13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialBlatter rămâne „capo di tutti i capi“

Blatter rămâne „capo di tutti i capi“

„Regele“ planetei fotbal, Sepp Blatter, a fost reales vineri în fruntea FIFA, în pofida uriaşului scandal de corupţie izbucnit miercuri în zori la Zürich o dată cu arestarea a şase responsabili ai organizaţiei mondiale de fotbal, la cererea SUA, în urma unei anchete pentru corupţie şi spălare de bani. „FIFA Nostra“, cum titra Libération, se simte bine…

„Noul” preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, 79 ani, reales pentru al cincilea mandat în turul doi, a lansat imediat un atac dur contra sistemului judiciar american şi contra media britanică după şirul de acuzaţii de corupţie contra înalţilor responsabili care au aruncat lumea fotbalului în haos săptămâna trecută. El a negat că ar fi responsabilul anonim care a autorizat plata unui comision de 10 milioane dolari fostului vicepreşedinte FIFA Jack Warner, cum pretinde actul de acuzare al justiţiei americane, şi-a ţintit inamicii şi a avertizat că „iartă, dar nu uită”.

FIFA a fost lovită săptămâna trecută de un dublu seism cu arestarea a şapte responsabili suspectaţi de corupţie, la cererea justiţiei americane şi percheziţia sediului său din Zürich. Spălare de bani, conturi ascunse, comisioane de milioane dolari – justiţia americană a dezvăluit corupţia „endemică” în sânul FIFA anunţând 14 inculpări la New York şi provocând un nou val de cereri furioase pentru reformă şi demisia lui Blatter. Investigatorii americani au precizat între timp că arestările şi actul de acuzare de săptămâna trecută sunt abia începutul anchetei lor privind corupţia în FIFA. Blatter a declarat că operaţiunea din Zürich avea ca scop împiedicarea realegerii sale şi a menţionat campania de ură a organizaţiei europene, UEFA, condusă de Michel Platini, fiind cunoscută duşmănia dintre cei doi.

De ani de zile există anchete în jurul FIFA, afirmă Pim Verschuuren, cercetător specialist în relaţiile internaţionale ale fotbalului, şi FBI este primul care a lansat o anchetă contra membrilor biroului executiv al organizaţiei, în urmă cu un deceniu. Pentru Pim Verschuuren, aceste arestări şi percheziţii, cu doar două zile înaintea alegerilor la vârful FIFA au avut ca obiectiv arestarea mai multor persoane în acelaşi timp şi la congresul de la Zürich a fost uşor să-i aresteze împreună.

Abia începutul

Cu 47 capete de acuzare, 14 arestări pentru spălare de bani, racket, corupţie contra responsabililor FIFA şi a cabinetelor de marketing sportiv, complot şi fraudă pe o perioadă de 25 de ani, justiţia americană consideră că are un dosar foarte solid contra instanţelor fotbalului internaţional. O anchetă care abia a început, potrivit procurorului din Brooklyn, Kelly Curry. Observatorii de peste Atlantic estimează că eşecul american, SUA  dorind organizarea Cupei Mondiale din 2022, a accelerat totul, decepţia şi suspiciunile asupra procesului de atribuire biciuind ancheta.

„Este Cupa Mondială a fraudei. Azi, am scos cartonaşul roşu”, a declarat un responsabil al Fiscului american, Charles Weber. Secretarul american de Justiţie, Loretta Lynch a acuzat persoanele urmărite că au „corupt afacerile din fotbalul mondial în propriile interese şi pentru îmbogăţire personală”. Şi a lansat o bombă privind Mondialul 2010 din Africa de Sud: „Chiar pentru acest eveniment istoric, responsabilii FIFA şi alţii au corupt procesul utilizând mita pentru influenţarea deciziei de atribuire” pentru prima oară unei ţări africane. Actul de acuzare contra celor 14 arestaţi are 164 de pagini care conţin firme-ecran, paradisuri fiscale, conturi ascunse în străinătate, sumele cash, achiziţii de proprietăţi şi utilizarea de acorduri de servicii de consultanţă şi alte tipuri de contract pentru crearea unei aparenţe de legitimitate pentru plăţile ilicite. Zeci de milioane de dolari au fost descoperite în conturi din Hong Kong, în Insulele Caiman sau în Elveţia, a precizat Weber şi FBI a percheziţionat sediul din Miami al Confederaţiei Americii de Nord, Centrală şi Caraibe (Concacaf).

La câteva săptămâni de la preluarea funcţiei, Loretta Lynch, noul secretar pentru Justiţie, a dat o lovitură corupţiei din fotbalul mondial, un dosar ce îl cunoaşte foarte bine și pe care l-a gestionat cu mână de fier cât a fost procuror la New York.

„Cârtiţa“ FBI-ului

Justiţia americană are FIFA în vizor de ani de zile, dar corupţia este mereu dificil de dovedit, trebuind probe palpabile. Aici a intervenit Chuck Blazer în 2011, fost secretar general al Confederaţiei nord-americane care a făcut greşeala de a nu-şi plăti impozitele. FBI a făcut presiuni asupra sa – o pedeapsă redusă în schimbul unei vinovăţii admise şi a denunţării practicilor FIFA susţinută de înregistării ale convorbirilor. Plecând de la un denunţ al echipei care făcea lobby pentru Qatar, ceea ce deranja FIFA încât instanţele i-au cerut o anchetă lui Michael Garcia, fost procuror american. Garcia a lucrat doi ani la acest dosar şi a finalizat un raport, document care nu a fost făcut public niciodată fiind vorba de atribuirile Cupelor Mondiale Rusiei şi Qatarului. Garcia a demisionat, dar în context raportul său va fi scos pe tapet.

Sponsorii ameninţă

Anunţul realegerii lui Blatter a nemulţumit greii economiei americane care sponsorizează FIFA şi un senator a cerut măsuri concrete contra corupţiei în fotbal. Coca-Cola a fost prima care a reacţionat la câteva minute după oficializarea victoriei lui Blatter. „Cerem FIFA să ia măsuri concrete, în mod rapid şi transparent, pentru a răspunde tuturor problemelor care au apărut”.

Sponsorii ameninţă şi încurajează FIFA să facă „curăţenie”. Giganţii Nike, Adidas şi Visa, asociaţi la sponsorizarea Cupei Mondiale de fotbal, cer federaţiei măsuri rapide pentru reglarea acestor probleme. Acelaşi semnal şi din partea uriaşului fast-food McDonald, care a subliniat că ia „foarte în serios” problemele de etică şi de corupţie, apreciind extrem de îngrijorătoare revelaţiile justiţiei americane. Idem şi pentru compania belgiano-braziliană AB Inbev, alt sponsor important, cu marca sa de bere Budweiser, care doreşte ca „toţi partenerii săi să menţină exigenţe înalte în materie de etică şi să opereze în transparenţă”.

„Găina cu ouă de aur“

Într-o procedură distinctă, Parchetul elveţian a anunţat sechestrarea de documente electronice la sediul FIFA din Zürich, în cadrul unei proceduri penale contra X pentru suspiciuni de „spălare de bani şi gestionare neloială (ce corespunde abuzului de bunuri sociale)” privind atribuirile Cupelor mondiale din 2018 şi 2022 Rusiei şi respectiv Qatarului.

Arestarea spectaculoasă a liderilor FIFA a fost coordonată de SUA, dar şi de Elveţia, în cea mai mare discreţie. Simonetta Sommaruga, preşedintele socialist al Confederaţiei de la 1 ianuarie, care este şi ministru de Justiţie şi al Poliţiei, a autorizat arestarea celor şapte responsabili ai Federaţiei internaţionale de fotbal. Cum a acceptat Elveţia arestările de la Baur Au Lac în vederea extrădării lor spre SUA, având în vedere că acum câţiva ani Berna a refuzat extrădarea cineastului Roman Polanski, cerută de justiţia din Los Angeles? Este posibil ca cele şapte persoane arestate să dea socoteală în Elveţia.

Pentru prima oară, Elveţia îndrăzneşte să atace „găina cu ouă de aur”, expresie ce cuprinde federaţiile sportive internaţionale care înfloresc pe teritoriul său. Elveţia nu este doar paradisul fiscal pentru tenismenii francezi sau pentru marii patroni ai planetei. Are nu mai puţin de 45 de federaţii sportive, de la Comitetul  Internaţional Olimpic – CIO – ins-talat la Lausanne din 1915, la FIFA, UEFA, federaţiile de volei, ski, golf, ciclism fără să uităm tribunalul de arbitraj în sport sau discreta federaţie internaţională de bridge, toate contribuind la renumele şi la finanţele ţării, profitând de fiscalitatea prietenoasă. Parlamentul elveţian urmează să dezbată în această săptămână o nouă lege vizând întărirea legii anticorupţie în sânul instanţelor sportive internaţionale prezente pe solul elveţian.

Dar, una dintre federaţii a luat obiceiuri, de ceva vreme, care atrag suspiciuni de malversaţiuni şi elveţienii au început să se enerveze. Deputatul Roland Buchel declara că „Elveţia este una din ţările unde corupţia este cea mai mică din lume, dar cu afacerile FIFA avem impresia că suntem în cea mai coruptă ţară ca Burkina-Fasso”. Pentru a pune capăt acestei publicităţi negative, Parlamentul elveţian a votat în decembrie o lege asupra spălării banilor, al cărei nume este… „Lex FIFA”, care dă o idee care este ţinta, chiar dacă nu trebuie uitată nici regularitatea CIO la capitolul scandaluri, în ultimul deceniu. O dispoziţie a legii va plasa FIFA şi alte organizaţii sportive sub legislaţia anticorupţie a Grupului de acţiune financiară, GAFI, la care au aderat 40 de state.

Inamovibilul Blatter

La 79 de ani, elveţianul Joseph Blatter are o sănătate de fier. În fiecare dimineaţă face câţiva paşi de dans înainte de a pleca la 7 dimineața la sediul FIFA, o clădire impresionantă, construită la un preţ de aur – 230 milioane euro – inaugurată în 2007, situată pe o colină înverzită din Zürich. După ce la sfârşitul lui ianuarie şi-a depus candidatura pentru al cincilea mandat, preşedintele FIFA a revizuit conştiincios geografia electorală în vastul său birou unde expuse nenumăratele sale decoraţiuni.

La 48 de ore distanţă de congresul Federaţiei, o furtună judiciară părea să clatine templul lui Blatter – arestarea celor şapte responsabili ai federaţiei internaţionale pentru corupţie pentru a fi extrădaţi în SUA. FIFA a anunţat imediat că preşedintele ei, Sepp Blatter şi secretarul general, francezul Jerome Valcke nu sunt „implicaţi” în acest scandal.

„Programul meu sunt cei 40 de ani petrecuţi la FIFA”, repetă Blatter, la putere din 1998, care a intrat în Federaţie în 1975 – datorită ex-PDG-ului german al Adidas, Horst Dassler – ca director de programe de dezvoltare. În 1981 devine secretar general şi fidel locotenent al brazilianului Joao Havelange, liderul organizaţiei timp de un sfert de secol (1974-1998). Nativ din Viege, o localitate pierdută între vârfurile înzăpezite din Haut-Valais, are politica balonului rotund la degetul mic. Ştie că nimeni nu este în măsură să pună capăt domniei sale. Susţinut de cinci din cele şase confederaţii continentale, el a fost reales vineri la cel de al 65-lea Congres al FIFA în marea sală din Hallenstadion din Zürich, unde s-au reunit delegaţii din cele 209 ţări membre. FIFA plăteşte toate cheltuielile de deplasare şi cazare tuturor participanţilor, o sumă imposibil de aflat.

Dacă FIFA susţine că alocă 397 milioane dolari pentru funcţionarea sa internă, nimeni nu cunoaşte salariul exact al lui Blatter. În 2002, Blatter afişa un salariu anual de un milion de franci elveţieni (967.000 euro).

