4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAndrei Baciu, cel mai tânăr ministru din cabinetul Cioloș: Vreau să aplic...

Andrei Baciu, cel mai tânăr ministru din cabinetul Cioloș: Vreau să aplic ce am învăţat în străinătate

Tânărul medic Andrei Baciu, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii de premierul desemnat Dacian Cioloș, a declarat că îşi doreşte să aplice în ţară ceea ce a învăţat în străinătate.

"Sunt onorat de această nominalizare. Datorită campaniei «Drepturile pacienţilor» am putut sta de vorba cu mulţi dintre bolnavii internaţi în spitalele din România. Aşa am înţeles care sunt problemele cu care se confruntă sistemul sanitar în acest moment. Aş fi bucuros să pot aplica cât mai mult în sistemul sanitar românesc ceea ce am învăţat în străinătate, pentru a rezolva cât mai multe dintre probleme cu care se confruntă sănătatea în acest moment", a declarat Andrei Baciu.

Andrei Baciu are 29 de ani şi este preşedintele Asociaţiei SOS Drepturile Pacienţilor. El a absolvit în 2011 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, a fost medic rezident la Secţia de Chirurgie Cardiacă de la Spitalul Fundeni, din ianuarie până în martie 2012, iar din aprilie 2012 până în mai 2014 a lucrat la Departamentul de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică de la Centre Hospitalier Universitaire Rouen, Franţa.

Andrei Baciu este cel mai tânăr ministru din Cabinetul lui Dacian Cioloș. Premierul desemnat a anunțat, duminică, lista miniștrilor tehnocrați, printre care se află Lazăr Comănescu, Petre Tobă, Mihnea Motoc, Anca Dragu Paliu, Cristina Guseth şi Vasile Dîncu.

Cele mai citite

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...

WhatsApp nu va mai funcționa pe telefoanele Android mai vechi. Vezi lista completă

Începând din ianuarie 2025, aplicația WhatsApp, deținută de Meta, va înceta să mai fie compatibilă cu telefoanele Android mai vechi, în special cele care...

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă