6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialArhiepiscopul Tomisului, urmarit penal in urma anchetei RL

Arhiepiscopul Tomisului, urmarit penal in urma anchetei RL

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi urmarit penal pentru luare de mita si complicitate la fals intelectual, a anuntat Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta. Procurorii s-au autosesizat in urma dezvaluirilor publicate in numarul de ieri al Romaniei libere, in care aratam ca inaltul prelat a acceptat sa-l ajute pe reporterul incognito al ziarului sa se inscrie la Facultatea de Teologie a Universitatii de Stat "Ovidius" din Constanta, la jumatate de an dupa inceperea scolii. "Se efectueaza urmarirea penala pentru aceste infractiuni prevazute de lege", ne-a confirmat Adina Florea, purtatorul de cuvant al institutiei.

De asemenea, anchetatorii au declansat cercetarile si impotriva preotului Emil Cosmin Braescu, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la luare de mita si fals intelectual, potrivit aceluiasi comunicat. "In luna martie 2009, desi trecusera sase luni de la inceperea anului scolar, Arhiepiscopul Tomisului, in schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferita suma de 850 euro, a intermediat inscrierea, pe baza de documente false, antedatate, la Facultatea de Teologie, a unui reporter de la ziarul Romania libera, fiind ajutat in acest sens de catre inspectorul Biroului Catehizare, parintele Emil Cosmin Braescu", se precizeaza in adresa Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta.
Potrivit unor surse implicate in ancheta, IPS Teodosie urmeaza sa fie audiat de procurori in urmatoarele zile.

Inaltul prelat se ancheteaza singur
Purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului a sustinut ieri, intr-o conferinta de presa, ca investigatia Romaniei libere ar fi o inscenare. "Afirmam ca este o incercare de inscenare la adresa IPS Teodosie a unor presupuse fapte ilegale", a declarat Eugen Tanasescu. Arhiepiscopul Teodosie nu a participat la intalnirea cu presa pentru ca ar fi plecat in judetul Neamt, unde are o activitate "foarte importanta", dupa cum a afirmat purtatorul de cuvant.
Desi mai intai a afirmat ca totul este o inscenare, totusi Arhiepiscopia Tomisului a deschis o ancheta interna in legatura cu articolul din Romania libera, pentru a stabili daca faptele prezentate sunt reale sau nu. "Nu comentam elementele filmate, care pot fi taieturi de montaj sau alte lucruri", a mai precizat Eugen Tanasescu. De altfel, din punctul de vedere al institutiei, reporterul Romaniei libere nu este student la Facultatea de Teologie, in ciuda documentelor aflate in posesia noastra care demonstreaza ca jurnalistul s-a inscris la facultate si a platit taxa aferenta.
Ancheta eparhiala va fi condusa de Comisia de consistori bisericesti, formata din trei membri, plus un presedinte.
Potrivit purtatorului de cuvant, Comisia va fi supravegheata de insusi liderul spiritual al Tomisului, care a dispus si inceperea anchetei. "IPS a dispus ordonarea anchetei si va centraliza datele. Arhiereul este organul coordonator intr-o eparhie. El dispune ordonarea unei anchete", a precizat acesta. Ancheta va incepe la Arhiepiscopie, dar, in masura in care se va considera necesar, va ajunge si la Facultatea de Teologie.

Deranjat de intrebarile ziaristilor
Intrebat de reporterul Romaniei libere care sunt sanctiunile care se pot aplica in acest caz daca se constata vinovatia partilor implicate, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei nu s-a aratat cooperant. "Dumneavoastra sunteti de la Romania libera. Pot considera ca sunteti parte interesata", a declarat Eugen Tanasescu. Acesta nu a dorit sa raspunda nici la celelalte intrebari adresate de reporterul Romaniei libere, referitoare la aspecte concrete ale anchetei sau la numarul de studenti care au absolvit Facultatea de Teologie si nu au primit parohie.

 

Arhiepiscopia Tomisului nu e la primul scandal

Arhiepiscopia Tomisului a fost implicata si in alte scandaluri. In urma cu un an si jumatate, Adunarea Eparhiala a dictat masuri aspre impotriva preotilor parohi constanteni Danut Costan, din localitatea Viisoara, si Marius Mustata, din comuna Corbu, dupa ce unele cercetari ar fi scos la iveala nereguli in activitatea acestora.
Zeci de enoriasi din Viisoara au luat cu asalt atunci sediul Arhiepiscopiei Tomisului pentru sustinerea parohului Costan, pe care mirenii il considerau nevinovat. Oamenii au reclamat interventia unor grupuri de interese care ar fi dorit schimbarea parohului in favoarea unui alt preot numit de la centru. In celalalt caz, preotul din Corbu a formulat acuzatii grave la adresa IPS Teodosie. Marius Mustata a sustinut ca nici una dintre acuzatiile Consistoriului eparhial nu este intemeiata si considera acest fapt o razbunare in urma unor dezvaluiri pe care le-ar fi facut cu putin timp inainte.

 

Preotul reclamase ca, in urma cu trei ani, atunci cand ocupa functia de paroh la Baneasa, o ipoteca a unui apartament situat in municipiul Constanta, pentru care IPS Teodosie ar fi solicitat un imprumut bancar, ar fi fost mutata pe casa sa. Modificarea s-ar fi facut cu acordul proprietarului noului imobil ipotecat si al Comitetului Eparhial de la acea data, a afirmat Marius Mustata. Un alt imobil din Eforie Sud a facut obiectul unui alt imprumut bancar, beneficiarii banilor fiind sefii Bisericii, a mai declarat parintele. In alta ordine de idei, Arhiepiscopia Tomisului a facut obiectul unui sechestru pus de Administratia Financiara pe autoturismele scumpe din curtea institutiei bisericesti, pentru o datorie de 9 miliarde lei vechi la plata contributiilor sociale datorate bugetului de stat. De cealalta parte, institutia de cult a negat totul si i-a interzis preotului sa mai oficieze.

IPS Teodosie a mai fost acuzat anul trecut de implicare in campania filialei PSD de la malul marii. Fostul lider al pedelistilor de la Constanta Stelian Dutu a sustinut ca detine probe privind convocarea la sediul Arhiepiscopiei a unor primari si directori de firme. Reprezentantii institutiei bisericesti au negat totul. Institutiile statului nu au avut nici o reactie in acest sens.

 

Mai multe detalii:

Cat costa Duhul Sfant in Romania?

Scurtatura catre preotie trece si pe la Manastirea Cozia

 

Cele mai citite

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...
Ultima oră
Pe aceeași temă