14.3 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăSpecialANAF primeşte în dar de la ÎCCJ jumătate de milion euro, dobânzi...

ANAF primeşte în dar de la ÎCCJ jumătate de milion euro, dobânzi penalizatoare pentru întârzierea rambursării TVA

Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a fost obligată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să plătească 2 milioane de lei (445.000 de euro) dobândă Rafinăriei Steaua Română pentru fiecare zi de întârzie în rambursarea TVA-ului.

„Această sentinţă definitivă a Înaltei Curţi este consecinţa firească a hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie în speţa Rafinăria Steaua Română vs. ANAF. Decizia istorică din acest dosar a creat jurisprudenţa europeană care să îndreptăţească orice contribuabil care a înregistrat întârzieri în rambursarea de TVA de la stat să solicite plata de dobânzi pentru acele sume. În acest moment, avem mai multe dosare în instanţe cu speţe asemănătoare şi suntem încrezători că vom obţine rezultate similare. Pe termen lung însă, sperăm că eforturile noastre vor duce la îmbunătăţirea sistemului de rambursare de TVA în România, astfel ca societăţile comerciale să nu mai sufere amânări nejustificate în rambursarea de TVA, iar statul să nu mai fie pus în situaţia de a plăti dobânzi de întârziere şi să evităm şi infringementul legislaţiei europene în domeniu”, a declarat Dan Dascălu, Partener, D&B David şi Baias, cel care a condus echipa D&B din acest caz.

Citeşte şi: ANAF obligată de Înalta Curte să plătească 1 milion de euro penalizări unei companii

Este a doua decizie a ÎCCJ, în aceeaşi lună, care impune ANAF să plătească dobânzi pentru întârzierea rambursării TVA-ului.

Reamintim faptul că, la începutul lunii decembrie, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală a fost obligată de Curtea Supremă să achite dobânzi penalizatoare în valoare de peste 1 milion de euro (5 milioane de lei) unei companii, care a fost reprezentată tot de casa de avocatură D&B David şi Baias.

Era vorba despre un exportator de cereale care a solicitat rambursarea TVA şi care ar fi trebui să primească banii în aproximativ o lună. ANAF a rambursat însă suma aferentă TVA-ului în doi ani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă