Prezent ieri la bilanțul MAI pe anul trecut, preşedintele Traian Băsescu a cerut ministerului ridicarea nivelului de vigilenţă, pentru că deţine date de interes pentru alte ţări, mai ales pentru cele „mai puţin prietene“. Cu aceeași ocazie, Băsescu a solicitat întărirea luptei anticorupție în MAI.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la bilanţul pe 2013 al Ministerului Afacerilor și Internelor, că această instituţie va deveni „de elită” atunci când va scăpa de petele de corupţie care sunt pe toată structura, „de sus până jos”, şi a cerut structurilor MAI responsabile cu anticorupţia internă „să se activeze mult mai puternic”.
Șeful statului a spus că are o menţiune specială pentru DGIPI şi DGA, precizând că este esenţial ca personalul ministerului să fie protejat de corupţie: „Nu îmi pot permite să nu vă spun ce gândesc. În mod categoric, în Ministerul de Interne, în Poliţie, de multe ori şi la ISU, există elemente de corupţie. Ne-am obişnuit să dăm de pământ cu agentul mic, din stradă, dar vă cer în mod categoric, în mod deosebit, structurilor MAI responsabile cu lupta împotriva corupţiei în interiorul instituţiei să se activeze mult mai puternic”. „Nu vreau să dau exemple, nu-i cazul, pentru că aş nedreptăţi pe mulţi dacă dau doar câteva exemple. Însă vă atenţionez că este necesară curăţarea internă”, a mai spus președintele, care a ţinut pe de altă parte să îi felicite pe poliţiştii de la crimă organizată care împreună cu procutorii au reuşit să demanteleze grupurile locale de crimă organizată.
„Am convingerea că veţi continua şi astfel de grupuri vor înţelege că este grea viaţa de infractor, într-o Românie în care Poliţia, crima organizată, îşi face treaba. La fel cum şi viaţa politicienilor infractori este grea când instituţiile statului şi fac treaba”, a mai comentat Traian Băsescu.
Ponta, contrazis de Cazanciuc
Tot ieri, pe fondul ultimelor anchete de corupție, premierul Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă faptul că ar exista o campanie a procurorilor împotriva preşedinţilor de Consilii Judeţene. Ponta a fost însă contrazis chiar de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc: „Eu nu am asemenea informaţii, că ar fi vorba de o campanie împotriva cuiva. Sigur, dacă cineva a încălcat legea trebuie să răspundă pentru acest lucru”. La rândul său, procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a afirmat că Direcţia nu anchetează persoane după apartenenţa la un anumit partid, competenţa instituţiei fiind dată de calitatea de funcţionar public sau de funcţia celui investigat. „Calitatea într-o funcţie publică atrage competenţa DNA potrivit legii, iar dacă acea persoană care are calitatea de funcţionar public şi este în competenţa de investigare a DNA are şi calitate într-un partid politic, acest lucru pentru noi nu este relevant”, a spus Kovesi, după participarea la Conferinţa Regională Anticorupţie. Procurorul şef al DNA a precizat că informaţiile privind începerea urmăririi penale sunt publice şi se poate verifica câte dintre aceste persoane fac parte dintr-un partid sau altul.
„Am convingerea că veţi continua lupta împotriva grupurilor de crimă organizată şi astfel de grupuri vor înţelege tot mai bine că e grea viaţa de infractor într-o Românie în care Poliţia îşi face treaba, la fel cum şi viața politicienilor infractori este grea atunci când instituţiile îşi fac treaba.“, a declarat Traian Băsescu.