„Regele“ planetei fotbal

Un vechi apropiat al lui Blatter declara că „totul este beton. Preşedintele e ales în mod democratic – un vot – o federaţie” şi adăuga că „multe federaţii mici au fost cumpărate de preşedinte”. Este sistemul pus în funcţiune de Havelange pe care Blatter l-a prelungit. „El manipulează totul. Scopul este să se menţină la putere” arată Guido Tognoni, fost angajat FIFA şi fost consilier personal al preşedintelui. „Să fii liderul FIFA înseamnă să faci campanie 4 ani. Să distribui cadouri, să dai bani, să faci favoruri amicilor, să-i pedepseşti pe cei care nu te urmează”. Blatter manipulează Congresul cum vrea, blocurile arab, african şi asiatic îl susţin, aşa că realegerea nu a fost o problemă, mai susţine Tognoni. Plătind câte 300.000 dolari anual fiecăruia dintre cei 24 de membri ai Comitetului executiv şi 2 milioane dolari oferiţi de 13 ani în Insulele Caiman, un paradis fiscal, pentru ca 191 de naţiuni din clasamentul FIFA să construiască terenuri de lux.

Doar bogata Uniune a asociaţiilor europene de fotbal – UEFA – aspiră la înlăturarea „patriarhului” inamovibil. Preşedintele ei, Michel Platini, care cere „aer proaspăt la FIFA,  a renunţat în august 2014 să-şi înfrunte vechiul său mentor la urne. „Ştia că va pierde. FIFA este o Companie mondială”, arată un apropiat al fostului număr 10 al Albaştrilor.

Tolerarea corupţiei

Modernizarea organizaţiei nu se poate face de acelaşi om care a devenit personificarea discreditării ei, a imaginii proaste, declara pentru Monde, Michael van Praag  referindu-se la Blatter, al cărui „guvern” este vizat de o anchetă FBI. Potrivit lui Tognoni, „De 40 de ani şi întronizarea lui Havelange, la FIFA există cultura corupţiei. Blatter nu a iniţiat-o, dar a tolerat-o întotdeauna.  Este un mijloc de a rămâne la putere. Havelange era corupt. Blatter s-a ferit să intervină în numeroasele cazuri de corupţie şi a avut grijă de aceste personalităţi”. 90% din federaţii nu dau doi bani pe judecata publicului faţă de FIFA – în Africa, în Asia, în Europa de Est, ele nu au nici un motiv să se plângă de corupţie. Tac. „FIFA este o mafie, un mod anume. Rezolvăm problemele în familie”. Este adevărat că Sepp Blatter este un om de clan, în accepţia familială. Fiica sa Corinne este ataşat de presă la Sepp Blatter Foundation şi a participat la campania sa din 1998.

Cu o rezervă financiară de 1,5 miliarde dolari, Federaţia afişează venituri de 5,7 miliarde dolari după al patrulea mandat Blatter, jumătate provenite din drepturile de televizare. La 31 decembrie 2014, organizaţia avea un excedent de 141 milioane dolari, datorită succesului economic al Mondialului din Brazilia. „Banii vin fără probleme. Drepturile de televizare cresc, reprezintă „Dumnezeul” FIFA. Blatter a devenit megaloman şi se consideră responsabil de aceste venituri, a realizat globalizarea fotbalului”, estimează Tognoni.

Sistemul Blatter

În timpul ultimului său mandat, Blatter a injectat un miliard de dolari în susţinerea dezvoltării federaţiilor. Este pilonul central al sistemului „blatterian”. De la întronarea sa în 1998, elveţianul distribuie anual 250.000 dolari fiecăreia din cele 209 ţări membre în cadrul Programului de asistenţă financiară. Patru federaţii din cinci nu ar putea supravieţui fără ajutoarele FIFA. Asia, Africa şi Caraibe profită în mod special şi constituie soclul electoral al lui Blatter şi în aceste regiuni defavorizate ale globului el face obiectul cultului personalităţii. În mod evident, cartografia politică lasă să se întrevadă o luptă electorală între UEFA şi alte confederaţii care fac bloc în spatele lui Blatter. Blatter mai poate sta 8 ani în fruntea UEFA, având dorinţa să atribuie Chinei Mondialul din 2026. Alt „client” profitabil, după Rusia şi Qatar. 

Blatter a fost campionul protejării federaţiilor asiatice, africane, latino-americane, care îl susţin fără rezerve, aşa cum a fost cazul şi la Congresul de vineri, oferindu-i al cincilea mandat.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă