17.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecial„ATOM“, proiectul prin care Kazahstanul luptă împotriva pericolului nuclear

„ATOM“, proiectul prin care Kazahstanul luptă împotriva pericolului nuclear

„Proiectul ATOM” este o campanie internaţională care atenţionează şi luptă împotriva dezastrelor create de testarea armelor nucleare.

Kazahstanul a avut, în acest an, o nouă iniţiativă în sfera neproliferării şi dezarmării nucleare, „Proiectul ATOM”. Iniţiativa a fost lansată în această vară, înaintea Zilei Internaţionale Împotriva Testării Nucleare şi a conferinţei „Interzicerea testării nucleare, într-o lume fără arme nucleare”, desfăşurată la Astana şi Semey, în Kazahstan, între 27 şi 30 august. „Proiectul ATOM” este o campanie inter­na­ţio­nală destinată unificării opiniei publice globale împotriva testării armelor nucleare. „ATOM” a fost lansat cu un scurt documentar şi profiluri video ale supravieţuitorilor testelor nucleare.

Proiectul este iniţiativa Centrului Nazarbayev, a cărui misiune include promovarea res­pon­sabilităţii nucleare, dezarmării nucleare şi neproliferării, în acord cu viziunea preşedin­telui Nursultan Nazarbayev.

„Avem ocazia să amintim lumii încă o dată despre consecin­ţele tragice ale testării nucleare şi să impulsionăm comunitatea pentru a acţiona cu hotărâre pentru a interzice definitiv astfel de teste. În acest sens, Kazahstanul lansează campania internaţională «Proiectul ATOM»”, a explicat preşedintele. „Conform proiectului, orice om poate semna o petiţie online împotriva armelor nucleare, pe care o va adresa guvernului său, cerându-i să abandoneze această tehnologie şi să sprijine ratificarea cât mai urgentă a Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare. Le cer par­ticipanţilor la conferinţă şi tututror oamenilor de bună-credinţă să sprijine «Proiectul ATOM» şi să facă din nefolosirea armelor nucleare principalul lor scop”, a declarat preşedin­tele, la lansarea proiectului.

„ATOM” urmăreşte distribuirea rapoartelor oamenilor de ştiinţă, doctorilor şi experţilor nucleari din întreaga lume privind costurile produc­ţiei de arme nucleare şi testarea lor, inspirându-i să acţioneze concret, prin semnarea petiţiei proiectului. În plus, „Proiectul ATOM” urmăreşte şi educarea oamenilor cu privire la pericolul actual al folosirii armelor nucleare, propunându-şi astfel organizarea unui referendum, la nivel global, care le va permite oamenilor din întreaga lume să-şi exprime poziţia vizavi de chestiunea dezarmării nucleare.

De asemenea, şi premierul german, Guido Westerwelle, i-a mulţumit preşedintelui Nursultan Nazarbayev pentru lansarea proiectului şi sprijinul său ferm.

„Proiectul ATOM” îşi propune să determine milioane de cetăţeni să se implice în lupta împotriva testării armelor nucleare, unindu-se şi arătându-le liderilor din întreaga lume că populaţiile merită o lume sigură, fără arme nucleare.

„Proiectul ATOM” spune poveştile tragice ale oamenilor care au supravieţuit testărilor nucleare din regiunea Semey, Kazahstan, locul desfăşurării, în perioada sovietică, a peste 450 de teste nucleare. Supravie­ţuitorii şi copiii lor continuă să se confrunte cu numeroase boli şi dizabilităţi cauzate de expunerea la radiaţiile nucleare din timpul testărilor şi după testări, care au avut loc la aproape 160 kilometri distanţă de oraş, numit atunci Semipalatinsk. În timpul celor 40 de ani de testări nucleare la Semipalatinsk, în Kazahstan s-a desfăşurat aproximativ jumătate din testele nucleare efectuate în întreaga lume, a explicat preşedintele kazah. „Cu fiecare zi care a trecut, am fost martorii uciderii vegetaţiei şi vietăţilor din râurile şi lacurile din zonă. Acest rău nuclear a distrus vieţile şi sănătatea a peste 1,5 milioane de oameni din Kazahstan care trăiesc în apropiere de fostul sit. Efectele testelor se resimt şi în zilele noastre”, a arătat el.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă