La petrecerea de lansare a postului de radio Activ Efem, din club Essenza, au fost prezente multe persoane publice, de la artisti pana la patroni de case de discuri si reprezentanti CNA. Prima care a sosit la eveniment a fost Corina, urmata de Anamaria Ferentz, care a preferat sa scuteasca niste bani si sa-si sarbatoreasca ziua de nastere la petrecerea Activ Efem, mai ales ca George, colegul sau din trupa Demmo, face si el parte din echipa postului de radio. Miki, Julia Chelaru de la Essenza si Kamara, jumatatea neagra a trupei Alb Negru, au incins ringul de dans, spre deosebire de Florin Ionescu, care a preferat sa stea toata seara alaturi de sotia sa, Sanda Curca. Andreea Balan a venit singura la petrecere, iubitul ei, Keo, fiind plecat in Elvetia. I-au fost alaturi insa doua dintre dansatoare. Printre cei prezenti s-au mai aflat Mihai si Viorel de la 3rei Sud Est, trupele Fly Project, Impact, Body&Soul, Vagabond, Heaven, Costi Ionita si Dinu Maxer.