Primăria Petroşani a suspendat din nou atribuirea con-tractului de ame-najare a dome-niului schiabil din Masivul Parâng, deşi licitaţia s-a încheiat. După ce au analizat documentaţia depusă de singurul ofertant – de fapt trei firme care au participat în asociere – edilii au a anunţat închiderea licitaţiei. În actele depuse nu au fost descoperite nereguli, aşa că ofertantul Kranz Eurocenter se poate considera câştigător, dar notificarea în acest sens a fost blocată. Edilii menţionează lipsa avizului de mediu, iar viceprimarul Claudiu Cornea a explicat că aşa este procedura legală. Oferta a fost de aproximativ 68 milioane de euro, iar Kranz Eurocenter a participat în asociere cu Acomin Cluj – Napoca şi Doppelmayer Austria. De precizat că este a doua oară când Primăria Petroşani, ca autoritate contractantă, suspendă licitaţia.
Precedent juridic
În luna noiembrie a anului tre-cut, Tribunalul Hunedoara a obli-gat municipalitatea să reia li-citaţia pentru atribuirea pro-iec-tului de dezvoltare a do-me-niului schiabil în masivul Parâng, după o primă anulare produsă în luna august 2009. Şi atunci, edilii au invocat lipsa avizului de mediu, însă judecătorii au decis că licitaţia poate continua neîmpiedicată de acest aspect, iar anularea ei nu are temei legal. Acţiunea în instanţă a fost înaintată la momentul respectiv de două societăţi, SC Kranz Eurocenter SRL şi SC Electromontaj SA, şi după audierea părţilor, magistraţii au dat câştig de cauză reclamanţilor. „Anularea procedurii de achiziţie publică are ca şi consecinţă imediată cel puţin întârzierea dacă nu aban-donarea derulării proiectului Schi în România, aprobate prin HG 426/ 8.04.32009. Proba-bilitatea de a se putea derula o nouă procedură de achiziţie care să fie finalizată şi care să acceseze şi să utilizeze eficient fondurile alocate este aproape nulă”, au stabilit la momentul respectiv judecătorii Tri-bunalului Hunedoara, care au considerat că anularea licitaţiei nu are temei legal.
Domeniu schiabil
Staţiunea Parâng este una dintre cele mai apreciate de turiştii din România. Numărul amatorilor de schi care vizitează staţiunea din judeţul Hunedoara este în creştere, de la an la an. Autorităţile locale doresc să investească în extinderea domeniului schiabil, pentru a menţine creşterea numărului de amatori de sporturi de iarnă. Ambiţia autorităţilor din Petroşani este aceea de a transforma Valea Jiului într-o rivală a Văii Prahovei.