Comisia parlamentarǎ pentru legile electorale (sper cǎ nu are cineva pretenţia sǎ citez numele întreg) se apropie de finalizarea proiectelor celor patru legi pe care şi-a propus sǎ le modifice în aceastǎ sesiune parlamentarǎ. Existǎ şanse mari ca noile legi sǎ poatǎ fi promulgate pânǎ în luna mai, ceea ce le-ar permite sǎ producǎ efecte începând cu alegerile locale de anul viitor.
Ca în orice lucrare de asemenea amploare, sunt lucruri bune şi lucruri rele. Încǎ nu ştim care dintre ele sunt mai numeroase, vom putea trage linie şi aduna abia dupǎ ce vom citi legile în Monitorul Oficial. Astǎzi mi-am propus sǎ enumǎr doar paşii pozitivi pe care îi reprezintǎ proiectele de legi care vor fi depuse sǎptǎmâna viitoare. Mai ales cǎ presa a fost deosebit de discretǎ asupra lor.
Un prim lucru care trebuie menţionat este informatizarea secţiilor de vot, începând de la alegerile locale din primǎvara viitoare. Asta înseamnǎ cǎ în fiecare secţie de vot va exista câte un terminal de calculator conectat la baza de date a Registrului Electoral. Alegǎtorul se prezintǎ la vot, prezintǎ cartea de identitate, se verificǎ (pe baza CNP) concordanţa cu datele din registru şi se înregistreazǎ faptul cǎ a votat. În felul acesta, mai ales la scrutinele naţionale (fie ele parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare sau referendumuri), orice încercare de vot multiplu este eliminatǎ, iar turismul electoral devine fǎrǎ obiect.
Apoi, a fost eliminatǎ condiţia îndeplinirii pragului electoral de cǎtre candidaţii independenţi la consiliile locale şi judeţene. De exemplu, în Consiliul Municipiului Bucureşti sunt 55 de locuri, adicǎ un mandat înseamnǎ 1,8% din voturi. Un candidat independent avea însǎ nevoie de 5% pentru a obţine acel mandat. Proiectul de lege desfiinţeazǎ aceastǎ aberaţie – pentru candidaţii independenţi a fost eliminatǎ condiţia depǎşirii pragului electoral.
O altǎ modificare notabilǎ se referǎ la semnǎturile pentru susţinerea depunerii de candidaturi. Pânǎ acum legea interzicea ca o persoanǎ sǎ semneze pentru mai mulţi candidaţi. Ceea ce nu avea sens, pentru cǎ a susţine intrarea cuiva în cursa electoralǎ nu înseamnǎ a-l vota. Pur şi simplu, înseamnǎ cǎ doresc sǎ-i cunosc programul, sǎ vǎd cum se luptǎ cu ceilalţi candidaţi, dupǎ care mǎ hotǎrǎsc cui îi voi da votul meu. De altfel, dacǎ s-ar fi echivalat susţinerea unei candidaturi cu intenţia de vot pentru candidat, ar fi fost încǎlcat principiul secretului votului – cǎci lista semnǎturilor de susţinere e publicǎ. A fost, de asemenea, acceptatǎ solicitarea organizaţiilor din campania Politicǎ fǎrǎ Bariere de a se elimina condiţionarea înscrierii unei candidaturi de depunerea unui depozit financiar pentru fiecare candidat.
Practic, asta însemna, pentru înscrierea candidaturilor în toate circumscripţiile (condiţie cvasi-obligatorie pentru depǎşirea pragului electoral naţional), imobilizarea a aproximativ douǎ milioane de lei. Pentru unii poate pǎrea o sumǎ modicǎ (cât o şpagǎ micǎ), dar pentru un partid nou, care trǎieşte doar din cotizaţiile membrilor care sunt cetǎţeni obişnuiţi, douǎ milioane adǎugate la cheltuielile inerente campaniei devin prohibitive. În sfârşit, o datǎ cu revenirea la votul proporţional pe liste, dupǎ stabilirea normei de reprezentare vom şti de la bun început din câţi oameni e format Parlamentul (probabil, în jur de 100 de senatori şi 300 de deputaţi). Desigur, ar mai fi fost de discutat despre relaxarea condiţiilor de înregistrare a unui partid nou. Dar aici au mai rǎmas de stabilit câteva amǎnunte. Or, diavolul se ascunde (mai ales acum, în Postul Paştelui) în detalii. Aşa cǎ despre asta prefer sǎ discut sǎptǎmâna viitoare, dupǎ ce proiectele de lege vor fi depuse în Parlament.
Mircea Kivu este sociolog
