Aceasta nu este o bancă obişnuită: ATM-urile sunt în latină. Preoţii folosesc o intrare privată. Un portret la scală reală al Papei Benedict al XVI-lea atârnă pe unul dintre pereţi.
Cu toate astea, Înstitutul pentru Lucrări Religioase este o bancă, iar în ultimul timp se află sub controale dratisce din cauza unor suspiciuni legate de spălarea de bani, care au dus la confiscare a 23 de milioane de euro de către poliţia Vaticanului, în Septembrie, informează Associated Press.
Vaticanul susţine că reţinerea bunurilor a fost o „neînţelegere” şi este optimist în ceea ce priveşte rezultatele anchetei. Totuşi, unele documente arată că Banca Vaticanului a încălcat, în mod intenţionat legea, cu scopul de a „ascunde posesorul, destinaţia şi originea capitalului”.
Documentele arată, de asemenea, faptul că investigatorii îi suspectează pe mebrii clerului că ar fi acţionat drept paravan pentru oameni corupţi de afaceri şi mafie. Aceleaşi documente indică şi două tranzacţii care nu au fost raportate: una în 2009 implicând folosirea unui nume fals şi alta în 2010 prin care vaticanul a retras 650.000 de euro din contul unei bănci italiene, dar a ignorat cererea băncii de a specifica destinaţia oamenilor.
Scandalul nu este, totuşi, primul pentru banca respectivă. În 1986, un consilier financiar al Vaticanului a decedat după ce a băut cafea în care fusese strecurată cianură, în închisoare. Un altul a fost găsit spânzurat sub podul Blackfriars din Londra în 1982, buzunarele lui fiind pline de bani şi de pietre. Aceste incidente au mânjit imaginea băncii şi au ridicat suspiciuni în legătură cu posibile legături cu mafia şi a costat Vaticanul sute de milioane de dolari din cauza proceselor cu autorităţile italiene.
Cele 23 de milioane de euro confiscate erau destinate în mare parte băncii JP Morgan din Frankfurt (20 de milioane), iar restul trebuia să ajungă la Banca del Fucino (3 milioane). Procurorii susţin că Vaticanul a ignorat faptul că bancile străine trebuie să comunice autorităţilor financiare italiene provenienţa banilor. Toate băncile au refuzat să declare ceva.
Într-un alt caz, poliţia financiară din Sicilia a declarat, în octombrie, că printr-o bancă a Vaticanului, un preot al cărui unchi fusese arestat pentru legături cu mafia, ar fi spălat bani. Aproximativ 250.000 de euro, obţinuţi ilegal de la guvernul Siciliei pentru o fermă piscicolă, au fost trimişi preotului de către tatăl său drep o „donaţie în scop caritabil”, care i-a trimis înapoi în Sicilia dintr-un cont al Băncii Vaticanului, printr-o serie de tranzacţii online, pentru a fi mai greu de depistat.
Deşi oficiali ai băncii au declarat că instituţia se va conforma standardelor internaţionale, procurorii au notat în ancheta lor că „nu există nici un semn care să ateste că instituţiile Bisericii Catolice se mişcă în acea direcţie”. Din potrivă, investigaţia a demonstrat „exact opusul”.
Dar, datorită statutului social al Vaticanului ca stat independent în cadrul Italiei, cadrul legal este destul de ambiguu. În cazul acesta, investigatorii italieni au putut să acţioneze împotriva Băncii Vaticanului deoarece Banca Italiei o consideră o instituţie financiară străină care operează în cadrul Italiei. Într-un scandal care a avut loc în 1980, procurorii nu au putut să-l aresteze pe directorul băncii de atunci, Paul Marcinkus, un arhiepiscop american, deoarece curtea supremă a decis că acesta are imunitate. Marcinkus a devenit sursa de inspiraţie pentru personajul Arhiepiscopul Gilday din partea a III-a a filmului Naşul.
Aliniere la standardele UE, dar multe semne de întrebare legate de operaţiuni
Vaticanul s-a aliniat la standardele financiare a Uniunii Europene şi a fost nevoit să creeze o instituţie „câine de pază”. Gianluigi Nuzzi, autorul cărţii „Vatican SpA” în care se subliniază afacerile dubioase ale băncii, nu este optimist, cu toate că Vaticanul este decis să-şi cureţe imaginea.
„Nu am încredere în ei”, a zis Nuzzi. „În urma celoralate scandaluri de proporţie au zis că se vor schimba şi nu au făcut-o. S-a întâmplat de prea multe ori”.
Lista de clienţi ai băncii este secretă, dar persoane oficiale din cadrul instituţiei susţin că sunt aproximativ 40 – 45.000 de membri din cadrul congregaţiilor religioase, clerului şi oficialităţi ale Vaticanului.
Preşedintele băncii este Ettore Gotti Tedeschi, care este, de asemenea, şi preşedintele Banco Santader, care în ultimul an a încercat să aducă Banca Vaticanului la standardele internaţionale . Acesta a avut o campanie publică în care vorbea despre beneficiile unui sistem financiar moral.
„A început să-şi vândă imaginea, fără a şti că în interiorul instituţiei, se întâmplau aceleaşi lucruri” a declarat Nuzzi. „Au continuat să facă aceste transfere fără nume, nu neapărat cu rea-credinţă, ci din obişnuinţă.”
Nu ajută nici faptul că Gotti Tedeschi şi adjunctul său, Paolo Cipriani, sunt la rândul lor investigaţi pentru spălare de bani. Ei au fost interogaţi de către procurorii din Roma pe 30 septembrie, dar nu au fost depuse plângeri la adresa lor.
În testamentul său, Gotti Tedeschi a spus că nu ştia mai nimic despre operaţiunile zilnice ale băncii, fiind la conducere de numai un an şi lucrând decât câteva zile pe săptămână.
Potrivit stenogramelor de la interogatoriile făcută de către procuri, obţinute de către AP, Gotti a evitat să dea răspunsuri clare despre tranzacţiile suspecte către Cipriani, pe când Cipriani a declarat că Sfântul Scaun a transferat banii fără a se identifica, că erau banii Vaticanului, şi nu a unui client.
Tedeschi a refuzat invitaţia la un interviu, dar a specificat într-un e-mail că motivaţia din spatele acţiunii procurorilor era îndoielnică. Într-un discurs oferit în octombrie acesta declara că totul face parte dintr-un complot împotriva bisericii, fiind vorba despre „atacuri personale la adresa papei”.
Cu toate că Vaticanul îşi susţine în continuare nevinovăţia, curţile îşi menţin poziţia, refuzând apelul făcut de Vatican în legătură cu confiscarea sumei.
De când funcţionează Banca Vaticanului
Banca Vaticanului a fost fondată în 1942 de către Papa Pius al XII-lea pentru a gestiona fondurile destinate lucrărilor religioase. Banca, aflată în turnul lui Niccolo al V-lea, nu este deschisă publicului larg, dar persoanele care o folosesc i-au descris interiorul celor de la AP:
Prelaţii au o intrare specială păzită de câţiva bodyguarzi. Există în jur de 100 de mebri de staff, 10 ghişee, un seif la subsol pentru căsuţele personale precum şi ATM-uri setate în latină, dar care pot fi programate să afişeze şi limbile moderne. Banca a început de curând să emită cărţi de credit.
În scandalul de acum două decenii, Michele Sindona fusese numit de către papă să se ocupe de investiţiile străine. De asemenea, papa l-a adus şi pe Roberto Calvi, un bancher catolic din nordul italiei.
Sub Sindona, imperiul bancar s-a prăbuşit la jumătatea anilor 1970 iar legăturile sale cu mafia au fost descoperite, ajungând la închisoare, apoi murind din cauza cafelei otrăvite. Calvi i-a moştenit apoi rolul.
Fiind la conducerea Banco Ambrosiano aceasta intrat în colaps în 1982 după dispariţia a 1.3 miliarde de dolari sub formă de împrumuturi către fime fantomă din America latină. Vaticanul îşi dăduse acordul pentru acele tranzacţii. Calvi a fost găsit spânzurat de podul Blackfriars din Londra, având buzunarele umplute cu cinci kilograme de cărămidă şi 11.700 de dolari în diverse valute. După ce iniţial fusese stabilit că era vorba despre sinucidere, au fost făcute acuzaţii de crimă împotriva a cinci persoane printre care şi cineva important din cadrul mafiei, dar aceştia au fost cu toţii achitaţi după proces.
Cu toate că au negat faptul că ar fi făcut ceva rău, Banca Vaticanului a plătit 250 de milioane de dolari creditorilor Banca Ambrosiano. Atât cazul lui Calvi, cât şi cel al lui Sindona rămân nerezolvate.
