Inaintea marii batalii din toamna, partidele principale, pesemne si celelalte, dar nu conteaza, sunt angrenate in batalii interne despre care nimeni nu stie daca le fac bine, rau sau nu schimba nimic. Dupa ce in PSD a avut loc schisma de la Cluj, iata ca nici PD-L-ul nu se lasa si pune de-o lupta crancena exact in cealalta parte a patriei, la Constanta.
In acest timp, in Italia romii plecati din Romania, dar nu numai ei, ci toti nomazii, sunt pusi sa se murdareasca pe degete si sa-si imprime murdaria respectiva in arhivele politiei. O parte a organismelor europene sare-n sus si protesteaza, cealalta parte, in persoana dlui Barroso, nu se nelinisteste, acceptand masura. Dl Tariceanu protesteaza, despre dl Basescu se spune ca, sotto voce, dar la Roma ar fi dat din cap aprobator. Domnia sa insa nu confirma si nici nu infirma zvonul. Sa vedem ce se va mai intampla pana la urma.
Problema nomazilor e una care s-a nascut o data cu aparitia civilizatiei stabile europene, si mai ales in anii din urma, cand statul a inceput sa supravegheze, chiar fara a pedepsi, pe toata lumea, deoarece nu se stie de unde sare teroristul. Sau violatorul, sau criminalul. Desi despre acestia din urma, mai ales in Italia, se cam stie: ei vin foarte des din tabere, cum li se spune acum satrelor instalate pe la marginea marilor orase, ba undeva chiar in parcul central al localitatii. Pare logic – si poate ca si este – ca, din moment ce toti cetatenii ficsi, ca sa zicem asa, sunt inregistrati si se stie de unde pot fi saltati la nevoie, sa se stie cam de unde pot fi saltati, tot numai la nevoie, si cei mobili. Autoritatile italiene au facut o greseala cand au decretat amprentarea numai a nomazilor. Daca ar fi facut-o in acelasi timp, nu peste nu stiu cati ani, cum anunta in urma protestelor, cu toti cetatenii sai, scandalul nu ar fi fost atat de mare. Ba, poate, nici nu ar fi fost vreun scandal, nu de alta, dar sunt ani buni de cand, ca sa intri in Statele Unite ale Americii, oricine ai fi, fix sau mobil, tot trebuie sa-ti lasi urma degetului pe aparatul de la politia de frontiera si nimeni n-a mai zis nimic. Dar Statele aveau "avantajul" ca fusesera supuse unui atac masiv si miselesc, iar pentru prevenirea altuia la fel sau si mai grav se admiteau orice mijloace, oricat de vexatorii pentru cetateanul cinstit ar fi putut ele parea.
Nu voi face greseala obisnuita de a spune ca Uniunea Europeana arde si babele de la Cluj sau Constanta se piaptana. In fond, fiecare isi traieste ora lui, la locul lui si nu toti putem protesta in cor in fata tuturor evenimentelor care se petrec in lume, si nici chiar in fata celor care ne ating cumva si pe noi. si asta, pentru ca, intai, Uniunea Europeana nu a inceput inca sa arda, desi, daca am da foaia cu vreo 75 de ani in urma, s-ar putea sa ne treaca prin cap si ideea ca focul a si fost pus, dar nu s-a raspandit inca si nu il vede chiar toata lumea.
In fond, luptele intestine din partide nu sunt decat niste antrenamente pentru razboaie mai mari si mai grele. Pentru PSD, PD-L si celelalte care le mai practica, in vederea alegerilor din toamna. Acestea, uninominale cum vor fi ele, vor furniza o multime de surprize, dar si, fiti siguri, un numar egal de dezamagiri, atunci cand ne vom trezi cu aceiasi clienti parlamentari de cine stie cati ani sau cu unii noi, cu nimic mai breji decat cei, sa zicem, exclusi. Pentru Italia amprentarea nomazilor nu e decat un antrenament pentru amprentarea intregii populatii, si a celei fixe, asa cum, de altfel, ministrul de Interne a si anuntat.
In declaratiile unora dintre mobilii plecati de la noi se intrevede si o dorinta de fixare. Nu ma mai intorc in Romania, pentru ca aici mi-e mai bine, spun ei cu o hotarare care-i face, cred, sa respire usurati pe multi dintre aceia care nici nu asteptau altceva decat sa scape de o problema, fie si nerezolvata.
