1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialBlogosfera romaneasca intra la analize

Blogosfera romaneasca intra la analize

Carmen Holotescu si Cristian Manafu au lansat deja al doilea chestionar destinat bloggerilor din Romania sub numele "RoBloggerSurvey 2007", sperand ca prin participarea a cat mai multor bloggeri vor putea obtine date statistice referitoare la starea actuala a blogosferei romanesti.

Carmen Holotescu considera ca blogosfera autohtona s-a maturizat in ultimul an (care s-a scurs de la sondajul similar din 2006 – n.a.). "Blogurile s-au impus ca spatii de informare, documentare si dezbateri. Au existat evenimente la care bloggeri au participat si au mai fost initiative pornite chiar din blogosfera", spune Holotescu. Colegul sau in aceasta cercetare, Cristian Manafu, vorbeste deja despre bloguri ca fiind o "media" si de faptul ca aceasta este sustinuta si apreciata numai pe baza unor rezultate. "Atat anul trecut, cat si anul acesta, barometrul pentru bloguri a fost si va fi RoBloggerSurvey", spune Manafu, extrem de increzator in beneficitatea sondajului. Pe scurt, prin intrebarile din cadrul sondajului, se urmareste – ca si anul trecut, crearea unui profil al bloggerului roman: cate alte bloguri citeste, care sunt sursele insemnarilor sale, cate insemnari scrie in fiecare zi, limba utilizata pentru scrierea insemnarilor, categoriile carora li se incadreaza blogurile – din punct de vedere al subiectului, precum si platforma pe care o folosesc cei care au un jurnal online. Chestionarul poate fi completat pana pe data de 13 octombrie, chestionar care se gaseste la adresa http://www.timsoft.ro/weblog/survey/.

Cateva din raspunsurile la o serie de intrebari vor arata clar cat si in ce sens a crescut blogosfera romaneasca. De exemplu, daca cu cativa ani in urma majoritatea romanilor foloseau platforme precum cele disponibile la Blogger.com sau Weblog.ro, acum se inregistreaza o tendinta mai mare a utilizatorilor de a trece catre un domeniu web propriu (.ro, .com, .net) unde sa-si instaleze platforma de blogging care corespunde cerintelor sale.
Andreea Retea sau Andressa.ro – asa cum este ea cunoscuta in lumea bloggerilor – si-a inceput jurnalul online cu aproximativ doi ani in urma, ajungand de la cativa vizitatori la aproximativ 1.000 de vizitatori zilnic. Astazi este unul dintre cei mai cititi bloggeri autohtoni. "Am inceput blogul pentru ca imi place sa scriu. Am in sange acest microb al povestitului", spune Retea. In ciuda altora, ea crede ca exista o blogosfera romaneasca si ca un studiu precum RoBloggerSurvey este de bun augur pentru ca "poate oferi niste date statistice. Poate ele sunt incomplete, dar ofera un punct de plecare pentru a avea o imagine despre cei care scriu bloguri si felul in care se consuma ele."

Este nevoie de promovarea noilor bloggeri

Din pacate, blogosfera romaneasca, desi intr-o continua dezvoltare, dupa cum au spus-o toti cei cu care am discutat pentru acest material, nu este una in care sistemul de "linking" sa se foloseasca la maximum, existand astfel bloggeri care, desi scriu bine si au informatie de calitate, risca sa nu fie descoperiti. "Cred ca exista atat de multe blogguri ca atunci cand apare unul nou cititorii nu mai sunt interesati de alte informatii", spune Miruna Oance, care nu are blog, dar citeste saptamanal aproximativ 50 de jurnale online. Chiar Cristian Manafu recunoaste ca nu este interesat de asa-zisii invatacei in ale bloggingului. "Eu citesc numai bloguri care sunt citite si ale unor oameni cunoscuti." In schimb, el ne spune ca jurnale precum BookBlog, Mintea-de-ceai, Bukreash si Catastif merita citite, desi el urmareste din aceasta lista unul singur. Miruna Oance crede ca este nevoie de un sistem de promovare, nu numai de topuri prin care sa se vada care este cel mai citit blog al lunii. "Este destul de clar ca in aceste topuri vor conduce Zoso, Piticu, Andressa, Ciutacu, Manafu sau Jeg. Ei scriu bine si sunt vechi in blogosfera", a mai spus Oance.
Alexandru Mihaileanu, cel care detine un alt mult citit blog, spune ca daca s-ar incerca gasirea unui defect major al blogosferei romanesti, atunci cu siguranta acesta ar fi atitudinea celor care scriu (definita, in principal, prin aroganta) – care e mai blogger dintre toti? "Nu pot sa spun daca e un lucru bun sau rau. Daca e sa gasim o calitate, aceea este aparitia a tot mai multor oameni care scriu bine", conchide Mihaileanu. Bloggerul mai crede ca meritul sondajului gandit de Holotescu&Manafu este acela de a veni cu niste statistici mult mai concrete, la care se adauga niste concluzii coerente. "Acestea sunt mult mai utile decat simplul dat cu parerea al bloggerilor cu autoritate", este de parere bloggerul.

Estimativ, exista 40.000 de jurnale romanesti
In urma sondajului realizat anul trecut tot de Holotescu si Manafu, a rezultat ca in tara noastra exista aproximativ 14.000 de bloguri, insa nu s-au putut spune cate dintre acestea sunt "active", prin activ intelegandu-se un blog al carui continut este reinnoit periodic – de mai multe ori pe zi, zilnic, saptamanal sau chiar lunar. In lumea bloggerilor se considera ca daca nu se adauga continut nou la un anumit interval de timp, blog-ul nu este unul care merita vizitat. "Mai mult continut adaugat zilnic inseamna mai mult trafic", a declarat Perez Hilton pentru editia de duminica trecuta a ziarul The Observer. Hilton, unul dintre cei mai apreciati bloggeri americani, traieste numai din site-ul sau www.perezhilton.com, unde ofera cititorilor stiri si zvonuri despre vedetele de la Hollywood. Pentru anul acesta Carmen Holotescu estimeaza, cu ajutorul unei numaratori a blogurilor ce porneste de la sistemele de gazduire, ca exista 40.000 de bloguri, dintre care doar trei-patru mii sunt active, adica actualizate periodic. "Cum numarul blogurilor gazduite de cea mai importanta platforma romaneasca – weblog.ro – a crescut semnificativ, ajungand la 20.000, si cum au aparut si alte retele romanesti – ablog.ro si inpolitics.ro – apreciez ca numarul de bloguri aproape s-a triplat", explica Holotescu.
Este clar ca o astfel de analiza a blogosferei romanesti este binevenita, la fel cum ar fi si un sistem de promovare a celor care abia acum intra in "campul muncii". In schimb, cu siguranta, rezultatele sondajului vor crea o tensiune in blogosfera romaneasca. "Personal, cred ca vom asista la multe scandaluri intre cei care scriu. Probabil se vor forma doua sau trei grupuri (inclin sa cred ca doar doua), un fel de retele inchise, care vor vinde publicitate si vor fi blamati de ceilalti. O sa fie interesant. Cine va urmari fenomenul din afara se va distra copios", este de parere Mihaileanu.

Modelul Zoso

Un model de blogger care respecta o mare parte din "regulile" scrierii unui jurnal online este Zoso, care adauga continut nou de cateva ori pe zi, unele din informatiile sale interesand foarte multi cititori. Cei care urmaresc blogosfera romaneasca stiu ca Zoso disputa mereu ceva cu cineva, insa dincolo de acest lucru Zoso ramane printre putinii care reusesc sa fie "producatori de continut" cat se poate el de original. Iata ce cred despre el o parte din interlocutorii nostri.
Carmen Holotescu: O imagine a subiectelor strazii, pe care le auzim in jur, chiar daca ne intereseaza sau nu sa participam la ele. Daca sunt bune sau nu, daca sunt constructive sau nu, nu ma pronunt. Ele sunt insa oglinda unei parti (dintre) noi.
Andreea Retea: Ii recunosc insa meritul ca a reusit atat de mult timp sa fie un blog de succes, cu multi cititori. In schimb, autorul nu-si da seama cat rau poate face el, avand notorietate, scriind diverse lucruri. Cand ai un blog atat de sus ca "page rank", cand Google te apreciaza mult, ceea ce scrii influenteaza oamenii si trebuie sa-ti asumi acest lucru, sa fii responsabil.
Cristian Manafu: Persoana care a gasit reteta perfecta pentru un blog de succes in Romania, un blogger profesionist pentru piata locala.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...
Ultima oră
Pe aceeași temă