţi publice. Dar, dacă procedura este corectă, nu avem ce face.
Admiteţi că unele sunt cu dedicaţie?
C.T.: Da, de aceea când sesizăm încălcările, le sancţionăm. De pildă, anul trecut jumătate din anunţurile de licitaţii prezentate în SEAP au fost respinse, fiindcă cereau condiţii specifice la care să poată face faţă doar anumite firme.
În câte situaţii aţi sesizat DNA?
C.T.: În zeci de cazuri, sesizăm când e nevoie şi poliţia. De exemplu, în cazul ridicărilor de maşini.
TVR a încheiat un contract de circa 36 de mii de euro cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului. Vi se pare corect?
C.T.: Nu văd unde ar fi problema.
E bine?
C.T.: E legal. E vorba, din câte ştiu, de promovarea unui program operaţional, dacă nu cheltuim aceşti bani europeni, atunci avem o problemă.
Deocamdată, s-au promovat Elena Udrea, Emil Boc şi Gheorghe Flutur.
C.T.: Contractul nu cred că e o problemă, celelalte întâmplări ar putea fi.
Candidaţi la Convenţia Naţională a PDL?
C.T.: Da, pentru o funcţie de secretar executiv, cred că e o etapă necesară.
CV Cristina Trăilă, 35 de ani
2000 – licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti
2007 – master în ştiinţe politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
2007 – vicepreşedinte Filiala PDL, sectorul 5
2000-2008 – avocat, Baroul Bucureşti
din 2009 – preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP)
„Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se numea Consiliul 2 la sută, pornind de la şpaga care se spune că se cerea şi se dădea. Eu sper că lucrurile s-au schimbat între timp.”
