23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecial"Baietii destepti" raman in musuroi

“Baietii destepti” raman in musuroi

Cand Basescu a vorbit prima oara de grupuri de interese, o buna parte din clasa politica a preferat sa taca. Foarte multi politicieni s-au gandit ca “nebunul de la Cotroceni”, cum era vazut atunci presedintele, a aflat pana la urma cine formeaza musuroiul cu interese, ce planuri exista si cum s-au facut cartile in actiunea de privatizare a marilor companii romanesti. Semnalul tras atunci de Basescu, chiar daca ii viza cu precadere pe patricienii liberali, a fost considerat drept o deconspirare a unor planuri mafiote operabile in economie, tinand seama de contextul politic general unde lupta impotriva coruptiei devenise o problema nationala. Pe sleau vorbind, politicienii vizati au crezut in primul moment ca seful statului va asmuti Justitia impotriva lor, cu riscul de a tulbura apele guvernarii portocalii. Singurii care au reactionat au fost liberalii. Era normal. Primisera o lovitura care avea sa le afecteze viitorul politic. S-a demonstrat acest lucru din plin. Tarziu au vociferat si liderii PSD, insa grija lor cea dintai a fost sa-l acuze pe Traian Basescu de ingerinte in actiunea de privatizare. Se stie ca marile contracte apartin guvernului Adrian Nastase. Asta inseamna ca plutonul “baietilor destepti”, de care se tot vorbeste astazi, este alcatuit cu precadere din oameni inregimentati politic in partidul lui Geoana. Ei sunt primii care au fost interesati de acceptarea unor clauze total defavorabile statului roman. Ei s-au pus in capul listei cu afaceri necurate, continuate pana la un punct si de demnitari ai coalitiei. Si-au tras comisioane uriase pentru ca PSD a fost partidul-stat. Astazi, Mircea Geoana, preocupat mai putin de derapajul PSD in sondaje, vorbeste de un trecut pesedist glorios, elogiat la intalnirile tovarasesti, din care, o spune cu regret, Alianta nu a invatat nimic. Vorba lui Vanghelie: “Nici macar nu stiu sa fure”. Poate mai potrivita era precizarea: “Nu stiu sa fure ca noi”.
Scandalul spionilor din aceste zile arata clar ca unii membri ai Guvernului s-au implicat din plin in pregatirea unor tranzactii care au stat la baza unor contracte. Mai mult, exista informatii conform carora cativa demnitari au atentat la interesul national, punandu-se la dispozitia unor persoane acuzate de spionaj de catre DNA. Sunt date confirmate de serviciile secrete care arata ca s-a facut, intr-adevar, spionaj economic dupa 2005. De ce nu si in perioada 2001-2004, cand Petrom a fost adjudecat de OMV?
Au fost lovituri de tun mari si mici. La fel interesele. Nenorocirea este ca responsabilii sunt inca la adapost. Din musuroi pun la cale o manipulare care pute de la o posta. Unde credeti ca ataca unii pesedisti? La baza proprietatii, sugerand ironic faptul ca mai bine nu se faceau privatizarile. Hopa, care va sa zica modelul capitalist nu mai este pe placul unora pentru simplul motiv ca in sedinta CNSAS s-a cerut desecretizarea totala a contractelor! Vrem, nu vrem, ne aducem aminte de sloganul neocomunist “Nu ne vindem tara”, repus pe tapet intr-o noua formula populista din cauza ca penalul a patruns in musuroiul cu baieti destepti. Cei care au participat la procesul de privatizare se tem pentru ca se pun tot mai des intrebari daca privatizarile au fost corecte. Toti cei implicati, si sunt destui, in vanzarea unor obiective cu caracter strategic spun ca si-au facut datoria. Care datorie? Dupa cum evolueaza anchetele procurorilor, reiese ca reprezentantii partii romane si-au facut datoria doar fata de grupurile de interese, nu fata de tara. Sunt cercetati functionari de rang inalt nu pentru ca economia ar fi avut de castigat, ci pentru efectele antisociale. Aici nu este vorba de simple ricoseuri economico-financiare, ci de contracte asumate in mod responsabil in conditiile in care statul roman a fost furat prin acte de coruptie.

Eliade Balan
Eliade Balanhttp://eliade-balan
Eliade Balan, redactor-sef adjunct coordonator
Cele mai citite

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă