Liviu Luca, apropiat al lui Sorin Ovidiu Vîntu ลi succesorul lui Marius Petcu (arestat preventiv) la conducerea confederaลฃiei sindicale CNSRL-Frฤลฃia, a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupลฃie, fiind acuzat de folosirea funcลฃiei de lider sindical pentru obลฃinerea de bani, bunuri ลi alte foloase pentru sine sau pentru alลฃii.
Liviu Luca a intrat în atenลฃia DNA deoarece a semnat un contract de management cu o firmฤ timiลoreanฤ prin care a cedat administrarea patrimoniului confederaลฃiei sindicale, constituit în principal din nouฤ hoteluri din staลฃiunile Covasna, Bฤile Herculane, Bฤile Felix, Sângeorz-Bฤi, Voineasa ลi Predeal. Surse judiciare spun cฤ sesizarea a fost fฤcutฤ de un fost vicepreลedinte al CNSRL-Frฤลฃia, Ion Victor Stan. Contractul de management, pe o perioadฤ de nouฤ ani, a fost încheiat între Sind Tour Trading (firma confederaลฃiei sindicale) ลi Tour Mirinvest – Timiลoara, o firmฤ care în 2009 a înregistrat pierderi de peste 400.000 lei. Dupฤ ce vicepreลedintele Ion Victor Stan s-a opus semnฤrii, ลi-a pierdut funcลฃia de vicepreลedinte al confederaลฃiei.
Relaลฃiile contractuale dintre firma CNSRL-Frฤลฃia ลi Tour Mirinvest Timiลoara au fost demarate de fostul preลedinte Marius Petcu, iar dupฤ arestarea preventivฤ a acestuia pentru luare de mitฤ au fost finalizate de Liviu Luca (prim-vicepreลedinte) ลi Ion Samoilฤ, preลedintele „de paie” al confederaลฃiei, dupฤ cum afirmฤ surse sindicale.
Luca se considerฤ nevinovat
La ieลirea din sediul Direcลฃiei Naลฃionale Anticorupลฃie, Liviu Luca a declarat presei cฤ a fost pus sub învinuire pentru cฤ a semnat contractul de management cu Tour Mirinvest Timiลoara.
„Sincer sฤ fiu, nu înลฃeleg despre ce este vorba. Se încheie un contract de management între firma sindicatelor ลi o altฤ firmฤ, cu obligaลฃia ca firma sindicatelor sฤ aducฤ un profit; cฤ-l scoate, cฤ nu-l scoate, nu e treaba noastrฤ. Nu vฤd care este problema”, a precizat Luca.
De-a lungul timpului, Luca a mai fost suspectat cฤ ar fi orchestrat devalizarea PetromServices – societatea sindicatului PETROM, unde este preลedinte din 1990 -, dar nu a fost pus sub învinuire. El a dat declaraลฃii de martor în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost inculpat ลi trimis în judecatฤ pentru cฤ a favorizat ลi l-a finanลฃat pe fugarul Nicolae Popa, dupฤ ce acesta a fost condamnat definitiv la 15 ani închisoare în dosarul FNIโFNA. În acel dosar, Luca apฤrea ca împuternicit pe un cont din Nicosia (Cipru), de unde au plecat banii cฤtre Jakarta (Indonezia), unde se ascundea Nicolae Popa.
Baronul sindical, cu palat ลi domeniu de 8 hectare
Liviu Luca este unul dintre cei mai bogaลฃi lideri sindicali din România. Presa a relatat despre vastul sฤu domeniu de peste 8 hectare de la Pฤuleลti-Prahova, unde a ridicat mai multe case, pe lângฤ un palat cu piscinฤ interioarฤ, acvarii imense, iar la capฤtul domeniului ลi-a construit un heliport ลi un parc de foiลoare. De asemenea, presa i-a descoperit un parc de limuzine de lux mฤrcile Audi Q7, Mercedes GL, Poyota Land Cruiser V12.
Contractul de management
Într-o ลedinลฃฤ AGA din aprile 2011 a SC Sind Tour Trading SRL (la care pฤrลฃile sociale sunt deลฃinute de CNSRL-Frฤลฃia, reprezentatฤ de Liviu Luca, ลi Institutul de Educaลฃie ลi Studii Sindicale, reprezentat de Ion Samoilฤ) s-a hotฤrât revocarea din funcลฃie a administratorilor societฤลฃii, printre care figura ลi Marius Petcu (atunci arestat preventiv), ลi numirea ca administrator a SC Tour Mirinvest, reprezentat de Florin Dumitrescu (domiciliat în satul Ghironda, care ar fi un fel de paravan).
De asemenea, s-a hotฤrât mandatarea lui Liviu Luca pentru semnarea contractului de management ลi administrare cu SC Tour Mirinvest SRL.
Societatea Tour Mirinvest a fost înregistratฤ în 2006 de Maricica-Irina ลi Ion Miron.