21 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialAsasinul de 15 ani renuntase la carte ca sa se faca boxer

Asasinul de 15 ani renuntase la carte ca sa se faca boxer

Ieri au sosit la Galati si doi inspectori ai Ministerului Educatiei pentru a cerceta contextul in care s-a produs conflictul tragic din sala de clasa de la Liceul „Costache Conachi” din Pechea, judetul Galati, care a dus la moartea elevului Laurentiu Toia, in varsta de 16 ani. Agresorul in varsta de 15 ani a fost prins de catre politistii de la Investigatii Criminale si a primit 15 zile de arest preventiv.
Ancheta inspectorilor scolari este aproape finalizata, iar prima concluzie a fost ca nu poate fi adusa nimanui o vinovatie punctuala. Desi nu era elev al liceului, prezenta agresorului George Gavrila nu a fost interpretata ca una a unei persoane straine. Anul trecut a fost elev in clasa a 9-a, dar a ramas repetent, avand insa dreptul sa se reinscrie. Acesta a refuzat. Profesorii nu l-au vazut pe agresor, iar elevele de serviciu l-au vazut, dar nu l-au considerat un strain, ci doar unul dintre cei care chiuleau de la ore.
In perioada in care a fost elev, Gavrila a acumulat 275 de absente nemotivate, dar conducerea liceului nu a luat nici un fel de masuri. Inspectorii scolari sustin agresorul George Gavrila nu mai avusese niciodata vreun conflict cu un alt elev in interiorul scolii, dar in afara scolii era un personaj violent, cel putin trei consateni fiind spitalizati in urma loviturilor administrate de George. Baiatul era foarte mandru de faptul ca este membru al Clubului de Box „Lucian Bute”.

S-a predat la cateva ore dupa crima

Comisarul-sef Stefan Capatan, seful Serviciului Investigatii Criminale de la IJP Galati, a declarat ca moartea elevului Laurentiu Toia s-a produs stupid, prin asfixie mecanica cu lichidul gastric care i-a intrat pe trahee in momentul in care agresorul l-a lovit foarte puternic in stomac. In ceea ce il priveste pe George Gavrila, comisarul-sef a spus ca acesta venise doar pentru o reglare de conturi, pentru o cearta pe care fratele sau o avusese cu Laurentiu, dar s-a speriat foarte tare cand si-a dat seama ca l-a ucis. A facut autostopul si a traversat judetul, ajungand in satul Tamaoani, din apropierea granitei de la Prut. Intre timp, comisarul-sef Stefan Capatan a luat legatura cu prietena lui George si de pe telefonul acesteia a vorbit cu fugarul si i-a explicat ca nu are nici o sansa sa scape, pentru ca nu are pasaport pentru a pleca peste granita, iar intreaga zona a judetului Galati este impanzita de politisti. Argumentele politistului au fost convingatoare si George Gavrila s-a predat, spunandu-le politistilor de unde sa vina sa il ridice.

Cele mai citite

Locomotivă deraiată între Filiași și Turceni. Circulația feroviară este oprită

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat duminică seara că, începând cu ora 18:25, traficul feroviar pe secția Turceni – Filiași a...

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...

Premierul Barnier, arhitectul unui nou capitol politic pentru Franța

Michel Barnier a dezvăluit echipa de guvernare, după luni de negocieri și tergiversări Președintele Macron l-a numit premier pe Michel Barnier, fostul negociator al Uniunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă