Nu ştiu dacă aţi păţit-o, dar în ultima perioadă de două ori mi s-a întâmplat să rămân complet fără replică. Din seria „ne distrăm ne simtem bine” şi, în secunda doi, gata, difuzoarele pe mute, cheful s-a spart, la culcare toţi copiii.
Prima dată eram în cel mai iubit bar din sud-estul Europei. Apar doi amici, ne mai văzuserăm noi pe acolo, stăm şi povestim, mai bem ceva, iar mai povestim, pe scurt, ajunsesem într-o fază destul de avansată de sobrietate încât să ne dăm seama că suntem prieteni mai buni decât am fi crezut până atunci.
Până când unul din băieţi îşi aprinde becul şi, super-fericit că ne ştie de unde ne ştim, îmi zice senin:
– Măăă, tu ai fost coleg de facultate cu maică-mea!!
Faptul că tipa, care chiar mi-a fost colegă, a făcut facultatea la vreo 40 de ani, nu m-a ajutat deloc.
Cel mai recent eram într-o delegaţie, organizam o conferinţă de presă pe ceva coclauri. Şi vine la mine o domnişoară, cum să vă zic, bunăciunea presei locale din judeţul ăla, blondă, slabă numai pe unde trebuie, ce mai – îşi vădea priceperea în a mânui microfonul.
Şi unde nu ne punem pe povestit, dintr-una într-alta, evenimente culturale locale la care hihi poate aş putea să o invit, că nu i-am zis de unde sunt, avantajele consumului de bere, că e sănătoasă, ne mai jucăm puţin cu părul, mai ales ea, practic era o conferinţă de presă în conferinţa de presă.
Şi pe când mergeau lucrurile mai bine domnişoara, mă rog, aşa credeam io, îşi aminteşte că am vorbit despre o bere şi condiţiile în care s-ar putea bea şi mă loveşte:
– Daa, chiar cred că e bună berea şi hidratează ca lumea, de altfel io şi când alăptam…
De Andrei Aroneţ,
specialist în comunicare
Text preluat de pe www.aronet.ro
