Romania e tara coalitiilor de mucava. Inspirate din practica occidentala, coalitiile functioneaza in toate domeniile, dar nu in raport cu principiile sau valorile asumate, ci pentru a sprijini persoane. Astfel, sub pavaza lexicala a termenului occidental, se ascund mult prea prozaicele clici autohtone. In acest sens, imaginatia este debordanta. si, chiar daca totul are o vaga aparenta feudala, asta nu deranjeaza pe nimeni. Bizantinismul, de la religie la societate si politica, rezista de prea multe secole tuturor eforturilor de occidentalizare pentru ca situatia sa para un dat al locului.
In orice sfera si-ar face aparitia, coalitia se dovedeste redutabila doar pe termen scurt. Cel mai recent, o demonstratie a maiestriei coalitiilor am avut-o la alegerea noului patriarh. Aparitia intempestiva si episodica a unui candidat-surpriza, Ioan de Covasna, a redus tensiunea ideologica a sufragiului si a relansat candidatura lui Daniel al Moldovei. Mai apoi, odata victoria consacrata formal, coalitia se volatilizeaza. Caci distributia resurselor nu mai urmeaza repartizarii initiale a rolurilor.
Coalitiile sindicale nu tin decat cel mult o zi, cea a mitingului de protest, iar relatiile nu tocmai amicale dintre liderii marilor confederatii fac imposibil un asalt sindical structurat impotriva unor guverne subrede. Dar nici patronatele nu stau mai bine. Nici aici, cu toata dinamica economiei, nu s-a reusit realizarea unei coalitii viabile. Iar in domeniul civic, aparitia in 2004 a Coalitiei pentru un Parlament Curat a fost exceptia care confirma regula.
Asa ca situatia coalitiilor politice nu e o curiozitate. si aici, ca si in celelalte sectoare de activitate, coalitiile se fac si se desfac cu o viteza incredibila. Ele sunt infra si intrapartinice, in functie de context. In PSD, mai ieri coalitia anti-Nastase il debarca la Otopeni pe liderul pana atunci aproape absolut, pentru ca astazi, coalitia anti-Geoana sa ii ia locul. In PD, Basescu a ajuns la presedintia partidului formand o coalitie anti-Roman de care apoi s-a debarasat. In PNL, coalitia anti-Stoica, in 2002, cand presedintele abia ales cu un an in urma era debarcat, functiona si ca o coalitie implicit anti-Basescu, iar mai apoi transformarea sa dintr-o coalitie marginala si tolerata in virtutea democratiei de partid intr-o mare coalitie invingatoare a fost nu doar rezultatul contextului, ci si al perseverentei. Peste tot insa, acelasi iz de complot a prevalat.
Exista un stereotip traditional care considera coalitiile ca semne evidente ale fragilitatii democratice. Ideea de baza a acestui stereotip pleca de la prezumtia ca democratia nu poate functiona in societatile pluraliste. Dar, deja de vreo trei decenii, Arendt Lijphart a dovedit contrariul. Doar democratiile majoritare, gen Westminster (Anglia, America), nu pot functiona in societatile divizate, cum este in fond si Romania. Nu exista nici o incompatibilitate intre societatile plurale, precum cele din Elvetia, Belgia sau Olanda, si democratie. Eficacitatea democratiilor plurale depinde insa de modelul coalitiilor.
Cata vreme alegerea se va face intre coalitiile formale, organizate de dragul occidentalilor care le propun in speranta gasirii consensului, si coalitiile conspirationale, Romania nu isi va gasi cadenta. si, chiar daca e adevarat ca operatiunea "suspendarea" a trezit consensul cvasigeneral al politicienilor, aceasta coalitie si-a dovedit deja inconsistenta, iar rezistenta sa la proba timpului pare compromisa. Prea preocupati de perfectionarea artei complotului, romanii, politicieni sau nu, trebuie sa descopere valentele pozitive ale coalitiilor. Dar pentru asta va fi nevoie de mai mult decat o simpla constatare teoretica, iar efortul constant si practic, despre care se stie ca oboseste un organism care a functionat doar in virtutea legii minimei rezistente, s-ar putea dovedi devastator.
Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA
