Trec si natiunile, la fel ca indivizii, prin procese psihologice – chiar freudiene? Poate fi si egoul lor ranit, pot si ele sa refuleze sentimente de vina provenite din subconstientul colectiv? Eu cred ca da. si mai cred ca, la fel cum visele si scaparile verbale sunt semne ale unor informatii reprimate, asa si "fondul oniric" – filmele, muzica pop, artele vizuale, chiar bancurile, desenele animate sau imaginile publicitare – releva semnele acestui subconstient colectiv. "Oniricul irational" al unei natiuni ii reflecta chiar mai veridic actuala conditie decat o poate face "egoul" ei, compus din enunturile oficiale, declaratiile diplomatice sau propaganda.
Ganditi-va la aceasta teorie atunci cand vedeti filmul lui James Cameron Avatar si fiti atenti la doua dintre motivele sale care spun multe: pe de-o parte, sablonul crud, vinovat al subconstientului american in contextul "razboiului impotriva terorismului" si imperialismului corporatist de ultima faza, pe de alta, portretul critic al Americii – o premiera intr-un blockbuster de la Hollywood – din punctul de vedere al restului lumii.
In traditia hollywoodiana, eroul american in lupta cu un inamic indigen e inocent si moral, un razboinic fara chef de lupta care aduce democratia – sau macar dreptatea – unor salbatici. In Avatar, motivul central evoca tot ce e gresit in autoperceptia americanilor in raport cu politica externa a tarii lor.
Eroul, Jake Sully, e invalid, a fost ranit intr-un conflict american anterior, dar propria lui tara nu are grija de el; daca isi va duce la bun sfarsit misiunea de genocid, "corporatia" il va rasplati totusi cu tratamentul medical adecvat. Se inroleaza, in esenta, pe post de contractor privat – pluteste aici aluzia la masacrul comis de trupele Blackwater in piata Nisour din Bagdad.
Vorbim de o misiune in care soldatii nu lupta "pentru libertate", ci "pentru o leafa". Isi primesc ordinele de la birocrati corporatisti si duc un razboi impotriva populatiei indigene, al carei pamant sacru este asezat pe rezerve vaste de "unobtainium", pe care corporatia vrea sa pun mana cu orice pret.
Soldatii sunt infatisati ca fiind manipulati de liderii lor – prin rasism cinic si deriziune religioasa – si impinsi sa actioneze brutal impotriva "inamicilor" pasnici. Cand eroul negativ, liderul militar american, vrea sa faca una cu pamantul Arborele sacru al populatiei indigene, el se lauda ca le va distruge intr-atat "memoria rasei" incat nu vor mai pune piciorul nici la "1.000 de kilometri" de acel loc.
Nici masinaria militara americana nu are parte de un portret eroic. In locul imaginilor clasice ale cavaleriei americane atacand curajos salbaticii, sau ale unor racani care elimina cuiburi de nazisti, in Avatar apar tehnocrati plictisiti, inconjurati de un strat dens de tehnologie, aruncand bombe incendiare peste vai inverzite, masacrand razboinici inamici, femei si copii lipsiti de aparare – toate acestea in timp ce-si beau linistiti cafeaua si opereaza lejer ecrane tactile.
Dialogurile personajelor (citez aproximativ) nu sunt in masura sa distruga vreodata autoiluzia americanilor apropo de Irak si Afganistan. "Nu ar trebui sa fii aici!", exclama Neytiri, eroina indigena si viitor obiect al dragostei eroului principal, cand se refera la intreaga operatiune americana. "Esti ca un bebelus." Gesticuland spre haosul sangeros cauzat de eroul distructiv, dar egocentrist, inainte ca acesta sa se alature indigenilor, ea ii spune: "E vina ta. Ei nu ar fi trebuit sa moara niciodata".
Mai tarziu, pe masura ce Sully incepe sa devina mai legat de cei in randul carora a fost trimis pentru a-i trada, le spune birocratilor: "Cum are cineva ce va doriti voi, cum spuneti ca va e dusman". O data ce s-a identificat complet cu cauza lor, Sully se alatura unei miscari care este in esenta o contrainsurgenta, chiar un jihad ("Sa le aratam oamenilor cerului – americanilor – cui apartine acest pamant!"). El si mica sa trupa de americani ajung chiar sa fie inchisi intr-o mica celula de tip Guantanamo, fiind etichetati "tradatori".
Populatia indigena este un amalgam de reprezentari din toate marile razboaie imperiale care au tulburat recent constiinta americana. Desi fizic vorbind sunt o combinatie stiintifico-fantastica de piele albastra si miscari feline, din punct de vedere cultural sunt un amestec de amerindieni si vietnamezi, cu cateva accente arabe. Au calitati pe care americanii ar face bine sa le emuleze. Ei isi respecta mediul, in timp ce americanii trebuie sa se reintoarca "pe o planeta muribunda", fiindca, asa cum spun indigenii, "si-au omorat propria mama".
Calea lui Sully nu este una a cuceririi, ci una a trezirii la realitatea propriului popor si a relatiei acestuia cu altii – "Ce-oi fi eu, baiatul rau?", rade la inceput, ca si cum asa ceva ar fi de neconceput. In final insa, incearca sa-si avertizeze coechipierii imperialisti ca abordarea lor brutala e sortita esecului: "Ce-avem noi sa le oferim? Bere fara alcool? Jeansi? Nu-si vor parasi niciodata Arborele (pamantul sacru). Nu avem nimic din ce-si doresc".
Este ironic, dar Avatar va face probabil mai mult pentru ca americanii sa constientizeze cat de superficiala e mitologia lor nationala in relatie cu prezenta opresiva in restul lumii decat o pot face toate editorialele, cursurile de facultate sau protestele din afara granitelor americane. Dar nu ma plang – Hollywoodul are aceasta putere. In cazul Avatar insa, forta industriei americane de film a fost indreptata spre constiinta americana, si nu spre tentatia evadarii din realitate.
Naomi Wolf este activist politic si critic social; cea mai recenta carte a ei este "Dati-mi libertatea: Un manual pentru revolutionari americani" (in original: "Give me Liberty: A Handbook for American Revolutionaries").
Copyright: Project Syndicate, 2010. www.project-syndicate.org
Pentru un podcast al acestui comentariu in limba englez, accesati http://media.blubrry.com/ps/media.libsyn.com/media/ps/wolf20.mp3
